Pompierii militari s-au alăturat campaniei umanitare de donare de sânge ce se derulează în perioada 6-7 mai , la Centrul de Transfuzie Sanguină din Sfântu Gheorghe, salvatorii covăsneni fiind la a treia acţiune de acest gen în ultimele 6 luni.
Peste 20 pompieri au răspuns pozitiv la această iniţiativă în prima zi a campanie umanitare- au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna.
Potrivit aceleiași surse, iniţiativa pompierilor covăsneni vine şi în contextul în care zilnic aceştia participã la intervenţii, pe parcursul cãrora se confruntã cu suferinţa oamenilor şi înţeleg cât de important este sã ofere o şansã la viaţã celor din jurul lor, prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie. Prin gestul lor umanitar, pompierii doresc sã fie solidari cu cei aflați în suferinţã, iar acţiunile de acest fel vor continua şi pe viitor. Cu alte cuvinte, pompierii salveazã vieţi nu numai din foc, descarcerãri sau alte situaţii de urgenţă, ci și prin donarea sângelui atât de necesar celor aflaţi în suferinţã.

***

Informații și fotografii: ISU Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail