DOCUMENTAR: 125 de ani de la nașterea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina (1948-1977) (22 februarie)

‘Lucrarea sa pastorală, culturală, misionară, duhovnicească și socială pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi cei de astăzi, ierarhi, cler și credincioși, un model luminos și inspirator de fidelitate și slujire a Mântuitorului Hristos și a Bisericii Sale. Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe, camuflate sub un discurs «favorabil» pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate’, evoca Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, personalitatea predecesorului său. (sursa: https://patriarhia.ro)

Tot ca un prilej de rememorare a lucrării Patriarhului Justinian Marina și a Patriarhului Teoctist, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat în ședința de lucru din 6 februarie 2026, anul 2027 drept ‘Anul comemorativ al Patriarhilor Justinian Marina (1948-1977) și Teoctist Arăpașu (1986-2007)’ în Patriarhia Română.

* * *

S-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suiești, comuna Cermegești, din județul Vâlcea, și a primit la botez numele Ioan.

Ceremonia de întronizare a IPSS Justinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Ceremonia de înscăunare a IPSS Justinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; în sala Marii Adunări Naţionale.

Părinții săi, credincioși agricultori, au înrădăcinat în tânărul Ioan Marina două virtuți esențiale: credința și hărnicia. (sursa: https://basilica.ro/)

Vorbind cu delicatețe și cu duioșie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa și slujirea lui preoțească. ‘Preoția mea – mărturisea el – a fost visul sfânt al mamei mele și primii pași pe drumul înțelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată și evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinților mei duhul unui creștinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu și aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moștenit de la bunicii, moșii și strămoșii mei, vrednici slujitori ai Bisericii și ai țării, pomeniți întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios și patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată’. (sursa: manastirearaduvoda.ro)

Ceremonia de întronizare a IPSS Justinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. 

Un înaintaș de-al său, preotul Dumitrașcu din Dejoi, fusese spânzurat în fața bisericii din sat, chiar în ziua Sfintelor Paști, pentru că se împotrivise unor jefuitori turci, iar un alt strămoș se înrolase în fruntea pandurilor de pe Valea Cernei, în timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu.

Preot și învățător
Având o înclinare nativă spre învățătură, în 1915 tânărul Ioan a intrat la Seminarul teologic ‘Sf. Nicolae’ din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit în 1923, obținând în același an și diploma de învățător, în urma examenului depus la Școala normală din acest oraș.

Și-a început lucrarea pe tărâm social la 1 septembrie 1923, ca învățător la școala primară din satul Olteanca, județul Vâlcea. După un an, la 1 septembrie 1924, s-a transferat, tot ca învățător, la școala primară din comuna Băbeni, în același județ. Căsătorindu-se cu Lucreția Popescu, fiica preotului Pavel Popescu, la 14 octombrie 1924 s-a preoțit pe seama parohiei Băbeni.

În anul 1925 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București și a obținut licența în 1929, iar în următorul an a demisionat din învățământul primar și s-a consacrat slujirii preoțești.

Justinian Marina (ctr.), patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), la slujba de Bobotează, oficiată la Patriarhia Română. 

Între 1924-1932, a slujit ca preot în Băbeni, iar din 1932 până în 1933, a funcționat ca director al Seminarului teologic și preot slujitor la catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea. Din 1933 până în 1945, a fost preot paroh la Biserica ‘Sfântul Gheorghe’ din Râmnicu Vâlcea. (sursa: https://patriarhia.ro)

La vârsta de 34 ani și-a pierdut soția, decedată la 18 noiembrie 1935. Aveau împreună doi copii, Silvia și Ovidiu, rămași în grija tatălui, care le-a asigurat o instruire înaltă și o educație aleasă.

Preotul Ioan Marina, viitorul patriarh al României, a desfășurat o stăruitoare activitate publicistică, în calitate de colaborator la unele ziare și reviste bisericești și laice, unde a publicat diferite articole și studii cu caracter bisericesc și economic, făcând cunoscute inițiativele sale pentru înființarea de cooperative și bănci populare și alte asociații de interes obștesc. (sursa: https://manastirearaduvoda.ro)

A colaborat asiduu la cotidianul ‘Cuvântul’ din Râmnicu Vâlcea și la revista de cultură creștină ‘Renașterea ‘ din Craiova. A fost prezent cu unele articole și în revista literară ‘Floarea de Foc’, din București, întemeiată de scriitorul Sandu Tudor (viitorul ieroschimonah Daniil Tudor).

În 1938, în martie, împreună cu scriitorul Mihail Sadoveanu și cu ziaristul Octav Livezeanu, a înființat revista ‘Muncă și Voie Bună’ pentru muncitori, cu apariție săptămânală, la început, iar mai târziu bilunară. Revista avea o pagină bisericească, intitulată ‘Pentru suflet’, pe care a scris-o singur, până în septembrie 1939, când a încredințat-o scriitorului Gala Galaction (preotul Grigore Pișculescu).

Pentru activitatea sa, autoritățile eparhiale l-au cinstit cu toate rangurile bisericești (sachelar, iconom și iconom stavrofor cu drept de a purta brâu roșu), iar preoții l-au ales în Consiliul Central al Asociației Generale a Clerului din România. Ministerul Cultelor i-a acordat răsplata ‘Meritul cultural clasa I pentru Biserică’.

Arhiereu Vicar și Mitropolit la Iași
Sfântul Sinod, în cadrul ședinței de lucru din 30 iulie 1945, îl va alege pe preotul văduv Ioan Marina în demnitatea de Arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei și Sucevei cu titulatura ‘Vasluianul’, la propunerea mitropolitului Irineu Mihălcescu.

După emiterea Decretului de confirmare a alegerii, în ziua de 11 august 1945 a fost tuns în monahism, la Mănăstirea Cetățuia, când a primit patronimicul Justinian, făcându-i-se și hirotesia în arhimandrit. Hirotonia în arhiereu a avut loc în Catedrala din lași, în cadrul slujbei Sfintei Liturghii, la 12 august 1945, și a fost săvârșită de mitropolitul Irineu Mihălcescu, împreună cu episcopul Antim Nica și arhiereul Valeriu Moglan.

În urma retragerii mitropolitului Irineu Mihălcescu, înaintat în vârstă, la 16 august 1947, Patriarhul Nicodim îl numește pe arhiereul vicar Justinian Vasluianul locțiitor al scaunului mitropolitan al Moldovei. La 19 noiembrie 1947, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe episcopul Justinian în demnitatea de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei.

Marea problemă a Moldovei acelor ani era ocrotirea copiilor, îndeosebi a celor orfani, ajutorarea văduvelor, invalizilor, foștilor prizonieri și deportați scăpați din lagăre și refacerea gospodăriilor distruse de război. Pentru a spijini această vastă uriașă lucrare de asistență socială, Mitropolitul Justinian a străbătut întreaga eparhie și a stat de vorbă cu preoții la fața locului, mobilizându-i mai ales în lucrarea de salvare a copiilor.

Implicându-se direct în ocrotirea copiilor rămași fără părinți de pe urma războiului, a foametei și a bolilor, a constituit în toate parohiile, sub conducerea preoților, comitete speciale cu misiunea de a strânge ofrande și a colabora cu instituțiile de asistență socială ale statului. Totodată, a înființat orfelinate și cămine în tot cuprinsul eparhiei, întreținute de parohii.

Patriarh al Românei
După trecerea la cele veșnice a Patriarhului Nicodim Munteanu, survenită la 27 februarie 1948, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe Mitropolitul Justinian al Moldovei în scaunul vacant de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al României.

Patriarhul Justinian a prezentat, la 6 iunie 1948, la ceremonia de învestitură din aula Palatului Parlamentului și la cea de instalare din biserica Sfântul Spiridon Nou din București, componentele programului menit să aducă o transformare înnoitoare în lucrarea Bisericii.

‘Înțeles și sprijinit de membrii Sfântului Sinod – între care se numărau personalități de seamă ale Bisericii noastre, precum mitropoliții Nicolae Bălan de la Sibiu, Sebastian Rusan de la Iași, Firmilian Marin de la Craiova, Vasile Lăzărescu de la Timișoara, și episcopii Nicolae Colan de la Cluj, Chesarie Păunescu de la Galați, Nicolae Popovici de la Oradea, Andrei Magier de la Arad, Teofil Herineanu de la Roman (…), ascultat de clerul de mir și monahal care și-a înmulțit vredniciile în ogorul dohovnicesc și pastoral, iubit și respectat de credincioși care și-au îndeplinit cu jertfelnicie datoriile lor creștinești, Patriarhul Justinian, aflat în plină vigoare a puterilor, la vârsta de 47 de ani, energic și dinamic, cu experiență de conducere, a pus cu hotărâre în aplicare acest program care a înlesnit Bisericii să rămână în rosturile ei și să străbată deceniile de dictatură ateistă cu roade bogate și frumoase, care se văd până astăzi, împlinindu-și misiunea sfântă în viața poporului român’. (sursa: https://manastirearaduvoda.ro)

Una din preocupările principale ale Patriarhului Justinian a fost reluarea și întărirea legăturilor tradiționale cu celelalte Biserici Ortodoxe, care slăbiseră din pricina schimbărilor politice intervenite după cel de-al doilea război mondial. Pentru aceasta a vizitat aceste Biserici de mai multe ori decât înaintașii săi, stabilind contacte directe cu toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe autocefale surori, și a luat parte la acțiuni bisericești importante de interes general ortodox, conlucrând frățește cu toate Bisericile Ortodoxe în frunte cu Patriarhia Ecumenică.

Surprinzătoare a fost aplecarea Patriarhului Justinian, fost preot de mir, nu numai pentru viața monahală, ci și pentru marile curente duhovnicești. Primul dintre acestea, ca amploare, a fost cel creat de Părintele Arsenie Boca, pe atunci în Mănăstirea Sâmbăta de Sus, a cărui puternică influență spirituală cuprinsese, practic întreaga țara, făcea cunoscut Mitropolitul Bartolomeu Anania în ‘Amintiri despre Patriarhul Justinian’ (Revista ‘Biserica Ortodoxă Română’, nr. 1-6, ianuarie-iunie, 1998 – www.revistabor.ro ).

‘Știu cu siguranță că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaște, Arsenie a fost arestat, dus în lagăr de muncă forțată și apoi, practic, obligat să rămână inactiv’, amintește Mitropolitul Bartolomeu.

‘Nu vă imaginați cât a iubit mănăstirile! Le-a reorganizat, și dacă prima mea ascultare după cea de intendent a fost aceea de inspector patriarhal pentru învățământ și mănăstiri, am avut această misiune dată direct de el: de a merge din mănăstire în mănăstire pentru ca să aleg pe toți tinerii sau tinerele calificați sau calificate pentru a merge la o școală sau seminar monahal. Așa se face că, datorită lui, s-a înființat Seminarul monahal pentru călugări la Mănăstirea Neamțu și două seminarii monahale pentru călugărițe: unul la Mănăstirea Văratec, mutat apoi la Agapia, și altul la Mănăstirea Plumbuita, mutat apoi la Horez. Dintre elevii care au învățat atunci sub aripa Patriarhului Justinian sunt astăzi membri ai Sfântului Sinod’, scria Bartolomeu Anania (Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului; 2006-2011). (sursa: www.revistabor.ro )

Patriarhul Justinian Marina a închis ochii pentru totdeauna în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferință și o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijă el l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din București.

Vizita in ţara noastră a Patriarhului suprem şi catolicos al tuturor armenilor, Vasken I (stg); în imagine alături de Justinian Marina (centru), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. 

În semn de omagiu, prețuire și recunoștință, pe care de altfel întreaga Biserică Ortodoxă Română i le-au arătat, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa, la propunerea Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 21 februarie 2001, a hotărât ca Facultate de Teologie din București să poarte numele ‘Patriarhul Justinian’.

‘Este doar o modestă formă de recunoaștere a imensei sale contribuții la reorganizarea și dezvoltarea învățământului teologic românesc, contribuție ale cărei roade se fac simțite până astăzi’. (sursa: https://manastirearaduvoda.ro)

AGERPRES

Foto: (c) : Arhiva istorică AGERPRES