Timp de două zile, astăzi şi mâine, are loc cea de a V-a ediţie a „Zilelor elevilor” la Colegiul Naţional Mihai Viteazul (CNMV) din Sfântu Gheorghe.

Click pentru a vizualiza

Sorin Dandu, preşedintele Consiliului Elevilor CNMV ne-a spus că în prima zi, intitulată “Art Day”, elevii se vor bucura de recitalul la flaut susţinut de Ludovic Mihalca, precum şi de duetul Paul Grosar – la trompetă, împreună cu chitaristul oficial al proiectului anual “Earth Hour”. De asemenea, elevii Colegiului vor avea parte şi de o experienţă un pic mai modernă – beatbox-ul- , oferită de Adrian Munteanu şi Costel Dominţeanu, la chitară.

La fel ca şi în anii anteriori, dar mai ales datorită succesului de care s-a bucurat activitatea de karaoke, în rândul copiilor, echipa de voluntari a decis să o includă în programul de astăzi,  precum şi workshop-ul de face-painting susţinut de către elevii Liceului de Artă “Plugor Sándor”. Participanţii vor avea parte şi de un flashmob care, în cazul de faţă, va fi reprezentat de un moment muzical spontan.

Click pentru a vizualiza

Ziua de mâine va fi dedicată, în special, celor mici. Intitulată ziua desenelor animate (Cartoon Day), cea de a doua zi a „Zilelor elevilor” are programate  tradiţionalele desene pe asfalt, un concurs de cultură generală care va cuprinde întrebări despre desene animate din toate timpurile şi o sesiune de poveşti susţinută de actriţa Duţa Guruianu. Şi pe parcursul zilei de joi se vor organiza workshop-uri găzduite de către reprezentanţii Muzeului National al Carpaţilor Răsăriteni.

„Spre bucuria tuturor, anul acesta Zilele Elevilor vor oferi o multitudine de jocuri pentru toate vârstele şi toate gusturile. Nimic nu mă bucură mai tare decât să-i văd pe toţi aceşti voluntari implicându-se necondiţionat şi cu atâta dăruire, pentru a aduce zâmbetul pe buze colegilor lor” a declarat Sorin Dandu, preşedintele Consiliului Elevilor CNMV.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail