Traian Vuia, pionier al aviației românești și mondiale, membru de onoare al Academiei Române s-a născut la 17 august 1872 în comuna Bujoru, comitatul Caras-Severin, la acea vreme, județul Timiș, în prezent. Fiu de preot, a urmat liceul în Lugoj, în mijlocul familiei unui avocat și politician, Coriolan Brediceanu, care avea să-i ofere susținere necondiționată în proiectul ce avea să schimbe istoria omenirii.
Personalitate a ingineriei și a inventicii mondiale, nume cu rezonanță internațională în peisajul construcției de avioane, Traian Vuia a urmat doar temporar cursurile Școlii Politehnice din Budapesta, apoi a absolvit Facultatea de Drept din același oraș, obținând titlul de doctor în științe juridice cu dizertația „Militarism și industrialism, regimul de stat și de contract”. În această perioadă, pasionat de tehnică, a construit macheta unui „aeroplan automobil”, care-i va anticipa preocupările ulterioare.
Anul 1902 îl găsește la Paris, unde se va dedica studiului zborului mecanic și al construcției aeronavelor mai grele decât aerul, știință revoluționară la momentul respectiv. Rezultatul cercetărilor s-a concretizat în concepția unui avion monoplan, al cărui proiect l-a prezentat Academiei de Științe a Franței — „Proiect de aeroplan-automobil” (1903).
În 1905, proiectul s-a transformat în realitate: construcția unui avion ușor, cu elice tractivă, aripi de pânză pliabile și echipat cu un motor cu anhidră carbonică. Aparatul, denumit și „Liliacul”, a fost o descoperire epocală, fiind primul avion din lume mai greu decât aerul, care decolează și zboară exclusiv prin forța motorului.
Primul zbor cu acest aparat revoluționar a avut loc la 18 martie 1906, pe terenul de la Montesson, în Franța. Continuând studiul și experimentele din domeniul zborului mecanic, a construit și experimentat noi tipuri de avioane perfecționate, între care două tipuri de elicoptere cu mai multe reactoare cu propulsie, care vor aduce o contribuție esențială la progresul zborului vertical (1918-1921).
Totodată, preocupat de problema realizării unui motor performant, a reușit, în 1925, să-și înscrie numele pe o invenție care va avea o îndelungă utilizare în construcția centralelor termice: generatorul de aburi cu combustie internă și ardere catalitică.
În afara preocupărilor tehnice, Traian Vuia, rămas la Paris, se dovedește un patriot înflăcărat, militând pentru cauza românească atât în timpul primului, cât și al celui de-al Doilea Război Mondial. Între 1916-1918 a activat pentru desăvârșirea statului unitar român, organizând la Paris Comitetul național al românilor din Transilvania, care edita revista „La Transylvanie”, și în paginile căreia a semnat numeroase articole.
În anii celui de-al Doilea Război Mondial, a fost ales președintele primului comitet legal al Frontului Național Român și a publicat articole în „La Roumanie libre”, militând pentru eliberarea și revenirea la România a nord-vestului Transilvaniei, răpit în urma dictatului de la Viena, din 1940.
La 27 mai 1946, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A murit patru ani mai târziu, în ziua de 3 septembrie, la București.Este înmormântat la cimitirul Bellu. „Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă știu că gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman. Ce importanță are cine a făcut aceste lucruri, important este că ele există”, spunea românul care a revoluționat lumea.
În prezent de numele marelui inventator se regăsește pe frontispiciul Aeroportul Internațional din Timișoara, în fața căruia este amplasată macheta aeroplanului Vuia 1, la scara 1:1, realizată de către Fundația Academică Culturală Timișoara. De asemenea, în memoria lui Traian Vuia, la 14 septembrie 2013, a fost dezvelită o placă memorială de autoritățile franceze din Montesson.
. . AGERPRES
www.agerpres.ro
