La 5 ianuarie 1716, Nicolae Mavrocordat a devenit domn al Țării Românești. Acesta a fost momentul de început al perioadei fanariote pentru Țara Românească, o etapă grea, de transformări, considerată drept o epocă tranzitorie care a avut rolul de a pregăti germenii perioadei moderne de dezvoltare a principatelor române. În Moldova, debutase din 1711, perioada fanariotă, prin domnia aceluiași Nicolae Mavrocordat (1711-1716).
Venirea sa pe tronul Moldovei s-a petrecut ca urmare a pierderii războiului cu turcii, din iulie 1711, de către domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, care s-a refugiat în Rusia, unde a stat până la moartea sa în 21 august 1723.
Astfel, în Moldova, în 1711, a fost numit domn Nicolae Mavrocordat, care era fiul lui Alexandru, mare dragoman, cel care încheiase pacea de la Karlowitz, din 26 ianuarie 1699, potrivit volumului Istoria Românilor (autor: Petre P. Panaitescu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1990).
În Țara Românească, a urmat la domnie lui Constantin Brâncoveanu, Ștefan Cantacuzino, fiul lui Constantin stolnicul. Dar Ștefan Cantacuzino a fost ucis, în 1716, de turci pentru că era bănuit de înțelegeri cu Austria.
În acest context, în 1716, Nicolae Mavrocordat a ajuns domn din Moldova în Țara Românească, unde de îndată și-a făcut un obiectiv în a-i convinge pe locuitorii țării de bunele sale intenții față de români și a publicat chiar o genealogie, prin care a urmărit dovedirea publică a legăturilor sale de rudenie cu vechile familii domnitoare.
Om învățat și mare iubitor de cultură, născut la 3 mai 1670, la Constantinopol, într-o mare familie de dregători, familia Mavrocordat, Nicolae Mavrocordat deținea o vastă bibliotecă personală, recunoscută și dincolo de hotare.
I-a însărcinat pe Nicolae Costin în Moldova și pe Radu Popescu în Țara Românească să adune vechile cronici și să le pună laolaltă într-o singură lucrare dedicată trecutului poporului român. A fost foarte pasionat de colecționarea manuscriselor și mare promotor de biblioteci personale.
De numele său se leagă ctitoria Mănăstirii Văcărești.
Sursa foto: galeriaportretelor.ro
Domnia lui Nicolae Mavrocordat nu a fost de lungă durată. În contextul internațional precar al relațiilor turco-austriece, austriecii au declarat, din nou, în 1716, război turcilor.
În Țara Românească, o parte a clasei boierilor și mitropolitul Antim Ivireanul au fost de partea austriecilor, iar domnul Nicolae Mavrocordat a rămas fidel sultanului.
Mitropolitul Antim Ivireanul și boierii au răspândit zvonuri potrivit cărora forțele austriece se îndreaptă spre București, iar domnul s-a refugiat la Giurgiu. Aflând că a fost doar o strategie de înșelare și îndepărtare a sa, Mavrocordat a revenit, l-a arestat pe mitropolit și l-a trimis sub pază peste Dunăre. Pe drum, mitropolitul a fost omorât de paznicii săi.
Forțele austriece au intrat în București, l-au arestat pe domn și l-au trimis la Sibiu, unde a fost pus sub pază până la încheierea păcii cu turcii.
Victorioase în războiul cu turcii, forțele austriece au valorificat cunoștințele privind purtarea războiului ale generalului, principele de Savoia, pacea fiind semnată la Passarowitz (localitate în nordul Serbiei), în 21 iulie 1718, indică sursa citată.
Revenit din Austria, Nicolae Mavrocordat a mai domnit în Țara Românească până în 1730, când a murit la 3 septembrie, după care i-a urmat la tronul țării, fiul său Constantin Mavrocordat, care a domnit în mai multe rânduri atât în Țara Românească cât și în Moldova în perioada 1730-1769.
Acesta din urmă a realizat o amplă reformă administrativă, fiscală și socială, punând bazele administrației de funcționari ai țării care erau plătiți cu leafă, înlocuind asftel administrația boierească, mai menționează volumul „Istoria Românilor”. A eliberat șerbii din robie, în 1746 în Țara Românească și în 1749 în Moldova, dar nu atât gândindu-se la libertatea lor cât mai ales pentru a avea noi contributori la dările de la stat. Din acest moment dispare statutul de șerbi, dar apare cel de clăcași, pentru că țăranii eliberați trebuiau să muncească un număr de zile pe moșia boierului pentru a putea locui acolo, mai scrie profesorul Petre P. Panaitescu în volumul „Istoria Românilor’.
AGERPRES
Sursa foto: galeriaportretelor.ro
