Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a județului Covasna a primit cea de-a doua tranşă de vaccin antigripal, pentru continuarea campaniei de vaccinare gratuită din sezonul epidemic 2019-2020.

Vaccinurile antigripale au sosit în județul Covasna și deja, de vineri, 18 octombrie, au ajuns la cabinetele medicale. Este vorba despre 25% din stocul aprobat pentru județul nostru.

Concret, conform reprezentanților DSP Covasna, s-au primit 2040 de doze, care au fost deja repartizate medicilor de familie.

„Au sosit vaccinurile antigripale, 25% din ceea ce s-a promis, deci 2040 de doze, din care fiecare medic a primit, deja de vineri,  procentul acesta de 25%; este la cabinete, deja se vaccinează. Aceasta este tranșa a doua.” – ne-a declarat reprezentanta Departamentului de supraveghere şi control al bolilor transmisibile din cadrul DSP Covasna, Igyártó Gabriella.

Anul acesta, Ministerul Sănătății a achiziționat un număr de  1.500.000 doze de vaccin gripal, cu aproximativ 200 000 mai mult față de anul trecut, astfel încât să se asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire,  conform datelor postate pe site-ul Ministerului.

Ca în fiecare an, campania de vaccinare se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi și vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon.

„Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei Ministerul Sănătății şi recomandărilor OMS şi ECDC.”- se arată pe site-ul Ministerului, www.ms.gov.ro.

Ana Ciorici COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail