George Topîrceanu a fost un reputat poet, prozator, memorialist și publicist român, membru corespondent al Academiei Române, cunoscut pentru umorul și spiritul său satiric. Supranumit „poetul Rapsodiilor”, a fost o figură marcantă a revistei Viața Românească. În 1926, a fost laureatul Premiul Național pentru Poezie.S-a născut la 20 martie 1886, la București.
A urmat Liceul „Sf. Sava” din Capitală. În 1906 s-a înscris la Facultatea de Drept, apoi la cea de Litere, dar nu și-a finalizat studiile, conform „Dicționarului scriitorilor români” (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, București, Editura Albatros, 2002).
A debutat în publicistică în 1904, la revista umoristică „Belgia Orientului”, ulterior publicând și în alte reviste literare ale vremii, precum „Neamul Românesc” sau „Semănătorul”.
În 1909 începe colaborarea la revista „Viața Românească” din Iași, cu parodia „Răspunsul micilor funcționari”. Apropiat de Garabet Ibrăileanu, face parte din redacția acestei reviste începând din 1911, an în care se și stabilește la Iași. Secretar de redacție, apoi redactor-șef alături de G. Ibrăileanu, George Topîrceanu își publică în revista ieșeană cea mai mare parte a operei.
În 1913 a fost mobilizat, participând la campania din Bulgaria (al doilea Război Balcanic), apoi și în Primul Război Mondial. Cade prizonier, în 1916, în luptele de la Turtucaia, fiind eliberat în 1918.
George Topîrceanu s-a remarcat mai ales ca poet. În 1916 debutează editorial, fiindu-i publicate volumele „Balade vesele” și „Parodii originale”. După ce se întoarce din prizonierat, publică o nouă ediție, îmbogățită, „Balade vesele și triste” (1920), iar în 1928 îi apare volumul de poezii „Migdale amare”.
În introducerea volumului „Poezii”, apărut în 1972, Al. Săndulescu, istoric și critic literar, memorialist, editor, publicist, care s-a îngrijit de editarea, în 1955, a operelor lui G. Topîrceanu, scrie: „Vocația umoristică și inteligența artistică a lui G. Topîrceanu se realizează pe deplin în « Parodii originale» . Poetul și-a amendat propriul sentimentalism, dar nu l-a iertat nici pe al confraților. Prin satira idilismului rural și romanțios, a simbolismului excentric și a clișeelor de toate nuanțele, «Parodiile originale» sunt, așa cum le-a numit însuși autorul, adevărate «pagini de critică literară în pilde» ”.
Topîrceanu și-a publicat memoriile din timpul Primului Război Mondial în volumele de proză „Amintiri din luptele de la Turtucaia” (1918), „În gheara lor” (1920) și „Pirin Planina” (1936). Un alt volum de proză este „Scrisori fără adresă”, apărut în 1930. A început și un roman, „Minunile Sfântului Sisoe”, rămas neterminat (a scris doar patru capitole), care a apărut postum, în 1972, la Iași. A realizat, de asemenea, traduceri („Visul unei nopți de vară” de W. Shakespeare).
Împreună cu Mihail Sadoveanu a condus revista „Însemnări literare” (din 1919) și revista „Însemnări ieșene” (din 1936). A fost și inspector general al teatrelor și, provizoriu, director al Teatrului Național din Iași.
În 1926, a primit Premiul Național pentru Poezie.
La 28 mai 1936, a devenit membru corespondent al Academiei Române.
„G. Topîrceanu este un remarcabil poet liric și un mare artist, care în căutarea formelor corespunzătoare sufletului său se joacă cu degetul mic pe clapele unui pian, pe care, vrând, le-ar putea mișca într-o repezită și furtunoasă sonată”, considera criticul literar G. Călinescu, citat în „Dicționarul general al literaturii române” (Ed. Univers Enciclopedic, 2007).
La rândul său, criticul literar Dumitru Micu scria că „Nota definitorie a operei lui Topîrceanu este un aliaj de umor și sentimentalitate. Mai precis spus, poetul e un sentimental care își ascunde stările sufletești sub vălul umorului, al autoironiei și autopersiflării. El își preface, cum singur o spune, «în glume lacrimile clare» ”(„Dicționarul general al literaturii române”).
George Topîrceanu a murit la 7 mai 1937, în Iași.
AGERPRES
Sursa foto 1: https://radiochisinau.md/ ;
* Explicaţie foto 2: Muzeul George Topîrceanu din Nămăieşti, judeţul Argeş, 1994.
