Béla Bartók, compozitor, pianist şi etnomuzicolog maghiar, s-a născut la 25 martie 1881, la Sânnicolau Mare, în judeţul Timiş. A început să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale, urmând apoi studii de pian şi componistică la Bratislava, iar ulterior cursurile Academiei Regale de Muzică din Budapesta.
În 1905 a plecat la Paris pentru a participa la concursul internaţional de compoziţie şi pian „A. Rubinstein”. Revenit în Ungaria, a fost, începând din 1907, profesor de pian la Academia de Muzică din Budapesta, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Bucureşti, Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003).
Primele sale lucrări au fost influenţate de muzica lui Richard Strauss. În creaţia sa, care include concerte instrumentale, o operă, balete, cvartete, muzică simfonică, piese pentru pian şi pentru vioară, Béla Bartók a contribuit la revoluţionarea limbajului muzical modern, prin transfigurarea elementelor folclorice. De asemenea, a preluat motive din folclorul românesc şi a avut o contribuţie esenţială la culegerea ştiinţifică a folclorului.
Béla Bartók s-a aplecat cu deosebire asupra creaţiei populare, iar pentru studierea acesteia a întreprins numeroase călătorii, prilej cu care a înregistrat un număr impresionant de cântece. A alcătuit cea mai bogată culegere de melodii populare româneşti (aproximativ 4.000): „Cântecele populare ale românilor bihoreni”; „Muzica populară românească din Maramureş„Dialectul muzical românesc din Hunedoara”, potrivit sursei citate mai sus.
Totodată, împreună cu Kodály Zoltán, a scos o primă culegere de 20 de cântece populare ungare, pe care ulterior le-a armonizat. Extinzându-şi aria călătoriilor din Egipt până în Turcia (1932-1936), a avut prilejul să ia contact cu muzica arabă la Biskra. A întreprins turnee, de asemenea, în Rusia şi în Statele Unite ale Americii.
A compus: muzică pentru scenă (opera „Castelul lui Barbă Albastră”, 1911; baletele „Prinţul cioplit din lemn”, 1916, şi „Mandarinul miraculos”, 1919), muzică vocală („Cantata profana”, 1930), muzică simfonică (Simfonia „Kossuth”, 1903). De asemenea, a compus suita „Şase dansuri populare româneşti” (1915), „Suita de dansuri” (1923, compusă din două dansuri arabe, unul ungar şi unul românesc), piesa „Allegro barbaro” pentru pian, „Muzică pentru coarde, percuţie şi celestă”, „Divertisment pentru coarde”, „Concertino pentru orchestră”, trei concerte pentru pian, un concert pentru vioară, muzică de cameră ş.a.
În 1940 a emigrat în SUA, stabilindu-se la New York. Aici a fost, pentru o scurtă perioadă, cercetător la Columbia University şi a susţinut câteva conferinţe.
Bolnav de leucemie, Béla Bartók a murit la 26 septembrie 1945, la New York. La 31 ianuarie 1991 a fost ales membru post-mortem din străinătate al Academiei Române. De asemenea, în Timişoara există un liceu teoretic care îi poartă numele.
La 24 septembrie 2003 a avut loc inaugurarea sălii de concerte „Enescu-Bartók” a Filarmonicii de Stat din Oradea, eveniment în cadrul căruia a fost dezvelită o placă comemorativă bilingvă.
La 8 iunie 2006, la Bucureşti şi la Budapesta a avut loc, simultan, lansarea unei emisiuni filatelice comune româno-ungare care a celebrat 125 de ani de la naşterea marilor compozitori George Enescu şi Béla Bartók. Enescu şi Bartók s-au născut în acelaşi an, 1881, şi în acelaşi areal geografic, şi unul şi altul dedicându-şi întreaga viaţă muzicii. Ambii compozitori s-au inspirat din folclorul românesc, după cum menţiona la acea dată un comunicat al Ambasadei României la Budapesta.
AGERPRES
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/Arhiva istorică AGERPRES
Lansarea emisiunii filatelice comune România – Ungaria dedicată compozitorilor George Enescu şi Béla Bartók. (Bucureşti, 8 iun. 2006)
