În locul fostului restaurant Izvorul Roșu din localitatea Vâlcele va fi construit un dispensar uman și cabinet stomatologic.
Potrivit viceprimarului comunei, Nicolaie Cucu, lucrările de demolare a clădirii, care se află într-o avansată stare de degradare, vor fi începute în curând.
„ Va începe demolarea, după care se va construi o clădire cu arhitectură identică cu cea care a fost. Actuala construcție nu mai corespunde, s-a verificat și fundația actuală, au venit specialiștii, au săpat pe lângă ea și s-a ajus la concluzia că trebuie demolată și făcută o construcție nouă.”- ne-a spus acesta.
Viceprimarul comunei Vâlcele a menționat că acest proiect de investiții este finanțat din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDL), cu suma de 2.114.235,01 lei, și va fi realizat de societatea ZOLDUT din localitatea Racoșul de Sus, județul Covasna, care a câștigat licitația pentru execuția lucărilor.
Nicolaie Cucu a declarat că realizarea acestei investiții este necesară și benefică pentru locuitorii comunei Vâlcele. „Momentat, cei doi medici de familie din comună vin și consultă pacienții din (satul-n.red) Vâlcele într-un spațiu situat lângă Căminul Cultural, pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să se deplaseze la dispensarul din satul Araci. (…) Sperăm că vom găsi și un medic stomatolog care să vină, în momentul în care dispensarul va fi gata. Noi, autoritatea locală, avem datoria să le creăm condiții atât medicilor, cât și pacienților! ” – a mai spus viceprimarul comunei.
Acesta a precizat că și dispensarul din satul Araci va fi reabilitat și modernizat în baza unui proiect în valoare de 944.190,08 lei, finanțat prin PNDL.
Maria Crețu-Graur