Alexandru Paleologu, scriitor, critic literar, diplomat şi om politic, s-a născut la 14 martie 1919, la Bucureşti. A urmat cursurile liceului „Spiru Haret” şi apoi pe cele ale Facultăţii de Drept din Bucureşti.
A debutat ca elev, în 1934, la „Mlădiţa”, cu articolul „Literatura condamnabilă”, apoi a colaborat sporadic, un timp, la publicaţiile „Vlăstarul”, „Universul literar” şi „Gândirea”, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006).
În decembrie 1940 intră la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de Cavalerie de la Sibiu, iar la începutul războiului se afla în Regimentul de Gardă Călare. Reconcentrat, a fost trimis, ca instructor, la şcoala militară pe care o urmase la Sibiu.
După trecerea României de partea Aliaţilor, Alexandru Paleologu a fost referent în Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului (1944-1945), apoi ataşat de legaţie în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1946-1947). Între 1948 şi 1950 face studii de regie şi teatrologie la Institutul de Teatru, precum şi practică de asistent de regie la Teatrul Naţional şi la Teatrul Armatei din Bucureşti, potrivit sursei citate mai sus.
Căutat de Securitate, reuşeşte să dispară şi intră în clandestinitate, sub nume fals, ascunzându-se în primul an mai ales în Bucureşti, dar şi în Ploieşti, Piteşti, Drăgăşani, Iaşi, Zărneşti. La finele anului 1950 – începutul anului 1951, ajuns la Câmpulung-Muscel, Alexandru Paleologu îl reîntâlneşte pe filosoful Constantin Noica, pe care îl cunoştea de dinainte de război şi care se afla acolo cu domiciliu obligatoriu din 1949. „Începe ‘stagiul’ de cinci ani de la Câmpulung, în cursul căruia Paleologu îl frecventează aproape zilnic pe filosoful cu zece ani mai vârstnic decât el, al cărui discipol entuziast devine” („Dicţionarul general al literaturii române”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006).
După „despărţirea de Noica” şi reîntoarcerea în Bucureşti, Alexandru Paleologu a fost angajat, în decembrie 1956, prin concurs, cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei din cadrul Academiei Române, la secţia de artă medievală (bizantină).
Arestat la 9 septembrie 1959, în cadrul procesului „lotului Noica-Pillat”, Alexandru Paleologu a fost condamnat de Tribunalul Regiunii a 2-a Militare la paisprezece ani de muncă silnică pentru ”crima de uneltire contra ordinii sociale”. A fost graţiat în 1964.
A fost reîncadrat la Institutul de Istorie a Artei, la secţia de teatru, şi a început să publice în „Studii şi cercetări de istoria artei” (lucrările „Societatea românească, spiritul public şi teatrul între 1849-1878″, „De la Caragiale la Eugen Ionescu şi invers”, „Teatrul lui Lucian Blaga”), precum şi în „Revue roumaine d’histoire de l’art” (eseul „Autour du quatrieme centenaire de Shakespeare”). A mai fost secretar literar al Teatrului „Constantin I. Nottara” în 1967, iar apoi a fost angajat de Marin Preda ca redactor la Editura Cartea Românească, unde a lucrat de la înfiinţarea instituţiei, în 1970, până în 1976, când s-a pensionat.
După 1965, Alexandru Paleologu a colaborat la revistele „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Viaţa românească”, „Secolul 20″, „Convorbiri literare”, „Argeş”, „Contemporanul” ş.a.
A debutat editorial în 1970, cu volumul de studii şi eseuri „Spiritul şi litera”, premiat de Uniunea Scriitorilor. Au urmat „Bunul simţ ca paradox” (1972), „Simţul practic” (1974), „Treptele lumii sau Calea către sine a lui Mihail Sadoveanu” (1978, Premiul Uniunii Scriitorilor), „Ipoteze de lucru”, „Alchimia existenţei” (1983). După 1989, a publicat volumele „Sfidarea memoriei. Convorbiri cu Stelian Tănase (aprilie 1988-octombrie 1989)” (1996), „Despre lucrurile cu adevărat importante” (1997), „Interlocuţiuni” (1998), „Politeţea ca armă” (2000), „L’Occident est a l’Est” (2001), „Moştenirea creştină a Europei” (2005).
După Revoluţia din decembrie 1989, Alexandru Paleologu a fost numit ambasador în Franţa (februarie-iunie 1990). Despre această perioadă din viaţa sa a relatat în cartea „Souvenirs merveilleux d’un ambassadeur des Golans” (Paris, 1990), apărut în traducere la Bucureşti în 1991 („Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor”). A urmat apoi o carieră politică, fiind senator al Partidului Alianţei Civice (1992-1996) şi apoi senator al Partidului Naţional Liberal (1996-2000, 2000-2004), conform site-ului Senatului României, www.senat.ro.
În 2000, a fost distins cu Premiul de Excelenţă în Cultura Română, de către Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Arte şi grupul de presă „Curentul”.
Alexandru Paleologu a murit la 2 septembrie 2005, la Bucureşti.
Personalitatea lui Alexandru Paleologu a fost evocată la 22 februarie 2020, de către fiul său, Theodor Paleologu, în cadrul unei duble lansări: o nouă ediţie a cărţii „Spiritul şi litera”, publicată de Casa Paleologu, şi CD-ul cu interviuri „Eleganţa ca armă”.
AGERPRES
* Explicaţie foto din deschidere: Alexandru Paleologu, scriitor, critic literar, diplomat şi om politic, Bucureşti, 23 ianuarie 1996.
