ȘI FLORILE MOR
Andi!… Un cap ciufulit, niciodată pieptănat, cu haine ,,aruncate” neglijent, cu mama-sa inginer, ajunsă târziu acasă, cu un tată rămas prin cine știe ce locuri, altfel, isteț și inventiv, gata să mă ia cu el în vreo aventură. Se mai îngrijea de el bunică-sa, unguroaică bătrână și cam adusă de spate, care se mișca târându-și zgomotos papucii. Bătrâna ținea în casă doi chiriași. Treceau de mână în fiecare zi. Ea avea o rochie de mătase cu flori mai mici și mai mari. El era tânăr ca și ea. Când mă duceam pe la Andi și îi vedeam, parcă nu trăiau în lumea asta. Bătrâna zicea că sunt liceeni și se iubesc și că au fugit de acasă. Afară nu i-am văzut vorbindu-și. Se priveau, el se oglindea în ochii și în sufletul ei iar ea făcea același lucru privindu-l. Intrați în întunecimea camerei, se pierdeau pentru noi. Când ieșeau, casa nu mai avea umbră iar pașii parcă nu atingeau pământul.
– Ptiu! Copii nerușinați- zicea baba și scuipa și se uita urât după ei.
– A sunat alarma. Strigăt greu și rău în ,,urechile” florilor. Nucul din spatele grădinii s-a înfiorat în frunze și a clătinat trist din cap. Am intrat în gura pivniței. Bătrâna a venit lângă noi copiii și s-a închinat des, mormăind. Când au ieșit El și Ea, n-am văzut. Știam că frontul își schimbase dușmanii. După urletele sirenei s-au auzit avioanele. Avioanele nemțești târau moartea în pântecul cerului și cerul urla de durere și urletul lui ne durea. A fost ceva care parcă ne-a scos din noi. Mi-a venit să vărs și niște pătrate negre îmi jucau pe ochi de-mi venea să țip.
– A căzut bomba-n grădină- a strigat bătrâna.
– A căzut?! Bine că am scăpat!
Ne-am repezit să vedem și noi ce era după bombă. Nu mai era nucul. Era un ciot ieșit din rădăcini, rupt de trupul cu brațe al crengilor, întinse neputincios. Și mai era o groapă, în care era adăpostul în care ne jucam noi uneori. Am văzut pe buza de pământ o bucățică de mătase cu flori mici și flori mari, și cu roșu și cu negru…Am închis ochii și am plâns. Eram primul care îi jelea și pe El și pe Ea. Lângă mine bătrâna șoptea: Săracii copii! Săracii copii!
. .
Narcis Calotescu- ,,Însemnări sentimentale”
