La 17 iunie 1910, a avut loc, pe câmpia Cotrocenilor, primul zbor al lui Aurel Vlaicu. Este un moment de referință în istoria aviației românești, fiind primul zbor realizat cu un aparat proiectat și construit în țara noastră, numit „Vlaicu I”.
Aeroplanul construit de Aurel Vlaicu a fost scos în câmp pentru prima dată la 12 iunie 1910. La 16 iunie a avut loc o încercare de zbor nereușită. O zi mai târziu, în 17 iunie 1910, după alte două încercări nereușite în care a rulat fără să se înalțe, Aurel Vlaicu se întoarce la grupul său de prieteni, explicând de ce nu reușise acest lucru. Motivând faptul că nu acționase cum trebuie comenzile aparatului, Vlaicu face o nouă tentativă de a zbura.
La a treia încercare, aeroplanul a câștigat viteză și, după circa 40 de metri parcurși pe pământ, a fost văzut de toți cei prezenți, printre care prințul Carol și oficialități militare și civile, cum se ridică în aer la 3-4 metri de sol, pe o lungime de 50 de metri, coborând apoi lin la sol, notează inginerul Constantin C. Gheorghiu în cartea „Aurel Vlaicu un precursor al aviației românești” (Editura Tehnică, 1960).
A doua zi, gazetele vremii publicau senzaționala știre a zborului executat de primul avion românesc, inventat, construit și pilotat de un român.
Fericit că își realizase visul, Aurel Vlaicu avea să declare într-un articol intitulat „Impresii din văzduh”, publicat în revista „Flacăra” la 29 octombrie 1911: „Bucuria cea mai mare, însă, am simțit-o când am zburat pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalți ca înălțimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau atunci pentru mine un record formidabil, un record care îmi consacra mașina. Zburasem. Și asta era principalul.”, se arată pe site-ul revistaflacara.ro.
O machetă la scară reală a aeroplanului pentru care Aurel Vlaicu a fost medaliat în 1912 la Aspern şi cu care s-a prăbuşit lângă Câmpina, la 13 septembrie 1913, în timp ce încerca să treacă Carpaţii, a fost expusă in Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, în cadrul unui eveniment organizat de Fundaţia Aerospaţială Română, Asociaţia A.R.P.A. „Aurel Vlaicu” şi Fundaţia „1 Decembrie 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României”.
Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES FOTO
Dorința de a construi un aparat de zbor mai bun, mai ușor și mai rapid decât cele deja prezentate în străinătate s-a lovit de lipsuri financiare. Tatăl lui Aurel Vlaicu a ipotecat pământul pentru a-i putea oferi bani, dar nu erau suficienți. Aurel Vlaicu a plecat la București, încercând să facă rost de bani pentru invenția la care visa. A primit sprijin din partea Guvernului României, care i-a acordat permisiunea de a-l construi la Arsenalul Armatei, unde era angajat ca inginer. Ministerul de Război a contribuit la achiziționarea materialelor necesare și a motorului tip Gnome et Rhone de 50 CP.
În noiembrie 1908, Aurel Vlaicu îi scrisese profesorului și prietenului Virgil Simionescu din Lugoj despre faptul că fabricantul german Opel era interesat să îi finanțeze proiectul, dar cu condiția să-i cedeze drepturile asupra invenției. „Fabricantul e prieten cu mine, el mi-ar da parale să fac mașina, dar mai bucuros aș da invenția țării românești”, sublinia Aurel Vlaicu.
Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES FOTO
Tot cu modelul Vlaicu I, inginerul român a efectuat primul zbor militar românesc, la 27 septembrie 1910, atunci când, în cadrul manevrelor militare de toamnă, a parcurs pe calea aerului, în aproximativ 35 de minute, distanța dintre Slatina și Piatra Olt.
***
Inginer, inventator de geniu și pionier al aviației române și mondiale, membru de onoare post-mortem al Academiei Române, Aurel Vlaicu s-a născut la 6/19 noiembrie 1882, la Binținți (localitate ce, în prezent, îi poartă numele), lângă Orăștie, județul Hunedoara.
Sursa foto: muzeulvirtual.ro
A avut, de la o vârstă fragedă, înclinații către tehnică, iar în școala primară din satul natal era cunoscut ca un spirit deosebit de inventiv, reparând ceasornice și încercând să construiască mici mașinării „perpetuum mobile”. În perioada studiilor liceale, efectuate la Orăștie și Sibiu, potrivit „Dicționarului Membrilor Academiei Române” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003), Aurel Vlaicu a devenit preocupat de problema zborului mecanic, construind diferite mecanisme și modele de planoare. A urmat cursuri tehnice superioare la Viena și la Munchen. În timpul șederii la Munchen, a proiectat primul aparat de zbor cu aripi batante, acționat de arcuri, dar a abandonat acest proiect convins fiind că viitorul îl reprezintă aeroplanele acționate de motoare, potrivit http://www.orastieinfo.ro/.
În anul 1908, a fost, pentru o scurtă perioadă, inginer la fabrica de automobile Opel din Russelsheim. Revine în țară în același an, în satul natal Binținți, unde proiectează și construiește, un an mai târziu, unul dintre primele planoare românești, numit ‘Vlaicu-1909’.
Sursa foto: muzeulvirtual.ro
În toamna anului 1909, se mută în București, fiind angajat ca inginer în cadrul Arsenalului Armatei, unde începe construcția aeroplanului. Lucrând asiduu împreună cu muncitorii și cu alți ingineri, Vlaicu termină de construit la începutul lunii iunie 1910 aparatul cunoscut sub denumirea „Vlaicu I”. „Vlaicu a introdus pentru prima dată inelul protector în jurul motorului, cunoscut sub numele de inel NACA. A perfecționat aripa cu profil variabil (concepută de Vuia), a introdus un reductor între motor și elice, a utilizat două elice coaxiale contrarotative, a introdus direcția dublă, trenul de aterizare pe roți independente și frâna pe roți”, notează aviatori.ro.
În ziua de 17 iunie 1910, Aurel Vlaicu a scris una dintre marile pagini ale aviației din țara noastră, zburând, pentru prima dată, cu un aparat proiectat, construit și pilotat de un român. În 1911, Aurel Vlaicu a proiectat și a construit la Arsenalul Armatei aeroplanul „Vlaicu II”, o variantă îmbunătățită a aparatului de zbor devenit celebru în iunie 1910. În 1912-1913 a conceput avionul „Vlaicu III”, pe care însă nu a mai apucat să-l construiască.
Aparatul „Vlaicu I” pregătit pentru zbor. Sursa foto: muzeulvirtual.ro
Avioanele Vlaicu I și Vlaicu II erau alcătuite dintr-un singur tub de aluminiu care purta celelalte elemente. Centrul de greutate era plasat sub aripi, astfel explicându-se buna lor stabilitate. Aurel Vlaicu a învățat singur să piloteze aparatele, ajungând în scurt timp la o măiestrie care i-a îngăduit să-i întreacă pe mulți ași ai acrobației aeriene. A obținut cu Vlaicu II, în 1912, distincții importante la concursul aviatic de la Aspern, lângă Viena, notează „Dicționarul Membrilor Academiei Române”. În țară, în perioada 1910-1912, a efectuat zboruri de încercare și demonstrative cu „Vlaicu II” la București, Blaj, Sibiu, Brașov, Iași, Ploiești, Lugoj, Orăștie, Alba Iulia, Târgu Mureș.
Aurel Vlaicu și-a pierdut viața în urma prăbușirii cu avionul Vlaicu II, lângă comuna Brănești, aproape de Câmpina, la 31 august/13 septembrie 1913, în timp ce încerca să treacă Carpații. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București. Pe locul unde s-a petrecut tragedia, este înălțat un monument ce reprezintă o acvilă cu aripile deschise, îndreptate spre cucerirea Carpaților. „Ca și celebrul Otto Lilienthal (mort la 10 august 1896), Aurel Vlaicu a încoronat printr-o moarte glorioasă o viață admirabilă închinată în principal aviației”, arată aviatori.ro.
La 28 octombrie 1948, a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române. Alături de Henri Coandă, de Traian Vuia și de alte nume celebre, Aurel Vlaicu este unul dintre precursorii aeronauticii moderne și unul dintre părinții aviației mondiale.
Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu îi poartă numele. În 2011, aeroportul a fost declarat monument istoric de importanță națională și este considerat al treilea cel mai vechi aeroport din lume încă funcțional, fiind inaugurat în 1920, potrivit bucharestairports.ro.
În anul 2000, Banca Națională a României (BNR) a emis o bancnotă, cu valoarea nominală de 500.000 de lei, pe care era chipul lui Aurel Vlaicu. În anul 2005, odată cu denominarea leului românesc, BNR a pus în circulație o bancnotă, cu valoarea nominală de 50 de lei, cu chipul lui Aurel Vlaicu, folosită și în prezent. În octombrie 2010, BNR a pus în circulație, în scop numismatic, două monede metalice cu valoarea nominală de 50 bani, dedicate aniversării a 100 de ani de la primul zbor românesc efectuat de Aurel Vlaicu, cu un aparat de construcție proprie, și anume: o monedă metalică de circulație cu caracter comemorativ și o monedă metalică pentru colecționare, arată bnr.ro.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Începând cu 1991, Universitatea din Arad poartă numele „Aurel Vlaicu”, „ca un simbol al unui zbor neîntrerupt spre înălțimile științei și culturii, ca un simbol al geniului creator al nației noastre”, arată uav.ro. Colegiul Tehnic din Baia Mare, județul Maramureș, îi onorează, de asemenea, memoria.
În 1952, la Binținți s-a inaugurat Muzeul Memorial „Aurel Vlaicu”. În cinstea lui, comuna Binținți se numește astăzi Aurel Vlaicu.
O serie de obiecte personale care i-au aparținut lui Aurel Vlaicu, documente, brevete, scrisori, fotografii originale, ceasul cu monogramă pe care l-a avut asupra lui când s-a prăbușit, precum și masca mortuară sunt expuse la Muzeul Național al Aviației Române.
AGERPRES
* Explicaţie foto din deschidere: Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni); macheta aeroplanului proiectat de Aurel Vlaicu.
