Pe data de 20 iulie, la finalul celei de-a doua decade a lunii lui Cuptor, creştinii îl cinstesc în fiecare an la dată fixă pe Sfântul Prooroc Ilie. În mitologia românească el reprezintă o divinitate a Soarelui şi a Focului, provocând în toiul verii ploi torenţiale cu tunete şi trăsnete, declanşând uneori şi incendii, hotărând dacă să bată sau nu şi grindina pe pământ.
Sf. Ilie era identificat adesea în credinţa geto-dacilor cu Gebeleizis – Zeul Focului, iar în mitologia greacă numindu-se Helios.
Ca atare, şi noi ca păstrători ai tradiţiilor străbune evocăm în aceste zile capricioase de vară importantul personaj biblic, căruia i se organizează sărbători populare. Cum este şi Sântilia de la Zăbala, ce va avea loc duminică.
O sărbătoare ce marchează miezul verii
Sfântul Ilie a fost cinstit încă dn vechime de către creştini, deoarece prin rugile sale a adus ploaia, salvând de la moarte poporul din Israel ce suferise trei ani şi jumătate de o secetă cumplită.
Sântilie, cu mai este numit în popr, marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la munte. Cu această ocazie, oierii tineri sau chiar cei maturi aduceau pe vremuri în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
Pe 20 iulie se organizau, cu decenii în urmă, în multe aşezări rurale întâlniri ale sătenilor, aşa-numitele nedei. Unele s-au mai păstrat, altele nu, reprezentând nişte petreceri populare aşteptate cu mare nerăbdare de toată lumea. Aveau loc târguri şi iarmaroace, serbări câmpeneşti, cea mai vestită din judeţul Covasna fiind Nedeia de la Voineşti.
În cadrul acestor manifestări folclorice oamenii se întâlneau bucuroşi, schimbau opinii, făceau şi negoţ, se cinsteau, petrecând cu cântec şi joc până seara târziu.
O imagine simbolică
Proorocul Sf. Ilie apare în icoane şi fresce bisericeşti ca un personaj impozant cu barba sură, aflat într-o trăsură cu roţi de foc, trasă de doi sau de patru cai albi înaripaţi.
În perioada sa pământeană se spune că Ilie ar fi săvârşit păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi la îndemnul diavolului. Păcate pe care le-a ispăşit ulterior în moduri diferite. În cele din urmă Dumnezeu l-a iertat şi l-a urcat la Cer într-o caleaşcă aparte trasă de bidivii înaripaţi.
Lumea satului credea pe vremuri, potrivit folcloristului Ioan Paler, din Vâlcele, că Sfântul Ilie cutreiera mai ales de ziua lui norii, fulgerând şi trăsnind dracii cu biciul său de foc, spre a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit în tinereţe. Şi, întrucât încornoraţii înspăimântaţi se ascundeau uneori pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turle şi chiar în trupul unor animale şi fiinţe umane, Ilie (în postura de justiţiar) îi fulgera cu mânie, pentru a face dreptate.
Divinitate populară
Ca divinitate populară a Soarelui şi Focului, Sfântul Prooroc Ilie este evocat cu teamă şi respect în jurul datei de 20 a lunii lui Cuptor. Mai ales în mediul păstoresc, unde viaţa e grea, iar condiţiile atmosferice neprielnice pot avea efecte neprevăzute asupra oamenilor şi animalelor, protecţia unui asemenea personaj cu puteri magice era binevenită, fiind mereu invocată. În multe aşezări covăsnene precum Breţcu, Voineşti, Păpăuţi, Barcani, Valea Mare, Băcel, Iarăş şi aşa mai departe am întâlnit săteni care cunoşteau şi respectau datini legate de acest moment al anului.
Badea Ionică Hosu, din Întorsura, ne spunea, de pildă, că pe timpuri în ajunul acestei zile, unele fete se duceau noaptea pe cânepişti, pentru a-şi visa mai târziu ursitul. Se dezbrăcau şi se tăvăleau printre plante, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă tânăra visa cânepă verde era semn că se va mărita în curând cu un flăcău chipeş. În schimb, dacă îi apărea în vis cânepă uscată măritişul avea să mai dureze, iar pretendentul urma a fi un bărbat mai în vârstă.
Dacă nu se petreceau lucrurile taman aşa, cine mai ştie acum?
Moşii de Sântilie
Ca şi cu prilejul altor sărbători creştine, şi de Sf. Ilie românii îşi amintesc de persoanele dragi trecute în lumea umbrelor, mai cu seamă de copiii decedaţi, cu toţii fiind pomeniţi. La biserică sunt duse bucate în amintirea celor duşi (Moşii de Sântilie), iar la casele gospodarilor ce poartă acest prenume se organizează zile onomastice.
S-a păstrat tradiţia ca femeile să pună busuioc la icoane. În unele comunităţi rurale după slujbele de pomenire se împărţeau sărmanilor lapte şi vin, precum şi porumb fiert. De asemenea, se ofereu cadou farfurii cu mâncare, împodobite cu flori de vară, precum şi căni cu vin, ce trebuiau legate de toartă cu lână roşie, ca să aducă noroc.
Înaintea acestei Sărbatori, în caz de secetă mare se încheiau ritualurile arhaice de invocare a ploii, dintre care era vestit Dansul paparudelor.
“Fructele lui Sf. Ilie”
Tradiţia populară nu îngăduia să se consume mere (aşa-numitele “Fructe ale lui Sf. Ilie”) până pe 20 iulie. Un alt obicei ciudat se ferea la faptul că merele nu trebuiau lovite unul de altul, pentru a nu aduce… grindina! Poamele se duceau la biserică pentru a fi sfinţite, existând prejudecata că numai în acest mod ele vor deveni… “de aur” pe lumea cealaltă.
În dimineaţa acestei zile se culeg plante medicinale, în special, busuioc. Este pus la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se adună şi alte flori şi buruieni de leac, sezonul lor ajungând în această perioadă la apogeu.
Încă se mai păstrează datina în anumite locuri, cum ar fi în Ţara Buzaielor, de pildă, ca femeile să ducă busuioc la biserică pentru a fi sfinţit. Odinioară, se obişnuia ca anumite ierburi să fie utilizate la descântece şi farmece, anumite babe din sat fiind meştere în asemenea practici obscurantiste.
Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil. Datina spune că femeile nu au voie să intre în stupină. Apoi cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere, mai aes dacă printre ei se afla şi cineva cu numele de Ilie.
Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor şi de a apăra stupii de mană.
Câteva obiceiuri din bătrâni
Anul acesta Sărbătoarea de Sf. Ilie cade într-o duminică, ca atare conform unor obiceiuri din bătrâni nu este îngăduit să se lucrează la câmp ori în grădină. Nici dacă ar fi fost o zi din cursul săptămânii datina nu permite pe 20 iulie muncă în câmp. Mai cu seamă dacă sunt nori negri de furtună, stă să plouă în orice moment, de teama trăsnetelor şi fulgerelor. Se crede că mai ales necredincioşii vor fi pedepsiţi. Este bine ca pe timp de furtună ferestrele şi uşile caselor să fie închise.
Dacă tună vor fi merele şi alunele viermănoase, iar dacă va fi o zi cu precipitaţii, timp de 20 de zile va tot ploua.
Să sperăm că după Sântilie vom scăpa de atâtea fenomene meteo neplăcute…
Onomastică importantă pentru mulţi români
Din evidenţele oficiale rezultă că în jur de 153.000 de români îşi aniversează onomastica de Sf. Ilie, dintre aceştia 113.355 fiind bărbaţi. Un număr de 107.000 dintre ei se numesc Ilie, iar restul Iliuţă, Eliade, Ilieş, Iliuş. Din rândul femeilor aproape 15.000 poartă numele Ilinca, alte derivate sunt Liana, Lia, Lica.
Le adresăm celor ce poartă acest nume sfânt “La Mulţi Ani”, multă sănătate şi fericire!
Horia C. Deliu
