. . 
Tatiana Scurtu Munteanu, născută în 1984, în localitatea Călărași, din Basarabia, este absolventă a Colegiului „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, între timp Licențiată a Facultății de Drept (2008) și de Litere (2012) la Universitatea „Dunărea de jos” din Galați unde s-a și stabilit. În urma vizitei mele la Colegiul „Mihai Viteazul” prin programul „Săptămâna altfel”, mi-am propus să o caut pe cea a cărui nume l-am auzit rostit de mai multe ori cu mândrie de către profesoarele a cărei elevă a fost.
Cu accesul la tehnologia pe care astăzi o avem, nu a fost greu și iată că la câteva zile după ce am vorbit cu ea, am primit cel de-al doilea volum de poeme „Râuri voi ce despărțiți”- Editura Gens Latina, Alba Iulia, 2013. Ceea ce m-a frapat este că, deși premiantă a mai multor concursuri importante naționale și internationale (peste 20), prezentă în peste douăzeci de antologii încă din 2001, debutul său are loc abia în 2013 cu volumul „ Paralelismul singurătății”-Editura Princesps Multimedia, Iași, dând dovadă de maturitate care ar fi bună de luat ca exemplu de autorii care se grăbesc să publice înainte de a ști să separe bobul de neghină.
A fost de ajuns să citesc „Nistrule (…) bine ar fi de nu te-am ști/ Decât apă curgătoare/ Și nu râu ce faci hotare” pentru a intra în atmosfera copleșitoare a poetei care trăiește în umbra dorului, a rănii adâncită în suflet de meleagurile unde „pământul miroase a cozonaci”. Mi-am amintit de călătoria pe care am făcut-o și de sentimentele care m-au încercat trecând Nistrul care despărte fără milă , frații de frați, exact ca în versurile care m-au făcut să tresar „Nistrule, de ce ești frate/ Cu Prutul care desparte/ Doi copii de-același neam,/ Două frunze de pe-un ram?/ (Râuri, voi, ce despărțiți– pag.15). Un alt exemplu al lirismului, al emoției transmise, al dragostei destăinuite atât de discret și de duios se desprinde din poemul „Am intrat ca o toamnă în oasele tale,/ Ca o cină de taină, ca o rugă de vin,/ Ca o Ană zidită în văl de petale,/ În parfum de lamâie și de rozmarin”(pag.25).
Deși, nu este o practicantă a metaforei, ci sentimentele sunt cele care-i dictează cum să scrie, iar fluviul interior curge într-o liniște și o armonie răvășitoare de simplitate și dor, în poemul „Ca o lacrimă” (pag.27) am găsit câteva metafore surprinzătoare care denotă un condei sigur pe el, păstrând elemente de surpriză doar pe alocuri, parcă pentru a ațâța curiozitatea cititorului. Iată ce splendoare :„Ca o lacrimă – rochia mea/ cade smerită pe coapsa mea.” Citind m-a încercat un sentiment copleșitor de acceptare a ceva, ca o împăcare cu sine, în care„Solzi de lumină pe trandafiri/ taie timpul în fluturi”(…)„Ploile se rănesc la genunchi, / noi ne topim în săruturi.” Multe poeme au un ton bălădesc, ceea ce îmi amintește de melodiile interpreților basarabeni care fac să se rostogolească lacrimile ținute prea mult în frâu : „Îmi dau lumina/ La cei ce și-au aprins/ Cu duhul candela/ Săracă, dar mai plină/ Când sunt la ei acasă…”, „Nedefinită” (pag. 28). De mare sensibilitate sunt poemele în care încearcă să-și aline dorul de țara pe care și-ar dori-o liberă, exprimată printr-un cântecel știut încă din copilărie : „Hai copii cu voinicie/ Să scăpăm biata moșie/ De păgâni și de robie”, o țară în care copii să învețe să scrie și să se exprime în propria limbă, marcată probabil, de încercările prin care a trecut în copilărie, știut fiind faptul că mulți copii, deși în casă vorbeau limba moldovenească, în grădiniță și la școli erau obligați să studieze în limba rusă. Remarc o stare de răzvrătire cumva, de ușurare că se poate exprima așa cum își dorește : „E aiurită lumea în care viețuiesc/ Și pentru-a nu pricepe de ce și cum trăiesc/ Muncesc într-o tăcere cu frica de-a-ntreba,/ Dar doina ce-o îngân îmi spune altceva.” (pag.33) „Doina”. Și totuși în această lume aiurită, reușește să-și găsească liniștea într-o îmbrățișare: „Iedera ne-a împletit/ În sfințenie de schit” întrebându-se „Dorul doare sau dorește?” (pag.39)
Această poetă cu „mâinile crescute în rugăciuni” după cum ne mărturisește într-un poem, practică uitarea ca balsam pentru „Frageda toamnă „lăsată în pragurile copilăriei(pag.42) :„Uitarea preaplină tânjește în zori/ De fragedă toamnă și mîini mierii/ Podgoarele se arcuiesc în culori/ Duminicale pe căpătâi (…) Lăcustele se ghemuiesc în cearșaf/ Și plugul cade pe arătură.”
Emoționante sunt și poemele în care sunt evocate imagini din sat unde „La râul Doamnei cântă o vioară/Și clopotul cu sunet de cristal(…)„Potecile se-ascund în văgăuna/ Căruntă cu flori de măr domnesc”. Emblematic pentru volum îmi pare poemul „Norii cresc în pântecele serii” (pag.68) pe care am să-l redau în întregime pentru exemplificare:
„Norii cresc în pântecele serii,/Nucu-şi trage pleoapa-n bătătură,/Cântece de mierle şi de greieri/ Se rescriu pe-aceeşi partitură/ Spicul cerne boabe aurite,/Macul printre ele se-nroşeşte/ Soarele prin pâlnie se scurge/Şi în asfinţit se prăpădeşte.Carele cu fân coboară dealul/O fântână scârţâie departe,/Pe o scară o păpuşă doarme,/Iar pe alta e uitată-o carte”
„Versurile ei vibrează de ingenuitate și candoare, creând o atmosferă care contaminează chiar sufletele cele mai greu accesibile și oferind fiecăruia alt temei de a se judeca pe sine, de a se confrunta cu un ideal al tuturor valorilor umane.” scrie în prefața cărții, scriitorul Virgil Șerban Cisteianu și îi dau dreptate.
Nu am văzut în note biografice, referințe critice, dar o recomadă versul și numeroasele premii obținute încă de pe vremea când era elevă și care-i fac cinste atât ei cât și dascălilor, cunoscuților și tuturor acelora care îndrăznesc să recunoască un autor ieșit din tiparele modernității, care-și păstrează intactă caracteristica de bază pe care personal am întâlnit-o atât de autentică doar la basarabeni, acea sensibilitate excesivă împletită cu un diafan și o sinceritate cuceritoare transmise din generație în generație, care m-au impulsionat întotdeauna să deschid brațele larg pentru o îmbrățișare frățească, ceea ce voi face și acum cu autoarea, îmbrățișare cu care închei această notă de suflet, dorindu-i inspirație, încredere și succes!
Mihaela Aionesei
