Prefaţă
Lucrarea „Împărtăşirea sub ambele forme”, realizată cu dăruire, dragoste şi nădejde în folosul pe care aceasta îl va avea pentru cititorii de peste ani este, negreşit, o parte din comoara spiritului religios românesc, prezent de-a pururi pe meleagurile ţării noastre, fie ele dezlipite din pricina istoriei tumultoase, sau intacte până în prezent. Dumitru V. Toboltoc, teologul format într-o atmosferă interbelică suficient de prielnică dezvoltării culturale şi spirituale, îşi jertfeşte pe altarul timpului un an pe care student fiind, îl dedică aproape în totalitate viitoarei sale teze de licenţă, susţinută în anul 1939, la Facultatea de Teologie din Chişinăul care încă plânge de dorul României Mari. Urmaşii săi, remarcabili şi decisivi adeseori pentru societatea românească din judeţul Covasna, Dr. Nicolae Toboltoc (fiul autorului) şi D-na Judecătoare Irina Toboltoc (nora autorului), mi-au dat prilejul de a scoate, după aproape opt decenii, la lumina tiparului ziaristic, această nepreţuită lucrare axată pe centrul cultului creştin ortodox, Sfânta Euharistie. Misiunea mea, ca tânăr teolog, profesor şi, la rândul meu, autor, este una onorabilă, prefaţând şi îngrijind această capodoperă, lăsând-o să ne înfrumuseţeze raţiunea prin arhaisme şi expresii autentice româneşti dar, şi prin calitatea celor cercetate şi scrise de către autor.
Prof. Vasile Antonie Tămaş – Delavâlcele
Dumitru V. Toboltoc
Împărtăşirea sub ambele forme
Teză de licenţă
Chişinău – 1939
Ediţie prefaţată şi îngrijită de Prof. Vasile Antonie Tămaş – Delavâlcele
Neobositului Părinte Profesor Econom D. Popescu – Moşoaia, pe ogorul Bisericii şi a Şcoalei, neţărmuită dragoste şi devotament.
Capitolul II
Despre pâinea dospită şi vinul din struguri amestecat cu apă la Sfânta Euharistie
După cum am văzut din cuvintele Sfinţilor Evanghelişti şi ale Apostolului Pavel, Mântuitorul, la aşezarea Sfintei Euharistii, a întrebuinţat pâine şi vin amestecat cu apă. Întemeiaţi pe acest fapt, şi noi ortodocşii întrebuinţăm la Sfânta Euharistie pâine dospită şi vin amestecat cu apă.
Romano-Catolicii întrebuinţează azimă, spunând că ei au credinţa cea adevărată deoarece şi Domnul Hristos a săvârşit Paştele cu azimă aşadar, cu azimă săvârşind şi Sfânta Împărtăşanie. Pentru a ne lămuri mai bine trebuie să stabilim şi timpul când a avut loc Cina cea de Taină. Cei trei Evanghelişti, Matei, Marcu şi Luca, numiţi sinoptici, spun că acesta ar fi avut loc într-una din zilele din răstimpul Paştelui iudaic, când nu se mânca decât azimă aşadar, Mântuitorul ar fi folosit pâine nedospită. După Sfântul Evanghelist Ioan, s-ar părea că Cina ar fi avut loc înainte de Paştele iudaic şi, în acest caz, s-ar fi întrebuinţat pâine dospită, care se mânca deobicei în afara zilelor Paştelui iudaic. Adevărul este că, întotdeauna când Paştele evreiesc cădea sâmbăta, se dădea voie a se mânca acesta cu 24 de ceasuri mai devreme, adică în zi de vineri însă Începând cu seara de joi, căci zilele la evrei încep din seara precedentă. ( Le Pere Didon: Jesus Christ, pag. 710, Paris Plon Nourit, 1891) Din această cauză sinopticii afirmă că Mântuitorul a mâncat Paştele din cea dintâi zi a azimelor ( Matei XVI, 17; Marcu XVI, 12), iar Sfântul Evanghelist Ioan afirmă că Cina ar fi avut loc înainte de sărbătoarea Paştelor. (Ioan XIII,1)
Nu observăm în cele menţionate mai sus nici o contradicţie între Evanghelişti, dacă lucrurile stau astfel, precum au fost ele scrise. Este ştiut faptul că Mântuitorul a mâncat Paştele joi seara, în ziua de 13 Nisan şi că l-a serbat în mod legal. Mântuitorul a mâncat mai întâi Paştele după obiceiul evreiesc cu ucenicii Săi, şi numai după aceea a aşezat Sfânta Euharistie.
Acest lucru se vede la Sfântul Evanghelist Marcu, care zice: „Iar în ziua cea dintâi a azimelor, când jertfeau mielul de pace, L-au întrebat ucenicii Săi: Unde vrei să mergem, să-ţi gătim, ca să mănânci Paştele? Pe când şedeau la masă şi mâncau grăit-a Iisus: Adevăr grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde.” ( Marcu XIV,12-18.)
Numai după ce a mâncat Paştele Mântuitorul a aşezat Sfânta Euharistie. Nu putem lua în considerare că, Mântuitorul a mâncat Paştele evreiesc cu azima lor obişnuită. Dacă Mântuitorul ar fi întrebuinţat azimă la aşezarea Sfintei Euharistii, de la sine se înţelege faptul că, Sfinţii Evanghelişti nu ar fi avut nici o nevoie să scrie că au săvârşit cu pâine dospită, mai ales dacă avem în vedere vrednicia lor de credinţă. O întrebare ar fi, de unde a găsit Mântuitorul pâine dospită în ziua de 13 Nisan, zi în care nu era îngăduit evreilor să mai ţină în casă „artos” (pâine dospită)? La aceasta răspundem că, unii întrebuinţau azime pentru mâncarea Paştelui joi seara, iar pâinea rămânea la aceia care mâncau Paştele sâmbăta. Acest fapt îl vedem la Sfântul Evanghelist Ioan care, vorbind despre Patimile Domnului, zice: „De la Caiafa L-au dus pe Iisus în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştele.” ( Ioan XXVIII,28.)
Aşadar, Mântuitorul a mai avut la dispoziţie pâine obişnuită, pâine dospită. Domnul nostru Iisus Hristos, punând la Cina cea de Taină bazele Noului Testament, era şi firesc să rupă trecutul, să nu folosească azima care amintea despre vechiul aşezământ. Dacă Mântuitorul a întrebuinţat la Sfânta Euharistie pâine dospită, vine acum întrebarea: Ce fel de vin a întrebuinţat? Domnul nostru Iisus Hristos a întrebuinţat vin roşu pentru că de acesta se găsea în Palestina. Acest lucru se vede din mai multe citate ale Sfintei Scripturi: „El va lega de butucul de viţă asinul Său şi de coarda viţei mânzul asinei Sale; El va spăla în vin veşmântul Său şi mantia Sa în sângele ciorchinilor.” ( Geneza, cap XLIX,11.)
„Cu smântâna vacilor şi cu laptele oilor, cu grăsimea mieilor, a berbecilor şi a ţapilor de basan şi cu lamura grâului, cu acestea l-a hrănit şi sângele strugurilor, şi vin spumos a băut.” ( Deuteronomul XXXII,14.)
Din cauza faptului că, în Palestina vinul era prea tare, se consuma amestecat cu apă. „Veniţi şi mâncaţi din masa mea şi beţi vinul pe care Eu L-am amestecat.” ( Pildele IX,5).
