În acest sfârșit de săptămână, în perioada 28-30 octombrie, la Buziaș a avut loc Campionatul Național Individual de lupte libere și lupte feminine, juniori 3 și juniori 4. . .

În acesta sfârșit de săptămână, patru dintre luptătorii Clubului Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe au participat la Campionatul Național Individual de lupte libere și lupte feminine, juniori 3 și juniori 4, care a avut loc la Buziaș.

Nichifor Levente, Păduraru Mircea, Orban Lorand și Bara Batond sunt luptătorii CSM Sfântu Gheorghe care au adus rezultate excepționale la campionatul ce a avut loc în acest sfârșit de săptămână.

„Încă o dată CSM Sfântu Gheorghe și antrenorul Matefi Arpad demonstrează că secția de lupte este una dintre cele mai bune secții ale noastre.” – a declarat directorul CSM Sfântu Gheorghe, George Carcadia.

Sportivii Nichifor Levente, la categoria 47 de kilograme, și Păduraru Mircea, la categoria 38 kilograme, au fost medaliați cu aur și au primit titlul de campioni naționali. De asemenea, sportivul Orban Lorand a obținut locul 5 la categoria 42 de kilograme, iar locul 7 a fost ocupat de Bara Batond, la categoria 60 de kilograme.

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail