Să ne grăbim… încet, atunci când ne hrănim!
…Lume, lume, negustori, muşterii şi gură cască. Bine, numai e târgul de altădată. Este unul modern. Chiar în buricul Kronstadului. Aşadar, hai la bragă, turtă dulce, cofeturi, dulceţuri, compoturi, sucuri, brânzeturi, zacuscă, peşte afumat, vânat, pâine cu cartofi, ţuică, vin! Toate de casă, naturale sută la sută.
Clienţii se înghesuie, degustă, cumpără. Sunt copii veniţi cu bunicii, multe doamne (gospodine sau nu), domni în pantaloni lungi şi scurţi, numeroşi turişti. Larmă, forfotă. Mă întâlnesc la o tarabă cu nişte cunoscuţi din părţile Întorsurii, familia Bularca, gospodari şi ei.
– Ce mai faceţi domnu’ Horia? Tot la « Cuvântul Nou»? A, la «Mesagerul»? Noi, ce să facem? Am venit la… Braşeu să ne clătim ochii. Să vedem ce oferă piaţa. Poate ne înscriem în asociaţia asta, cum îi zice?
– „Slow Food”
– Exact, vrem să vedem care e treaba, cum trebuie procedat. Pare interesant. Produse bio avem destule, bani să iasă.
„Daţi numai una, să ajungă la toată lumea”…
…O doamnă corpolentă mă calcă din greşeală pe picior, băgându-se în faţă ca să “prindă ceva, dacă se termină? Daţi numai una, să ajungă la toată lumea”. Deh, a rămas cu reflexe de pe vremuri.
Un nene turmentat după atâtea degustări de tării, lovit în moalele capului de arşiţă, se sprijină de peretele Muzeului de istorie, gata, gata să deborde… Câh!
Pe lângă mărfurile unor mici fermieri din diferite zone ale ţării, observ câteva branduri naţionale şi internationale, precum “Magiunul de Topoloveni”, recunoscut în UE, bătrânul “Muştar de Tecuci”, care a făcut faima micului târg moldav, şi “Palinca de Zalău”.
Zile de foc, dar cu… noroc
Două zile de foc, sâmbătă şi duminică, 25 şi 26 august 2012, cu temperaturi record în toată ţara, cum n-au mai fost de 50 de ani în România! Dacă şi la munte ne-am perpelit, ce să mai spunem de cei din câmpie?
Cu toate acestea Piaţa Sfatului din Braşov, care în fiecare sfârşit de săptămână este gazda unui anumit gen de manifestări (muzicale, florale, editoriale, folclorice, gastronomice etc.) a gemut de clientela pestriţă. Oameni veniţi să admire, deguste şi să achiziţioneze bunătăţi bio etalate de 40 de mici fermieri şi producători din domeniul alimentaţiei; individuale, nu publice!
Ca atare, expozanţii au avut parte de un vad bun, iar cumpărătorii de marfă excelentă.
Un scop nobil
Liana Stănescu – secretar executiv Slow Food Braşov
Scopul manifestării? Unul nobil: tranşarea unei dispute mai vechi dintre două concepte globale legate de hrană: Slow Food versus Fast Food. Este o bătălie surdă, inegală, ca dintre Goliat şi David. Într-o tabără se află uriaşele concerne multinaţionale de fabricare şi comercializare a hranei pe bandă rulantă. Iar în cealaltă sunt mărunţii (însă tot mai numeroşii) negustori, care-şi produc legumele şi fructele în propria grădină, realizând la scară mică o seamă de preparate tradiţionale de casă!
Cine va câştiga? Cu siguranţă în viitor balanţa se va înclina în favoarea hranei sănătoase, vie, a alimentelor şi băuturilor clasice, ca pe vremea bunicilor şi străbunicilor noştri.
Intitulată semnificativ Slow Food (pe româneşte ar veni – o spun pentru cei care nu stăpânesc limba lui Shakespeare – “Să mâncăm încet” – şi aş adăuga, sănătos) reprezintă o mişcare internaţională care a prins şi în România. Dacă tot copiem modelele bune/rele occidentale, de ce să nu ne aliniem şi în cazul unor initiative pozitive?
Despre toate acestea am discutat ieri la Târgul Slow Food “Roadele Pământului®” cu o tânără şi agreabilă organizatoare a acţiunii din Piaţa Sfatului, blondă şi graţioasă ca un… fluturaş – domnişoara Liana Stănescu, secretar executiv al Conviviumului de specialitate.
Aşa am aflat (savurând la umbra cortului un pahar de suc din ghimbir preparat chiar de ea), că proiectul acesta a demarat şi la Braşov în primăvara anului 2009. Prin el se militează pentru reîntoarcerea la tradiţiile culinare româneşti, ca pe vremea când bucatele nu erau tratate cu conservanţi, coloranţi ori cu tot soiul de ingrediente chimice.
Ţinte precise
Ce se mai urmăreşte? Câteva ţinte precise. În primul rând, promovarea alimentelor naturale, fără aditivi sofisticaţi. În al doilea rând, refacerea legăturii dintre consumatori şi micii producători. Şi nu în ultimul rând, popularizarea vechilor metode de preparare a hranei, educarea bunului gust şi promovarea produselor locale.
Filiale locale sau “convivialele” – cum sunt cunoscute pe plan internaţional – implementează filosofia Slow Food în fiecare ţară, atrăgând noi membri din rândul simplilor producători, micilor fermieri. Aici nu mai au ce căuta intermediarii, această plagă care strică pieţele româneşti, bişniţarii ce iau marfă en gros de la ţărani mai pe nimic şi o vând apoi la un preţ triplu.
Reţetă secretă de turtă dulce
Trecând în revistă tot felul de bunătăţi aduse de gospodari din judeţele Alba, Argeş, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Sălaj, poate şi din alte părţi – dar le-am omis eu – nu putem să nu mă opresc la standul cu turtă dulce al familiei Gedö (Peter, Katalin şi fiica Szende), din comuna Arcuş, judeţul Covasna.
…Am stat civilizat la coadă până mi-a sosit rândul, intenţionând să stăm puţin de vorbă. Aşa că am avut timp să admir bogatul sortiment etalat, cel puţin vreo 15 figurine. Au un gust aparte, sunt delicioase. Reţeta e secretă, din bătrâni, ajustată de doamna Katalin pentru timpurile moderne. Nici gând să mi-o împărtăşească…
D-na Gedö Katalin şi fiica, Szende, din Arcuş produc şi vând o delicioasă turtă dulce
Bunătăţile sunt făcute la firma proprie. Totul e ecologic, făcând faţă fără probleme oricărui produs similar de pe piaţa internaţională. De aceea mulţi cumpărători străini le-au devenit clienţi fideli.
Aş vrea să discutăm mai multe, însă cumpărătorii nu ne dau pace, astfel că interviul se amână. Oricum, felicitări acestor autentici păstrători ai tradiţiilor neamului!
„I like roumanian food!”
În puzderia de turişti de care mă lovesc văd un tânăr asiatic cărând pungi cu bunătăţi cumpărate de la târg. Interesant. S-a oprit acum la standul cu bragă al unui întreprinzător din Urziceni. Nu ştie ce e în pahare. Îi explic. Bea cu plăcere şi dă să-şi noteze într-o agendă numele băuturii arhaice. N-a auzit până acum de ea! “D r a g a???” “Nu, bragă!!!”
Aflu că e chinez şi a venit acum prima dată în România, să-şi viziteze o rudă la Bucureşti. Cică are un magazin în nu ştiu care mall.
“Ei, cum ţi se pare?”, îl trag de limbă pe Li. Spune că aşa-l cheamă. Îi place ceea ce vede în piaţă. Numai produse eco, bune la gust. “În State, în alte ţări sunt foarte căutate. Dar şi extrem de scumpe”. Aşa e nene…
Mai trăncănim o vreme şi îmi spune rituos că “nu e gurmand”. Mă uit cum arată: să tot aibă vreo… 50 de kilograme – îmbrăcat.
“Mănânc puţin şi bun”. Păi tocmai ăsta e şpilul. Îi explic că e deja “gourmand”… fără să realizeze! Aidoma personajului celebru al lui Moliere, Monsieur Jourdain, “care făcea proză fără să ştie”. Habar n-are. Poate trebuia să aduc vorba de Confucius…
Ne despărţim amici, după ce află că am fost de două ori în vizită în ţara lui! “Really!? Schimbăm cărţi de vizită. La plecare îmi face o destăinuire în semn de revanşă: “I like roumanian food!”
…Şi uite aşa, ne-am mai făcut un nou “ambasador”.
Horia C. Deliu
