Lapte, brânză şi legume, tot ce se produce la Dobârlău ar putea fi în curând BIO.

Gospodarii din comună au des­coperit avantajele agriculturii ecologice, dar totodată au înţeles şi că ”ştampila” eco i-ar putea ajuta să îşi vândă produsele la preţuri mai bune, poate chiar duble. Însă, aceştia nu vor păstra aceste bunătăţi pline de sănătate numai pentru ei, ci plănuiesc să ajungă cu produsele în magazine, cu propria lor etichetă şi cu pro­priul brand.

Aşadar, la Dobârlău, asociaţia crescătorilor de animale din comună şi încă 44 de gospodării sunt în stadiu de certificare ecologică.

”Dobârlău e localitatea în care s-au înscris cei mai mulţi oameni pentru certificare eco­logică, sunt 44 de persoane, plus asociaţia crescătorilor de animale (…) Certificatele ecologice sunt obţinute de la o firmă din Târgu Mureş, care este în colaborare cu una din Germania”, ne-a spus doamna Adriana Oprea, referent agricol. Aceasta ne-a precizat că oamenii din Dobârlău doresc ca produsele lor să se găsească pe rafturile magazinelor.

În plus, subvenţiile pentru gos­podăriile certificate ecologic nu pot fi trecute cu vederea. Sumele sunt mai mari decât cele obişnuite. Pentru perioada de conversie, de trecere de la agricultura clasică la agricultura ecologică, APIA dă anumite subvenţii, în funcţie de ce culturi sunt. De la directorul executiv adjunct al APIA Covasna, Marius Popică, am aflat că „sunt sume foarte mari, numai că e greu să obţii o certificare ecologică (…) Dacă fermierul îndeplineşte toate condiţiile, după cei 2 ani de conversie (n.r. – în cazul fâneţelor), se declară că într-adevăr el are produse ecologice. Ca urmare, fermierul poate obţine suplimentar, pe un hectar de fâneaţă, 153 de euro. Acesta e unul dintre beneficii. După aceea, având un furaj ecologic poate să hrănească animale care devin ecologice, laptele devine ecologic, deci ar trebui să aibă teoretic un preţ mai bun decât laptele clasic şi aşa mai departe”, a spus acesta.

Trecerea de la agricultura „clasică” la agricultura ecologică se face în timp, şi poate dura de la 2-5 ani. Pentru a obţine certificare eco, agricultorii trebuie să încheie un contract cu o firmă de certificare avizată de minister,  apoi să se înregistreze la Direcţia agricolă.

Marius Popica a precizat că în toată ţara sunt 21 de firme avizate de Ministerul Agriculturii, care fac contract cu fermierul. Reprezentanţii acestor firme oferă şi servicii de consultanţă cu privire la condiţiile care  trebuie îndeplinite de fermier, pentru ca producţia obţinută să fie declarată ecologică. „Cei de la firma de certificare îl vor controla, o să vină să ia probe de sol, de furaj, văd unde e localizat terenul şi aşa mai departe”, a precizat  Marius Popică.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail