Cei aproximativ 70 de locuitori din Lisnău Vale, cea mai mică localitate ce aparţine de comuna Ozun, se vor bucura, în curând, de faptul că în satul lor se vor finaliza lucrările de amenajare a drumului.

Raduly Istvan, primarul comunei Ozun

De la primarul comunei Ozun, Raduly Istvan, am aflat că de aproximativ o săptămână, cu resurse proprii, respectiv oameni şi utilaje,  s-au apucat de treabă, pe uliţele satului. „Aceasta este cea mai importantă acţiune pe  care o facem la Lisnău Vale, în  ultimii şapte ani. Concret, de-a lungul drumului comunal, pe distanţă de aproximativ 2 km., tăiem tufişurile ce au crescut, peste tot, facem lucrări de lărgire  şi pietruire a drumului,  de amenajare de rigole şi podeţe. Până în prezent am refăcut un podeţ şi urmează să mai refacem încă două”, ne-a spus edilul.

Valoarea totală a lucrărilor este de 10.000 lei.

Acesta ne-a mai spus că acelaşi tip de lucrări urmează să fie efectuate şi în localitatea Lunca Ozunului.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail