Ziua de Dragobete, adică…„Dragobete’s Day” (dacă ne permiteţi, stimaţi cititori), reprezintă echivalentul românesc al occidentalului „Valentine’s Day” serbat pe 14 februarie. Dată care după Revoluţie a intrat masiv în habitudinile multor tineri de pe la noi. Este varianta românească a legendei legate de personajul ce întruchipează ocrotitorul sentimentelor sincere de iubire.
Reţineţi că azi, 24 februarie, se cinsteşte în popor Sărbătoarea iubirii, ziua în care se „logodesc” păsările, prevestind venirea mult–aşteptatei primăveri.
Personajul numit Dragobete poate sta foarte bine în galeria unor plăsmuiri literare mult mai vestite ce simbolizează iubirea, precum Cupidon şi Eros, reprezentând o entitate magică românească prezentă în majoritatea poveştilor de dragoste. Legendele îl descriu ca pe un flăcău chipeş, năvalnic, care sucea minţile fetelor. Acest erou sentimental se zice că şi-ar avea sorgintea în vechile basme ale dacilor, Dragobetele fiind un peţitor, dar şi un naş al tinerilor ce se iubeau. De asemenea, el figura ca protector al necuvântătoarelor, în special, al înaripatelor cerului.
Înaintaşii noştri au transfigurat în felurite moduri mitul, conferindu-i puteri magice acestui protector al dragostei. Flăcăii şi fetele credeau că dacă se întâlnesc chiar pe 24 februarie, vor avea parte de iubire tot anul, aşa cum şi păsările se „logodesc” în această zi, ne-a relatat istoricul şi culegătorul de folclor Nicolae Moldovan, din Sf. Gheorghe, care a găsit referiri legate de miticul Dragobete în anumite creaţii populare din aşezările româneşti ale judeţului Covasna.
Sărbătoare neaoşă
Anul acesta, de Dragobete nu ar trebui să fie în mod normal petreceri prin cluburi de fiţe şi baruri ca în 14 februarie – când fuse cinstit galonatul şi occidentalul Valentin cu muzică şi alcool – deoarece am intrat în severul Post al Paştelui.
Ne bucurăm însă că neoşul personaj a reintrat în conştiinţa populară în ultimii ani, mai cu seamă datorită mass media, care a prezentat sorgintea obiceiului, felurite informaţii şi reportaje legate de tradiţia românească. Dragobetele era binecunoscut de către bunicii şi străbunicii noştri de la ţară, figurând ca un prim-vestitor (aidoma ghioceilor) al celui mai frumos anotimp.
De fapt, la finele acestei săptămâni, de Mărţişor, soseşte primăvara calendaristică, fiindcă cea astronomică (adevărată) vine abia pe 21 martie, de Echinocţiu.
Vrem să zăbovim puţin asupra acestui subiect pentru a le explica celor care poate nu sunt atât de familiarizaţi cu astronomia, că Soarele traversează Ecuatorul ceresc la momentul Echinocțiului de Primăvăra, trecând din emisfera australă în cea boreală. În acel punct, numit Vernal, astrul care ne luminează şi ne încălzeşte descrie mişcarea diurnă în lungul Ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea zilei cu cea a nopții. La latitudinea României evenimentul se petrece la amiază.
După amintita dată iarna ar cam trebui să plece, natura trezindu-se din nou la viaţă. Deşi, în calendarul popular figurează în afară de Babe şi Moşi, nişte ninsori sporadice, precum „Zăpezile mieilor şi cucilor”, despre care am scris anii trecuţi în cadrul rubricii Tradiţii.
Chit că nici calendaristic şi nici astronomic încă nu am păşit în anotimpul primăverii, după 24 februarie se aşteaptă că primele semne să apară.
Originea ciudatului nume
Potrivit interpretării unor lingvişti, originea numelui de Dragobete ar proveni din slava veche, unde „Dragu biti” înseamnă „A-i fi drag cuiva”. Un specialist în folclor, precum prof. Noni Paler, din Vâlcele, ne-a semnalat şi alte denumiri pentru aceasta originală sărbătoare populară, precum „Drăgostitele”, „Sântion de Primăvară” ori „Cap de Primăvară”.
S-au găsit în zona Arcului Intracarpatic referiri la vestita Baba Dochia, în unele povestiri făcându-se precizarea că „Logodnicul păsărilor”, falnicul flăcău cu însuşiri miraculoase i-ar fi fost chiar…fiu!
Praznicul Aflării Capului Sf. Ioan Botezătorul
Tot pentru ziua de 24 februarie există şi o semnificaţie religioasă, pe care Biserica o prăznuieşte aşa cum se cuvine: miracolul Aflării Capului Sf. Ioan Botezătorul. De fapt, există trei întâmplări excepţionale legate de Tăierea, Găsirea şi Regăsirea Capului Sfântului Ioan, situaţii miraculoase ce s-au întins pe o mare perioadă de timp, fiind relatate pe larg în scrierile bisericeşti.
În Calendarul religios ortodox sunt rânduite două date fixe pentru a fi prăznuite minunatele întâmplări ale recuperării Capului Sfântului, ce fusese depus vreme de sute de ani în diferite locuri tainice spre a nu fi profanat, ascunzători despre care doar puţini iniţiaţi aveau cunoştinţă.
Prima pomenire se săvârşeşte în fiecare an pe 24 februarie, când se cinstesc Întâia şi a Doua Aflare a Capului Sfâtului Ioan Botezatorul, iar cea de-a Treia Aflare, în data de 25 mai.
„Dragobetele sărută fetele”
Odinioară, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor care credeau zicala cum că „Dragobetele sărută fetele”. Sunt multe credinţele populare cu referire la Erosul acestor locuri, despre care am discutat de-a lungul anilor cu vechi cunoştinţe din Lunca Mărcuş ori Valea Mare. Astfel, urmaşii uncheşilor spun că pe vremuri cine participa la sărbătoarea din sat, avea să fie ocrotit de boli tot anul.
Erau şi felurite superstiţii legate de ziua de Dragobete, una referindu-se la faptul că gospodarii care respectau rânduiala străbună aveau un an cu recolte bune. Îmbrăcaţi de duminică, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute ghiocei prin păduri şi lunci. Sărutul tinerilor în această zi specială semnifica „logodna” celor doi pentru …o zi, unii pecetluindu-şi mai târziu legătura de suflet în faţa altarului. Comunitatea satului avea, astfel, prilejul de a afla mai devreme ce nunţi se pregăteau pentru vară şi toamnă.
Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, 24 „Făurar” fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă în mod special de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului, cărora le puneau hrană în locuri speciale.
Pe vremuri, în 24 februarie nu se sacrificau animale, pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de omăt, numit „Zăpada zânelor”, iar apa topită era folosită pentru diferite descântece de dragoste.
„ . . Magia muzicii în zi de Dragobete”– cadou din partea Filarmonicii Braşov
Şi în încheiere oferim o informaţie utilă celor deschişi cu mintea şi inima spre frumos. Adică, melomanilor. Acestora li se oferă o plăcută surpriză de către Filarmonica braşoveană.
Astăzi, marţi, 24 februarie 2015 de la ora 18.30 în cadrul Complexului Cultural „Patria” din Braşov, la Sala Muzicii de Cameră are loc un Recital extraordinar intitulat „Magia muzicii în zi de Dragobete”.
Concertul este oferit de formaţia „ACADEMIC CLARINET QUINTETTE”, din care fac parte virtuozii muzicieni: clarinetiştii Iulian Rusu (cunoscut şi ca dirijor), Izsák Jenő (din Sf. Gheorghe) Marius Oprea, Ilie Carp şi percuţionistul Ovidiu Nauncef.
Programul conţine lucrări de mare popularitate, reprezentând un cadou frumos de Ziua îndrăgostiţilor români.
…Aşadar, stimaţi prieteni, luaţi-vă nevestele, iubitele, prietenele şi mergeţi să vă delectaţi sufletul la acest regal muzical.
Felicitări
În final, cotidianul „Mesagerul de Covasna” adresează felicitări credincioşilor de Sărbătoarea Aflării Capului Sf. Ioan Botezătorul, ca şi tuturor îndrăgostiţilor ce respectă tradiţia românească de Dragobete!
Horia C. Deliu
