Tradiţii
Cu două zile înainte de soroc, duminică fiind data de referinţă, publicăm azi un articol despre o dublă sărbătoare: una cu semnificaţii laice, alta cu încărcătură religioasă. Aşadar, pe 24 februarie este „Dragobetele”, un mit popular românesc referitor la dragoste, dar şi ziua când închinătorii se bucură şi cinstesc Aflarea Capului Sf. Ioan Botezătorul.
În cele ce urmează ne vom referi, pe rând, la semnificaţiile celor două evenimente bogate în tradiţii şi obiceiuri populare.
O veche legendă, păstrată până în zilele noastre
Aşa cum alte popoare au personaje ce sunt considerate protectoare ale iubirii, să amintim de Cupidon sau de Eros, la fel şi românii din vechime l-au avut pe „Dragobete”, iar după Revoluţie s-a instaurat graţie importului din Occident, „Valentine’s Day” – „Ziua Îndrăgostiţilor”.
Foarte bine că s-a întâmplat aşa, decât să vedem violenţă şi mizerie în viaţa de zi cu zi, ca şi pe ecranele televizoarelor şi în paginile ziarelor, mai bine avem încă o zi în plus dedicată sentimentelor curate, gesturilor delicate, IUBIRII.
„Dragobetele” ar fi fost un personaj fabulos, ce vine din negura vremii, găsindu-l în legendele strămoşilor daci: un tânăr chipeş, năvalnic, care fura inima şi minţile fetelor. De asemenea, era socotit un peţitor al celor ce se iubeau, dar şi protector şi “naş” al păsărilor sălbatice. De aici vine şi expresia legată de ziua în care are loc ”Logodna păsărilor”. De fapt, un prim semn al sosirii primăverii, cel mai drag anotimp.
Preambul aşteptat cu nerăbdare
Odinioară, data de 24 februarie avea semnificaţia preambulului Mărţişorului, devansând în mod arbitrar sosirea primăverii din punct de vedere calendaristic. Oamenii erau nerăbdători să lepede cojoacele grele cu care se înfofoliseră pe timpul iernii – aidoma legendarei Babe Dochia – dorind să se bucure mai repede de primele zile mai prietenoase din punct de vedere meteo.
Răsfoind filele Calendarului popular observăm că peste cinci zile vine, într-adevăr, Mărţişorul, după care se înşiră ca mărgelele pe aţă Babele, Moşii, Zăpezile mieilor, cucilor, berzelor.
Toate au semnificaţii în viaţa noastră, apropiindu-ne cu paşi repezi de sezonul florilor, al regenerării naturii.
Praznicul Aflării Capului Sf. Ioan Botezătorul
Revenind la semnificaţia religioasă a lui 24 februarie, să spunem că este vorba de miracolul Aflării Capului Sf. Ioan Botezătorul. De fapt au existat trei întâmplări legate de Tăierea, Găsirea şi Regăsirea Capului Sfântului Ioan, situaţii excepţionale ce s-au întins pe o mare perioadă de timp, fiind relatate pe larg în scrierile bisericeşti.
În Calendarul religios ortodox sunt rânduite două date fixe pentru a fi prăznuite minunatele întâmplări ale recuperării Capului Sfântului, moaşte ce fuseseră ascunse vreme de sute de ani în diferite locuri tainice spre a un fi profanate, despre care doar puţini iniţiaţi aveau cunoştinţă.
Prima pomenire se săvârşeşte în fiecare an pe 24 februarie, când se cinstesc Întâia şi a Doua Aflare a Capului Sfâtului Ioan Botezatorul, iar cea de-a Treia Aflare, în data de 25 mai.
„Dragobetele care ţucă fetele”
Revenind la aspectele laice ale temei abordate, să menţionăm faptul că în ziua de azi tinerii satelor nu prea mai ştiu semnificaţia exactă a vechilor datini, deci nici vorba bătrânească potrivit căreia „Dragobetele pupă fetele”.
Doar la Ariuşd şi în câteva sate româneşti din judeţul Covasna mai sunt câţiva oameni în etate ce îşi amintesc de acest obicei. Era o frumoasă datină la care, cu mulţi ani în urmă, participau aproape toţi locuitorii, fiind o sărbătoare populară dedicată primăverii, iubirii, sentimentelor curate de dragoste şi respect faţă de aleasa (alesul) inimii.
…Îmbrăcaţi cu straie de sărbătoare, fetele şi flăcăii, dar şi părinţii lor, alţi săteni mergeau la biserică pentru a participa înainte de masă la Slujba dedicată Aflării Capului Sf. Ioan Botezatorul. Apoi, tinerii plecau să caute prin împrejurimi ghiocei, pe care îi dăruiau fiinţelor îndrăgite.
Sărutul îndrăgostiţilor din această zi specială semnifica logodna simbolică a lor, „Dragobetele” reprezentând pentru comunitatea rurală un prilej de a afla, totodată, ce nunţi se mai pregătesc pentru vara şi toamna ce urmau.
„A-i fi drag cuiva”
Potrivit interpretării unor lingvişti, originea numelui de „Dragobete” ar proveni din slava veche, unde „Dragu biti” înseamnă „A-i fi drag cuiva”. Specialiştii în folclor, precum prof. Livia Hagiu, din Zagon, ne-au semnalat şi alte denumiri pentru această originală sărbătoare populară, precum „Drăgostitele”, „Sântion de Primăvară” ori „Cap de Primăvară”.
În zona Arcului Carpatic s-au găsit şi referiri la vestita Baba Dochia, în unele povestiri făcându-se precizarea că „Logodnicul păsărilor”, falnicul flăcău cu însuşiri miraculoase, i-ar fi fost chiar…fiu!
Obiceiuri străbune
Cum arătam şi mai înainte, 24 Făurar este socotită şi o zi a împerecherii păsărilor cerului, care de acum înainte formează cupluri, începând să-şi construiască cuiburi. Asemeni zburătoarelor, tinerii de ambele sexe trebuiau să se întâlnească, să-şi găsească perechea, ocrotiţi de acest Cupidon autohton.
Pe vremuri, în această zi nu se sacrificau păsări, nici animale din bătătură, pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.
O veche superstiţie spunea că fetele mari trebuiau să adune seara un pumn de zăpadă, pe care să o păstreze între palme până se topeşte. Apoi, puteau să o folosească la farmece şi descântece de dragoste, pentru a-şi afla ursitul, alesul inimii.
O alternativă salutară
Cert este că în ultimii ani mass-media românească, anumite societăţi comerciale, muzee ale satului au încercat să revigoreze acest obicei foarte vechi, încercând să-l repună în drepturi (aşa cum încercăm şi noi), deprindere ce se doreşte o alternativă salutară la zgomotosul şi mult mai galonatul „zeu” al iubirii – „Sf.Valentin”.
…Oricum am privi lucrurile, să ne bucurăm că iarna aproape a trecut, iar „Năvalnicul” – cum mai este numit uneori „Dragobetele” – o să aducă zvon de primăvară!
Horia C. Deliu
