La 17 mai 1936 era inaugurat, pentru public, pe malul lacului Herăstrău, din iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti şi a colaboratorilor săi Henry H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa, Muzeul Satului Românesc, unul dintre cele mai mari şi vestite muzee etnografice în aer liber din lume, în care au fost reconstruite monumente de arhitectură populară de mare valoare ştiinţifică şi artistică, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea (1930-1940).
„…pentru a fi bine înţelese, obiectele trebuiesc să fie aşezate în Muzeu, aşa cum sunt ele în realitate, nu între pânze, ci într-o casă adevărată; nu în standuri, ci în bătătura din gospodăria omului. Ne trebuia cu orice chip un Muzeu în aer liber, în care standurile să fie case întregi ţărăneşti, ele înşile piese de muzeu, casele la rândul lor fiind aşezate astfel ca să închipuiască un sat adevărat”, spunea, în 1936, Dimitrie Gusti, fondatorul Muzeului, notează site-ul oficial al muzeului, https://muzeul-satului.ro/.
În Europa, în anii ’30, existau doar trei muzee în aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891), Muzeul Bygdoy din Lillehamer (Norvegia) şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul „Hoia”, de la Cluj, fondat în 1929 de către profesorul Romulus Vuia, cu specific regional.
Inaugurarea Muzeul Satului (actual Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”), în prezența regelui Carol al II-lea al României (10 mai 1936). Muzeul este o creație a folcloristului și sociologului Dimitrie Gusti.
ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/Arhiva istorică AGERPRES
Ideea creării unui muzeu al satului a existat încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1867, cu ocazia participării României la Expoziţia Universală de la Paris, scriitorul Alexandru Odobescu, comisarul general al Principatelor Române pentru expoziţie, a propus prezentarea în cadrul unui pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectură populară. Mai târziu, în 1909, la propunerea savantului Alexandru Ţzigara Samurcaş era expusă o casă ţărănească din judeţul Gorj, chiar în Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială din Bucureşti, înfiinţat de el în 1906.
Între 1925-1935, profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti, a organizat cu specialişti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folclorişti, geografi, statisticieni, medici) şi cu studenţii săi, campanii de cercetări monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr relativ mare de sate acoperind majoritatea regiunilor ţării. Beneficiind de sprijinul moral şi material al Fundaţiei Regale „Principele Carol”, între lunile martie şi mai 1936, echipele de specialişti şi studenţi, conduse de profesorii D. Gusti şi H. H. Stahl, au achiziţionat din satele cercetate construcţii ţărăneşti (case, anexe gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice) şi obiecte de interior (mobilier, ceramică, ţesături, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine. La remontarea construcţiilor în muzeu au lucrat, sub supravegherea atentă a specialiştilor, în special a lui Henry H. Stahl şi Victor Ion Popa, meşteri aduşi din satele de provenienţă a monumentelor, potrivit site-ului oficial al muzeului.
În etapa de început, până în 1940, Muzeul Satului dispunea de 4.5 ha de teren, pe care fuseseră amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodăreşti, o biserică (din Dragomireşti, jud. Maramureş), troiţe, instalaţii tehnice, fântâni şi un scrânciob. Dispunerea lor s-a făcut după un plan elaborat de dramaturgul şi scenograful V. I. Popa. Muzeul Satului Românesc a fost conceput ca un muzeu sociologic cu scopul de a arăta vizitatorilor realitatea, viaţa satului, aşa cum era ea trăită de ţăranul român. De aceea, periodic, au locuit, în casele din muzeu, familii de ţărani din satele de origine a monumentelor.
Muzeul Satului din București (29.07.1937)
Arhiva istorică AGERPRES
În iunie 1940, în urma ocupării sovietice a Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a unei părţi din Ţinutul Herţei, municipalitatea Bucureştiului a hotărât ca în unele gospodării ale muzeului să fie găzduite familii de refugiaţi din zonele respective, astfel că muzeul a fost nevoit să-şi înceteze activitatea. Folosirea improprie a dus la distrugerea unui număr însemnat de case. Alte câteva exponate au fost distruse în 1937, ca urmare a deschiderii şantierului pentru ridicarea Palatului Elisabeta din apropiere, notează „Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti” (Editura Meronia, 2011).
A doua etapă în evoluţia instituţiei a început în 1948, când la conducerea sa a fost numit Gheorghe Focşa, fost student al profesorului Dimitrie Gusti. Prin noua sa concepţie muzeografică de organizare, muzeul a reuşit să prezinte publicului, într-un mod mai sistematic, imaginea unui sat românesc în originalitatea, reprezentativitatea, unitatea şi diversitatea sa. Totodată, respectarea şi aplicarea principiului unităţii în diversitate a permis să fie surprinse şi diferenţierile de ordin etnic precum şi interferenţele dintre cultura populară românească şi a altor naţionalităţi din România, în muzeu fiind transferate o gospodărie de secui din Bancu, jud. Harghita, şi o alta de ruşi-lipoveni din Jurilovca, jud. Tulcea. Suprafaţa destinată prezentării monumentelor a crescut la 9 ha. Patrimoniul din expoziţia în aer liber s-a îmbogăţit, ajungând la un număr de 62 de complexe de arhitectură populară (faţă de cele 33 din 1936), cu 223 de construcţii (40 de case, 165 de anexe gospodăreşti, 3 biserici, 15 instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti), însumând un inventar de 17.000 obiecte. Între monumentele achiziţionate din teren s-au aflat gospodării şi case din zonele Suceava, Vaslui, Vâlcea, Constanţa, Alba, Hunedoara, Maramureş etc., conform https://muzeul-satului.ro/.
Gospodărie țărănească la Muzeul Satului; interior (placă fotografică). (18.09.1952)
Arhiva istorică AGERPRES
În 1978, Muzeul Satului a fuzionat cu Muzeul de Artă Populară al R.S.R., sub titulatura de Muzeul Satului şi de Artă Populară. În martie 1990, şi-a recăpătat individualitatea prin separarea de muzeul cu care fuzionase, actualul Muzeu al Ţăranului Român, context în care au fost regândite şi reconfigurate toate activităţile muzeului.
Două evenimente dramatice au marcat istoria recentă a instituţiei. Două incendii, care au avut loc în 5 septembrie 1997 (sectorul Transilvania) şi în 20 februarie 2002 (sectorul Moldova şi Dobrogea), au afectat o serie de monumente şi obiecte de inventar aferente. Printr-un efort comun atât al muzeului cât şi al altor instituţii culturale, lucrările de restaurare au fost finalizate într-un termen relativ scurt, iar monumentele au fost redate circuitului de vizitare.
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti’ din București. (18.05.1992)
SORIN LUPSA/Arhiva istorică AGERPRES
În prezent, expoziţia permanentă cuprinde 123 de complexe distincte, totalizând 363 de monumente, iar patrimoniul mobil însumează peste 50.000 obiecte. Aceasta a însemnat nu numai o creştere a patrimoniului, ci şi o diversificare a lui. Între monumentele transferate în muzeu, respectiv la începutul anului 2003, s-a aflat biserica din Timişeni (jud. Gorj), un monument de o deosebită valoare pentru arhitectura rurală religioasă veche (1773) şi pentru arta execuţiei picturii. O altă achiziţie importantă a fost cea din anul 2010, a unei gospodării cu ocol întărit specifică huţulilor din Bucovina.
Muzeul Satului; bordei din zona Drăghiceni, județul Olt. (15.04.2007)
EMIL BADEA/ FOTO AGERPRES
Muzeul deţine şi un bogat fond documentar de o inestimabilă valoare istorico-etnografică. Acest fond este alcătuit din colecţii de manuscrise, studii, schiţe, desene, relevee, planşe, clişee pe sticlă, filme, negative alb-negru şi color, fotografii, ce provin atât din cercetările pe teren ale echipelor de monografişti care au contribuit la fondarea Muzeului Satului cât şi din investigaţiile ulterioare.
Biserica de lemn din Dragomirești, județul Maramureș, din incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti’ din București. (13.06.2017)
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
În noiembrie 2002, a fost inaugurată o clădire multifuncţională destinată adăpostirii colecţiilor de obiecte de patrimoniu, a bibliotecii, a fondurilor documentare şi desfăşurării activităţilor specifice muzeului. Au fost create spaţii, cu dotări moderne, pentru laboratoarele de conservare-restaurare şi cele pentru activităţile cultural-formative: expoziţii tematice şi diverse forme de „animare” a patrimoniului sau de utilizare a tezaurelor vii ale satului românesc. Anual, muzeul editează publicaţii cu caracter ştiinţific.
Considerat „museum vivum”, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” valorifică într-o manieră dinamică tot ceea ce este autentic şi reprezentativ în cultura noastră populară. Târgul meşterilor populari, Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, Festivalul obiceiurilor de iarnă „Florile dalbe”, Zilele zonelor etnografice, a Zilelor Culturii diferitelor popoare, susţinute de Ambasadele ţărilor respective, sunt doar câteva evenimente intrate în tradiţia muzeului, care contribuie, cu fiecare an, la creşterea publicului Muzeului Naţional al Satului.
Din 2001, Muzeul Satului face parte din reţeaua muzeelor cuprinse în programul Primăvara muzeelor, iniţiat de Direcţia Muzeelor Franţei, ce încurajează contactele şi schimburile între muzeele europene afiliate reţelei dar şi organizarea de acţiuni culturale (expoziţii, conferinţe, festivaluri etc.) pe o temă comună. Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” este membru al unor organisme şi asociaţii internaţionale, între care Asociaţia Europeană a Muzeelor în Aer Liber.
Alteța Sa Regală Charles, Prinș de Wales, vizitează Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. (30.03.2017)
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a acordat sprijin pentru organizarea unor noi muzee şi secţii de etnografie din ţară (Secţia de etnografie a Muzeului din Alexandria, a Muzeului Unirii din Alba Iulia etc.). A avut un rol fundamental şi în dezvoltarea reţelei muzeelor în aer liber din România precum şi în realizarea primului muzeu de acelaşi profil din Republica Moldova (Chişinău).
În 2016, la împlinirea a 80 de ani de la inaugurare, Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” i s-a conferit medalia Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, categoria F „Promovarea culturii”, din partea Preşedinţiei României. În septembrie 2020, a primit Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române pentru păstrarea şi promovarea valorilor tradiţionale româneşti, cât şi pentru programele şi proiectele desfăşurate de-a lungul anilor.
Împlinirea a 85 de ani de la înfiinţarea unuia dintre cele mai vizitate muzee din ţară a fost marcată, în perioada 10-17 mai 2021, printr-o serie de evenimente desfăşurate sub titlul generic „Muzeul şi Regalitatea”.
AGERPRES
* Explicaţie foto din deschidere: Inaugurarea Muzeul Satului (actual Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti’), în prezența regelui Carol al II-lea al României (10 mai 1936). Muzeul este o creație a folcloristului și sociologului Dimitrie Gusti. În imagine: 1- Dimitrie Gusti; 2- Eduard Benes, președintele Cehoslovaciei; 3- regele Carol al II-lea; 4- Alexandru G. Donescu, primarul general al Capitalei; 5-generalul Ilcusu; 6 – Ion Inculeț, ministrul de Interne.
