Perioada 15 martie -15 aprilie are pentru silvicultori o semnificaţie aparte, fiind cunoscută sub numele de „Luna plantării arborilor”. Manifestarea este legiferată prin Codul Silvic (Legea nr. 46/2008).

 În această perioadă, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, împreună cu unitățile și subunitățile sale, desfăşoară activităţi publice de popularizare şi educare privind rolul şi importanţa pădurii şi activităţi practice de realizare de plantaţii forestiere, întreţinerea şi conducerea arboretelor.

Activitățile care se desfăşoară în această perioadă la nivelul Direcţiei Silvice Covasna au ca obiectiv conştientizarea populaţiei despre necesitatea asigurării integrităţii şi dezvoltării pădurilor, împădurirea terenurilor forestiere goale, igienizarea lizierelor şi a traseelor drumurilor ce străbat fondul forestier, participarea tineretului şi în special a elevilor la aceste acţiuni.
Principala acţiune pe care o desfăşurăm în aceasta primăvara este campania de împădurire a terenurilor destinate împăduririlor, care va fi urmată, pe perioada verii, de lucrări de întreținere a plantațiilor, inclusiv a celor realizate în anii anteriori și nu au realizat încă starea de masiv.

Programul de regenerări naturale și artificiale stabilit pentru Direcția Silvică Covasna, în această primăvară, este de peste 143 ha. Suprafeţele de împădurit sunt în special cele de pe care s-a recoltat integral masa lemnoasă în ultimii doi ani. Conform planurilor tehnico-organizatorice aprobate, în acest an, suprafeţele de împădurit în fondul forestier proprietate publică a statului însumează 73 ha, din care 19 ha la O.S. Brețcu, 41 ha la O.S. Comandău, 3 ha la O.S. Covasna și 10 ha la O.S. Tălișoara.

Direcţia Silvică Covasna va planta în această primăvară peste 880 de mii de puieți forestieri din speciile brad, molid, larice, gorun, fag, cireș și paltin de munte, majoritatea fiind asiguraţi din pepinierele proprii (90%), restul provenind prin transfer de la alte direcţii silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Pentru efectuarea lucrărilor de împăduriri din această primăvară au fost alocate importante resurse financiare, acestea fiind asigurate din fondul de conservare şi regenerare constituit la nivelul direcției silvice.

Tot în cadrul acestor acţiuni se vor efectua lucrări în pepinierele silvice, și anume scoaterea puieţilor apți de plantat destinaţi împăduririlor, semănături pentru înfiinţarea de noi culturi, precum și repicajul puieților de rășinoase din solarii. Cele mai mari pepiniere silvice unde se produc puieţii forestieri sunt la Păpăuți– O.S. Comandău și Ghelința – O.S. Covasna.

Direcţia Silvică Covasna mai produce diferite sortimente de puieţi ornamentali pentru crearea de spații verzi, destinaţi atât populaţiei, cât şi persoanelor juridice.  Livrarea puieţilor forestieri disponibili se face prin ocoalele silvice, pe bază de comandă (pentru persoanele juridice) sau pe bază de cerere, pentru persoanele fizice.

Îndată ce condiţiile din teren vor permite scoaterea puieților din pepiniere, va începe campania de împădurire efectivă, primele suprafețe pe care se va planta fiind cele din zona de deal, iar ultimele, în zona de munte (la peste 1000 de metri altitudine). Lucrările se efectuează cu personalul silvic propriu, cu muncitori zilieri, pe de o parte, sau prin intermediul unor societăţi prestatoare (atestate) care au achiziţionat aceste servicii în urma organizării unei proceduri de licitaţie publică, cum se întâmplă în cazul Ocolului Silvic Comandău.
În campania de împăduriri vor participa şi numeroşi voluntari, elevi, tineri, în cadrul unor parteneriate cu şcolile și asociațiile din zonă. Sunt îndeplinite toate cerinţele ca și în această primăvară campania de împăduriri să fie încheiată în timp optim, înainte de începerea sezonului de vegetaţie.

În afara lucrărilor de împăduriri, în această perioadă se vor efectua acţiuni de igienizare a pădurilor proprietate publică a statului aflate la marginea drumurilor naţionale şi a celor aflate în zone de interes turistic sau în imediata vecinătate a localităţilor.

Direcția Silvică Covasna este inclusă în grupul celor 23 de direcții silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, pentru care s-a emis, începând cu data de 01 mai 2013, certificatul FSC pentru management forestier responsabil. FSC (Forest Stewardship Council) este o organizație independentă, neguvernamentală și nonprofit, care operează la nivel internațional și oferă servicii prin intermediul centrului FSC International. De asemenea, oferă un program de acreditare internațional și o schemă de etichetare pentru produsele pădurii, ce servește ca o garanție credibilă că produsele provin dintr-o pădure bine gospodărită, în conformitate cu prevederile legale naționale și internaționale în domeniul forestier și cu standardele FSC, așa numitele Principii și Criterii. Astfel, toate activitățile desfășurate de Direcția Silvică Covasna prin cele patru ocoale silvice, inclusiv cele specifice „Lunii plantării arborilor”, respectă toate principiile FSC.

 

 

Biroul de presă  al D.S. Covasna

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail