Poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Covasna au fost sesizaţi miercuri, 16.09.2015, în jurul orelor 13.05,  prin intermediul unui apel la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre faptul că,  între localităţile Covasna şi Zăbala, a avut loc un accident rutier cu victime.

 În urma deplasării la locul faptei sesizate a unei echipe operative şi în urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că numitul S.J., în timp ce se deplasa la volanul unui autovehicul pe sectorul de drum menţionat, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul asupra autovehiculului şi s-a răsturnat în şanţul de pe partea dreaptă a direcţiei de mers.

În urma accidentului, cele două persoane aflate în autovehiculul respectiv au suferit răni grave.

Totodată, ca urmare a verificărilor efectuate, s-a stabilit şi faptul că numitul S.J. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

. .

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală gravă din culpă, respectiv de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail