Doi tineri din comuna Catalina sunt cercetaţi de poliţiştii din Tg. Secuiesc pentru violare de domiciliu, distrugere, loviri şi alte violenţe.

Ancheta a fost declanşată după ce, joi seară, printr-un apel de urgenţă la 112 li s-a solicitat intervenţia într-un apartament din oraş. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi din primele cercetări efectuate au stabilit că  B. Nimrod, de 23 de ani, şi B. Istvan, de 21 de ani, ambii domiciliaţi în comuna Catalina, au intrat prin forţarea în­cuietorii uşii de acces într-un apartament. În apartament (domiciliul fetei) se aflau doi tineri, o fată şi un băiat. B. Nimrod si B. Istvan i-au agresat fizic pe tineri, iar după ce au părăsit imobilul, au spart geamul autoturismului tână­rului care se afla în vizită.

Poliţiştii au îndrumat victimele să se prezinte la Serviciul de Medicină Legală Covasna, în vederea obţinerii certificatului medico-legal. Prejudiciul mate­rial este de aproximativ 400 lei. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs evenimentul şi, în funcţie de concuziile medicului legist, vor face încadrarea juridică finală a faptei.

(sursa: IPJ COVASNA)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail