Reacția premierului la decizia Curții Constituționale privind proiectul de lege referitor la pensiile magistraților va fi formulată după ce CCR va emite comunicatul, minuta după ședința de luni, a informat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
Precizarea a venit ca urmare a solicitării de către presă a unui comentariu public al premierului după decizia CCR privind proiectul de lege referitor la pensiile magistraților.
Curtea Constituțională a României a admis, luni, sesizarea depusă de Înalta Curte de Casație de Justiție în legătură cu legea privind pensiile magistraților pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament și a stabilit că actul normativ este neconstituțional, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
AGERPRES