Instituțiile publice și companiile cu capital majoritar de stat care nu au acordat tichetele de vacanță în 2017 vor face acest lucru începând cu 1 ianuarie 2018, sumele urmând să fie prevăzute în bugetul pentru anul viitor, a declarat, miercuri, Mircea Dobre, ministrul Turismului, în cadrul dezbaterilor din Comisia economică, industrii și servicii a Senatului.

„Tichetele de vacanță vor fi prevăzute în bugetul pentru 2018, pentru instituțiile care nu au acordat tichete pentru perioada 1 iulie 2017 — 31 decembrie 2017. Ordonanța de Urgență aprobată pe data de 30 iunie 2017 spune că în perioada 1 iulie 2017 — 30 noiembrie 2018 toți angajații din sistemul public și angajați în cadrul companiilor cu capital majoritar de stat vor primi prime sau indemnizații de vacanță sub forma voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 de lei. Anul acesta nu s-a ratat, pentru că sunt instituții publice sau companii de stat cu capital majoritar de stat care au acordat deja aceste vouchere de vacanță. Cele care nu au acordat vor acorda începând cu 1 ianuarie 2018, conform bugetului aprobat”, a explicat Dobre.

La începutul lunii august, ministrul Turismului declara că instituțiile publice centrale, locale și companiile de stat pot acorda vouchere de vacanță în 2017, dacă le vor avea cuprinse în buget la rectificarea din septembrie, iar cine nu poate cuprinde în bugete sumele necesare pentru aceste tichete, automat le vor acorda în 2018.

Conform ordonanței de urgență publicate în Monitorul Oficial din 30 iunie, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, precum și operatorii economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară,”acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinație, în perioada 1 iulie 2017 — 30 noiembrie 2018, o singură indemnizație de vacanță sau o singură primă de vacanță, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. În limita resurselor bugetare, angajatorul stabilește (…) când acordă voucherele de vacanță, de comun acord cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, după caz”.

De asemenea, actul normativ mai prevede că „în cazul instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, modalitatea de acordare a indemnizațiilor de vacanță se stabilește prin Hotărâre a Guvernului, fără a se diminua cuantumul anual acordat salariaților din administrația publică centrală și locală pentru vouchere de vacanță sau echivalent”.

OUG mai prevede că, începând cu data de 1 decembrie 2018, „operatorii economici vor acorda angajaților proprii primele de vacanță numai sub forma voucherelor de vacanță, în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit, în condițiile legii, pentru un salariat”.

Voucherele de vacanță emise pe suport electronic vor putea fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a voucherelor de vacanță acordate de angajator și pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de servicii turistice în unitățile afiliate. Valorile nominale permise pentru voucherele de vacanță pe suport hârtie sunt multiplu de 50 lei, până la 100 lei, valoare nominală maximă pe voucher.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail