Opera lui Theodor Aman, privită în cadrul istoric al picturii româneşti moderne, ocupă fără îndoială unul dintre locurile importante.
Pictorul Theodor Aman s-a născut la 20 martie 1831 la Câmpulung, judeţul Argeş, în familia unor bogaţi negustori craioveni. Tatăl său, român cuţovlah, boierit de Caragea, pe adevăratul său nume Dimitrie Mihali Dinu, avea în arendă strângerea din judeţele Olteniei a untului, a seului şi a mierei, ceea ce datora Principatul paşei de la Vidin. De prin 1802 el a început să fie numit Aman, nume ce i-a rămas lui şi urmaşilor săi. Mama sa a fost Despina, o grecoaică romanizată (alintată Pepica). Revoluţia de la 1821, apoi, în 1828, trecerea ruşilor şi ciuma i-au adus mari pagube acestuia, care doborât de necazuri moare în 1834, notează lucrarea „Pictura românească în secolul al XIX-lea” (George Oprescu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1984).
Încă din timpul copilăriei, pe care şi-a petrecut-o la Craiova, Theodor Aman a dovedit înclinaţie pentru desen. La numai 12 ani a realizat o acuarelă, reprezentând pe bunica sa pe patul de moarte. A urmat cursurile Şcolii Centrale din Craiova, unde a luat lecţii de desen la clasa profesorului Constantin Lecca, după care s-a înscris la cursurile Colegiului Sfântul Sava din Bucureşti la clasa profesorului Carol Wallenstein. S-a dedicat picturii, fiind influenţat de maeştrii Renaşterii italiene.
Revoluţia de la 1848 începea să cuprindă Ţara Românească. Ideile ei, care trezeau conştiinţa naţională, precum înlăturarea entităţilor feudale, unirea Principatelor şi întemeierea unui stat autonom, erau cu înflăcărare promovate de la catedră de profesori ca A. Treboniu Laurian, Costache Aristia şi Aaron Florian (care îi fusese profesor şi la Craiova). Chiar fratele pictorului, Alexandru, student în Franţa, era înscris în anii 1846 şi 1847 în „Societatea studenţilor români din Paris”, filiala de peste hotare a „Asociaţiei literare” din Muntenia. Între 1848-1850, Colegiul Sfântul Sava a fost închis.
La Bucureşti, viaţa artistică era extrem de redusă. Şcolile de artă nu existau. Prin urmare, în 1850, Theodor Aman a plecat la Paris, unde a început să studieze cu Michel Martin Drolling. Un an mai târziu, după moartea acestuia survenită la 9 ianuarie 1851, şi-a continuat studiile în atelierul lui François-Edouard Picot. În perioada cât a stat la Paris a fost preocupat de însuşirea tehnicilor de pictură, vizitând totodată numeroase muzee. A fost puternic influenţat de Delacroix şi Thomas Conture, arată dicţionarul „Membrii Academiei Române/1866-2003” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române/Bucureşti, 2003) şi lucrarea „Theodor Aman” (Vasile Florea, Editura Meridiane, Bucureşti, 1965).
Anul 1852 a marcat realizarea primului tablou important, situat în sfera sa predilectă de preocupări – compoziţia istorică ”Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul”. În 1853 a expus pentru prima dată la Salonul de la Paris, anume lucrarea ”Autoportret”. În timpul unei călătorii la Istanbul şi în Crimeea s-a documentat asupra scenelor de luptă, executând totodată mai multe schiţe şi câteva tablouri. În Crimeea a pictat ”Bătălia de la Alma”, tablou care a fost expus, în 1855, la Expoziţia Universală de la Paris.
A revenit în ţară în 1857. A început o serie de demersuri (1859) pe lângă Eforia Şcoalelor, pentru înfiinţarea unei şcoli de artă. Ca urmare, au luat fiinţă în 1864, prin decretul semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, primele şcoli de belle-arte, la Bucureşti şi Iaşi. Theodor Aman a fost primul profesor de pictură şi directorul Şcolii de belle-arte din Bucureşti, funcţie pe care a deţinut-o până la sfârşitul vieţii. De asemenea, i-a fost încredinţată şi conducerea Pinacotecii, care a luat fiinţă pe lângă Şcoala de belle-arte de la Bucureşti.
În 1858, după o perioadă petrecută la Paris, a plecat în Italia, unde a vizitat Roma, Veneţia, Milano. S-a întors definitiv în ţară, stabilindu-se la Bucureşti.
Theodor Aman a avut iniţiativa organizării evenimentului „Expoziţia artiştilor în viaţă”, expoziţii care au avut loc începând din 1865 şi până în 1881 şi care pot fi considerate drept primele saloane oficiale de artă din România. La prima ediţie din 1865, a avut o contribuţie uriaşă, expunând 24 de tablouri. În 1868, a obţinut „Medalia de onoare”. Cu prilejul celei de-a treia ediţii a ”Expoziţiei artiştilor în viaţă”, organizată în 1870, avea să se afirme pictorul Nicolae Grigorescu, care a expus 27 de lucrări şi care a obţinut Medalia Clasa I. În 1872, a expus, printre altele, vasta compoziţie „Izgonirea turcilor la Călugăreni”, pentru care a primit „Medalia clasa I”.
Din 1872, artistul a început să lucreze gravură în tehnica aquaforte şi tot atunci a deschis primele cursuri de gravură la Şcoala de Arte Frumoase. În 1873 a participat la înfiinţarea Societăţii Amicilor Artelor Frumoase, organizând şi o expoziţie cu lucrări ale artiştilor români şi străini. În acelaşi an, a participat la Expoziţia internaţională de la Viena cu 16 lucrări.
Prima sa expoziţie retrospectivă a fost deschisă în 1883, la Bucureşti, cu circa 130 de lucrări, urmată de o a doua în anul 1889. În 1884, a călătorit la Paris, unde a vizitat Salonul, expoziţia lui Meissonier şi pe cea a lui Munkacsy. A vizitat, din nou, Italia.
Opera sa (aproximativ 3.000 de lucrări) reuneşte tablouri cu subiecte istorice: ”Vlad Ţepeş şi solii”, ”Boieri surprinşi la ospăţ de trimişii lui Vlad Ţepeş”, ”Izgonirea turcilor la Călugăreni”, ”Bătălia de la Călugăreni”, ”Mihai Viteazul primind capul lui Bathory”, ”Proclamarea Unirii”, ”Hora Unirii la Craiova”, „Bătălia de la Plonin”, ”Bătălia românilor cu turcii pe insula Sf. Gheorghe”; portrete, autoportrete, tablouri de gen, natură moartă: ”Atelierul pictorului”, ”Hora de peste Olt”, ”Hora de la Aninoasa”, ”Portretul principesei Zoe Brâncoveanu”, ”Portret de femeie”, „Portretul lui Tudor Valdimirescu”, ”Bal mascat în atelier”, ”Peisaj cu case”, ”Petrecere cu lăutari”, ”Lecţia de pian”, ”Pe terasă la Sinaia”, ”În grădină”, ”Stejarul”, ş.a. În domeniul gravurii, de care Theodor Aman s-a ocupat cu preponderenţă în perioada 1872-1880, creaţia acestuia a avut o tematică similară cu cea din domeniul picturii.
Theodor Aman s-a stins din viaţă la 19 august 1891 la Bucureşti, şi a lăsat în urma sa o operă vastă, reprezentativă şi totodată deschizătoare de noi drumuri în pictura românească a secolului al XIX-lea, ale cărei elemente se regăsesc, transfigurate şi îmbogăţite conceptual în creaţia foştilor săi elevi, între care, la loc de cinste figurează Ion Andreescu şi Ştefan Luchian.
Soţia sa, Ana Aman, a donat statului român, în 1904, casa-atelier cu operele artistului rămase în colecţia personală după moartea sa, obiectele şi tot mobilierul. Aici, în prima casă-atelier de artist din România, a fost deschis, în 1908, Muzeul ”Theodor Aman”, unul dintre cele mai vechi muzee memoriale din România care păstrează cea mai mare parte a lucrărilor pictorului Theodor Aman.
La 10 septembrie 1991, Academia Română i-a acordat titlul de membru post-mortem.
AGERPRES
