Direcţia Silvică (DS) Covasna a înregistrat anul trecut o menţinere a profitului, în condiţiile în care suprafaţa de fond forestier proprietatea publică a statului scade de la an la an.
Prin cele 4 subunităţi ale DS Covasna – Ocoalelel Silvice Breţcu, Comandău, Covasna şi Tălişoara – în anului 2013 s-au recoltat 99 mii metri cubi de masă lemnoasă, din care 56,6 mii mc s-au recoltat pe baza contractelor de vânzare pe picior, 24,1 mii mc la drum forestier în baza contractelor de achiziţii servicii de exploatare, iar 18,4 mii mc, s-au recoltat cu formaţiuni proprii de exploatare. Pentru anul în curs, DS Covasna a stabilit un program de recoltare a masei lemnoase de 100 mii mc.
Scade numărul lucrărilor de îngrijire şi regenerarea a arborilor pentru acest an
Datorită micşorării suprafeţei fondului forestier de la an la an – 32.047 ha fond forestier proprietate publică a statului şi 26.600 ha fond forestier proprietate privată înregistrată anul acesta – DS Covasna are tot mai puţine lucrări de îngrijire a arborilor. Anul trecut, lucrările de îngrijire realizate pe 1.075 ha, proprietate publică a statului, s-au efectuat astfel: 231 ha de degajări, 106 ha curăţiri şi 738 ha rărituri. Pentru anul 2014, s-a prevăzut o parcurgere de 965,3 ha, astfel: 202,8 ha degajări, 82,5 ha curăţiti şi 680 ha rărituri. Nici la capitolul regenerări nu stăm mai bine, suprafaţa propusă pentru lucrări de regenerarea scăzând de la 120 ha anul trecut, la 102 de ha, anul în curs.
Asigurarea puieţilor necesari lucrărilor de regenerarea a pădurilor din judeţul Covasna se realizează integral din cele 9 peniniere permanente şi 14 cantonale ale Direcţiei Silvice.
Unul dintre cele mai importante obiective: menţinerea integrităţii fondului forestier
Potrivit reprezentanților Direcției Silvice Covasna, „unul dintre cele mai importante obiective ale DS Covasna este menţinerea integrităţii fondului forestier, indiferent de proprietate, ca atare, printr-un program propriu se desfăşoară acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor ce constituie contravenţii sau infracţiuni, sub directa coordonare a DS, printr-un program mixt împreună cu organele de poliţie, în baza unor planuri comune. În aceste demersuri, este cooptat şi personalul din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Braşov, Direcţia Finanţelor Publice şi Garda Naţională de Mediu.
În momentul de faţă, cantonele de pe raza localităţilor Hăghig, Hetea, Araci şi Vălcele sunt cele mai expuse la agresiuni îndreptate personalului silvic, ajungându-se, inclusiv la rănirea acestuia. Totuşi, conform declaraţiei reprezentanţilor DS Covasna, în anul precedent, în cadrul Direcţiei, nu s-au constatat ocupări ilegale de teren, integritatea pădurilor nefiind afectată.
Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail