Duminică, la ora 20.30, Poliţia Municipiului Tg. Secuiesc a fost sesizată de o educatoare de specialitate de la Centrul de Plasament nr. 2 din Tg. Secuiesc cu privire la faptul că în cursul zilei a învoit-o în oraş pe  V. R., de 15 ani, însă,  până la ora 20.00, când a predat serviciul, minora nu a revenit în instituţie.

Poliţiştii au luat legătura cu minora, telefonic. În urma discuţiilor purtate cu aceasta, poliţiştii au aflat că fata se află pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, aceasta promiţând că se va întoarce la Centrul de Plasament, în cursul dimineţii de luni.

Minora a mai plecat de numeroase ori din Centrul de Plasament, educatoarele apelând la poliţie pentru a o identifica şi aduce înapoi.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii de la Biroul Investigaţii Criminale Tg. Secuiesc în vederea identificării minorei.

(IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail