Pe 25 octombrie 2020, la ora 4 dimineaţa, ceasurile vor fi date înapoi cu 60 de minute, pentru ca România să treacă la ora de iarnă de la cea de vară. Astfel, ora 4 dimineaţa va deveni ora 3.

  Ora de iarnă, numită şi oră normală sau standard, va fi valabilă până la următoarea trecere la ora de vară, duminică, 28 martie 2021.

 Parlamentul European a adoptat propunerea de Directivă a Executivului comunitar potrivit căreia în UE se renunţă la schimbarea sezonieră a orei în 2021.

Fiecare stat membru are dreptul să aleagă ora de iarnă sau ora de vară. În primul caz, în 2021, se vor face două schimbări sezoniere, pe 28 martie şi 31 octombrie. În al doilea caz, se va face doar o singură schimbare sezonieră, cea din 28 martie.

Parlamentul European doreşte să evite orice impact negativ asupra pieţei unice, aşa că a cerut o coordonare a statelor membre, iar dacă va observa că deciziile privind ora pot afecta în mod semnificativ sau permanent funcţionarea în bune condiţii a pieţei unice, Comisia va putea introduce o propunere de amânare a intrării in vigoare a Directivei cu maxim 12 luni.

De ce se elimină schimbarea sezonieră a orei?

Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut pentru a economisi energie, în special în vremuri de război şi în timpul crizei petroliere din anii 1970. Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naţionale divergente în materie de schimbări ale orei. Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant, existând studii care sugerează că economiile de energie sunt în prezent minore, iar cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.

Pornind de la cererea Parlamentului European, şi ca parte a unei evaluări a dispoziţiilor în vigoare, Comisia a organizat o consultare publică în vara anului 2018, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri – cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul oricărei consultări publice organizate de Comisia Europeană. 84 % dintre respondenţi au fost în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei.

Astfel, Comisia Europeană a concluzionat că nu este necesar ca schimbarea sezonieră a orei să fie reglementată în continuare de la Bruxelles şi că statele membre ar trebui să aibă libertatea de a decide dacă doresc să utilizeze ora de vară sau de iarnă şi de a trata chestiunea la nivel naţional, în conformitate cu principiul subsidiarităţii.

https://floteauto.ro/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail