Doi soți din Sfântu Gheorghe, el – croitor – blănar, ea, pasionată de croitorie, au deschis în municipiu un magazin cu materiale naturale, autohtone. Acolo, ei realizează la comandă și diferite articole vestimentare.
În spatele unui paravan, cei doi aranjează materiale, pun la punct ultimele detalii. Au deschis magazinul recent, în Sfântu Gheorghe, însă preocuparea lor pentru croitorie, datează de peste două decenii. Şi-au propus să readucă în atenție materialele naturale indigene, materiale valoroase, întrucât azi se găsesc cu greutate.
Magazinul mic, cochet, situat pe Bulevardul Grigore Bălan (bl.18), la semafor, te întâmpină cu căldură. La fel și proprietarii.
„Aici, facem croitorie și am adus și niște materiale care nu sunt sintetice, sunt naturale, produse în țară, lângă Târgu Mureș. Eu am mai lucrat cu materialele acestea, pentru că îmi plac și m-am gândit să nu lucrez doar eu, ci să ofer posibilitatea și altora să se bucure de ele. Am deschis acum trei săptămâni, dar cândva am mai avut un atelier. Înainte mergeam și la târguri; făceam pălării, rochițe în stil popular, țărănesc, numai din materiale naturale – lână, cânepă, in, care rar se mai găsesc (…). Fiecare județ cred că a avut fabrici de in, însă totul s-a distrus. Însă, noi nu vrem ca totul să se piardă. Vrem să arătăm că și materialele noastre, produse aici, mai ales materialele naturale sunt valoroase… cât de plăcute sunt când suntem îmbrăcați cu haine croite din ele! ”. – mărturisește proprietara, Anna-Maria Dobrican.
În magazin îşi are locul, totodată, și un mic atelier de croitorie. Acolo, doamna Anna- Maria Dobrican și soțul său, Gavril, realizează și articole vestimentare, la comandă.
„Poate să vină oricine. Oamenii pot veni cu orice model sau dorință, pentru că cred că putem să le venim în ajutor. Și soțul meu este croitor – blănar; cândva a lucrat în blănărie, dar și în confecții, cu stofă…împreună putem face orice. (…). Acum, după cum am văzut, se poartă ia. Aici, putem oferi cămășile pentru realizarea iilor. Eu broderia nu o fac, dar fac baza, cămașa, și m-am gândit să facem un stil mai modern și cred că și tineretului îi place stilul popular. Avem dantelă din bumbac, galoane fabricate la Satu Mare; acum am vorbit cu cineva de la Bistrița și îmi va trimite și alte mostre (…). Materialele pe care le avem în magazin sunt făcut aici, în ţară, şi ştim că banii pe care îi dăm nu trec graniţa, ci rămân aici. E păcat că nu mai este stofa de lână care se ţesea la Covasna, la Braşov, la Prejmer… acum nu se găseşte. Eu vreau să aduc stofe de lână, ca să vadă lumea că e diferenţă între stofa de lână şi între imitaţii. Hainele ţărăneşti, populare, tradiţionale sunt, de multe ori, făcute din stofele acelea sintetice. Nu ar trebui să respectăm portul şi să îl facem dintr-un material făcut aici în ţară, natural? (…).” – spune Anna Maria Dobrican.
Mărturisește că primele comenzi, de când au deschis acest magazin, au constat chiar în realizarea unor cămăși pentru ii: „Au venit deja și primele comenzi. Acum, trebuie să croiesc cămașa pentru ie, pentru a putea bunicile să le arate nepoților ce frumos se poate broda pe aceste cămăși.” – precizează ea.
Cum a început totul? . .
În trecut, cei doi au mai avut un atelier de croitorie în municipiu. Pasiunea lor pentru croitorie este una de peste două decenii. Domnul Garvil Dobrican este croitor- blănar, de meserie. Doamna Anna – Maria este pasionată de acest domeniu, încă din copilărie și a ajuns să croiască, autodidact:
„Pasiunea pentru croitorie o am de mic copil. Nu am reușit să termin croitoria. Am făcut sport, atletism și mama a zis să termin liceul. Atunci erau școlile profesionale și aveam o prietenă care era la o astfel de școală și i-am zis mamei să mă lase să merg din clasa a X-a acolo și nu m-a lăsat, a zis să termin 12 clase, liceul, așa că nu m-am dus la profesională, dar întotdeauna mi-a plăcut să croiesc. Nu e o pasiune din familie. Sora mea a terminat școala la această specializare, are diplomă, dar niciodată nu a lucrat. Eu am altă profesie, dar nu am lucrat niciodată în domeniu, pentru că nu mi-a plăcut. Croitoria m-a atras întotdeauna și cumva, autodidact am învățat, iar lângă soțul meu, am învățat și de la un meseriaș (…).Soţul a terminat ucenicie la locul de muncă – croitor –blănar. El e venit din Baia Mare, a fost adus aici ca să deschidă un atelier, cândva. ”- mărturisește doamna Anna- Maria.
Îşi aminteşte cu drag de primii ani de experienţă practică într-ale croitoriei: „Eram în clasa a IX-a, pe atunci trebuia să mergem la un atelier, la Școala Nr.2, care este astăzi Colegiul Național <<Mihai Viteazul>>. Un an sau doi ani am mers, acolo am început să croiesc, dar şi acasă şi când a văzut mama că am început să le fac prietenelor mele rochii, m-a întrebat: <<Vai, Marika, nu ţi-e frică să nu strici materialul?>> Şi i-am răspuns: <<să-i fie frică prietenei mele, că ea a cumpărat materialul. >> Aşa am început…am făcut haine pentru colegi (…). Aşa am învăţat eu meserie…că au avut colegii, prietenii, încredere în mine (…). Am ajuns la un moment dat, la Arcuş, am lucrat ca magazioner în cadrul unui atelier de croitorie şi blănărie (…). Soţul făcea cojoace din blană de oaie, dar lucra şi din stofă. Eu nu lucram în atelier, dar în anul 1990 mi-a venit ideea să merg acolo, după –masă, şi din bucăţile care cădeau, rămâneau, făceam şepci. (…) L-am rugat pe maistru să nu arunce materialul care trebuia aruncat, ci să mi-l dea mie. Făceam din el şepci de tip <<Gavroche>>. Am rugat şi o colegă care lucra în croitorie să vină şi să lucrăm, croim împreună, ca să nu fiu singură. Am început să vindem şepci la Consignaţie. După ce s-au închis atelierele din zonă, prin 1997, am deschis, aici, în oraş, un atelier mic, şi aşa am început activitatea pe cont propriu. Prima dată am lucrat la comandă, apoi am început să fac şepci, pălării, pălărioare pentru copii, soţul ştie să facă şi căciuli de iarnă şi am început să mergem la târguri, peste tot în ţară.” – povesteşte doamna Anna- Maria.
Şepci şi pălării realizate la Sfântu Gheorghe, pentru Johnny Răducanu
Accesoriile şi articolele vestimentare realizate de cei doi soţi au trecut graniţele judeţului şi chiar şi graniţele ţării. Printre clienţi se numără actori, dar şi regretatul contrabasist, pianist, compozitor, aranjor şi conducător de formaţie, Johnny Răducanu:
„Am avut şi clienţi din străinătate, la târguri veneau şi făceam şepci haioase pentru Festivalul de la Sighişoara, dar nu mai e cum a fost (…). Avem clienţi care când mergem la târg la Sighişoara, vin la noi în fiecare an. (…) Am mai lucrat şi pentru teatrul din Braşov. Şi Johnny Răducanu cumpăra şepci de la noi (…). Mergeam la târguri – târguri ce, pe vremuri, aveau succes şi erau frumoase, apoi soţul s-a angajat în alt domeniu, nu în meseria lui, şi eu la fel, dar tot asta îmi place să fac…mă chema mereu înapoi pasiunea pentru croitorie. De tot nu m-am lăsat niciodată, lucram pentru mine, pentru prieteni, dar acum am vrut să deschidem un magazin.” – povesteşte doamna Dobrican.
Se întristează dintr-o dată: „ Au fost momente în care am vrut să renunţ la croitorie. Aşa de mult doare când vezi că sunt oameni care nu ţin cont că produsul pe care l-am realizat este unicat… Oamenii nu sunt obişnuiţi să plătească mai mult pentru unicat.” – mărturiseşte doamna Anna – Maria Dobrican.
Dar se înveseleşte repede: ”Sunt şi oameni care apreciază produsele realizate manual şi materialele naturale, şi şi acum, de când am deschis magazinul, văd că vin oamenii înăuntru, se bucură că am deschis aşa ceva în oraş şi le place (…). Iar eu, nu aş putea să renunţ la pasiunea mea. Croitoria este ceea ce fac cu cel mai mare drag, lucrez cu drag…” – spune ea.
Oferte de lucru, din Franţa
Mărturiseşte că ea şi soţul său nu doresc să lucreze în serie şi că, nu de mult, au primit oferta de a lucra pentru un designer din Franţa, dar au refuzat, din acest motiv:
„Nu am putut lucra niciodată în serie, pentru că îmi place să îmi pun şi eu amprenta. Dacă văd un material, imediat mă gândesc la un model de obiect vestimentar (…). Niciodată nu mă plictisesc să croiesc, e multă muncă, dar mă linişteşte, mă bucură, deşi e greu pentru că dacă nu lucrezi în serie nu ai comenzi mari, dar dacă lucrezi în serie, ai nevoie de mulţi oameni cu care să lucrezi. Nu poţi să faci producţie mare singur. De exemplu, din Franţa ne-a sunat un nepot care ne-a propus să lucrăm pentru un creator de modă care lucrează din piele, acolo, dar am discutat cu el şi i-am spus că doi oameni nu pot face producţie mare. Un creator de modă are nevoie de multe bucăţi şi nu putem lucra la termen. Nu e corect să iei comanda şi să nu o poţi onora.” – spune doamna Anna – Maria.
Întrebată dacă doreşte să transmită un mesaj cititorilor, aceasta a răspuns: „Ar fi bine să ne învăţăm că nu trebuie să avem foarte multe haine, ci să avem haine de calitate. Dacă am cumpăra ceva de calitate, ar ţine mai mult şi nu ar fi nici atâtea deşeuri!”
Ana Alina Costache
