Minunata coastă dalmată
Note de călătorie în Muntenegru (1) …Şi a venit vara lui 2012. Cădură mare, monşer, la fel ca în Africa. Era timpul să plec iar la drum, cum îi stă bine călătorului. Deocamdată, nu mă voi deplasa aşa departe ca în sezonul estival trecut, când m-am preumblat prin Tibet şi China. Urmează ca doar spre toamnă să dau o nouă “lovitură”; ceva fabulos, misterios. Dar destinaţia o ţin încă secretă. Să nu vă fac poftă 🙂
Acum vom povesti despre călătoria recent efectuată într-un grup de ţări europene mai “ciudate”. Trei entităţi aproape… necunoscute amatorilor de excursii din România. Mă refer la tripleta Muntenegru, Albania, Macedonia.
De necrezut!
Să fie posibil aşa ceva? Oare, mai există zone de aşa-numita “Terra Incognita” pentru travelerii dâmboviţeni, oameni ce bat în lung şi-n larg bărâna Evropă? Românaşi care au ajuns taman pe plajele exotice din Oceanele Pacific sau Indian? Turişti burduşiţi cu euro şi dolari care aleargă între Bora Bora, Australia şi Nepal?
Ei bine, da! Am întâlnit locaţii pline de atracţie şi confort, ocolite în mod nejustificat, poate din ignoranţă sau prejudecată, de vilegiaturiştii noştri. De aceea am dorit neapărat să văd aceste ţări, chipurile “necunoscute”, spre a-mi face o idee.
Iar în final, ca o contrapondere, am dat din nou o raită prin Croaţia-cea-vestită. Spre a face comparaţii la (foarte) cald. Nu doar la propriu, ci şi la figurat.
La graniţă, la… coadă
Aşadar, trebuia să aflu de ce românii, la fel ca şi mine, au ocolit mereu amintitele state, batăr că au un cert potenţial turistic. Atestat de numeroşii oaspeţi străini. Vroiam să ştiu dacă merită ori nu să fie “descoperite” de plimbăreţii mioritici.
…Zis şi făcut. După vreo mie de km parcurşi fără probleme pe şosea, am ajuns la graniţa “misterioasei” Crna Gora (Ţârna Gora, aşa se pronunţă în limba locală numele Republicii Muntenegru). Numai că bariera era lăsată. În faţă se afla un şir impozant de autovehicule. Mici şi mari. Pline-ochi.
Mă dezobişnuisem de statul la coadă la frontiere prin preumblările rutiere vestice. Acolo punctele de trecere au dispărut de mult şi, ca atare, te plimbi nestingherit, ca Vodă prin lobodă. Era clar că uitasem unde mă aflu: într-un stat non-UE, ce făcuse parte din fostul spaţiu iugoslav şi, de bună seamă, era nevoit să respecte normele internaţionale de control vamal. Asta e!
Să fii tot trecut vreo jumătate de oră până să-mi vină rândul. Un poliţist amabil, echipat în negru, mi-a solicitat paşaportul. I l-am dat mândru, fiindcă proveneam dintr-o ţară membră a Uniunii Europene, ce naiba. Vax albina! L-a luat nepăsător şi a plecat spre o gheretă spre a-l înregistra în computer. Deşi posedam document de călătorie biometric (wow, ceva tare de tot!) treaba aceasta nu l-a impresionat deloc pe omul legii muntenegrean. Pe bună dreptate.
Ziaristul Horia C. Deliu, pe metereze
Prima ţară ecologică de pe Mapamond !?!
N-a zăbovit prea mult şi iată-mă cu viza pusă. S-a aprins lumina verde la semafor şi mi s-a permis să trec. Eram liber ca pasărea cerului, gata să descopăr cum arată… prima ţară ecologică din lume!!! Da, aţi citit bine: Republica Muntenegru reprezintă primul şi, deocamdată, singurul stat ecologic de pe Mapamond!
După primii kilometri nu-ţi dai seama ce vrea să însemne amintitul statut special, unic pe planisferă. Teoretic ştiam că aici principiile științei care studiază interrelațiile dintre organismele vii și mediul lor de viață se află la mare preţ, existând o taxă obligatorie pentru susţinerea acestui proiect generos.
Ei bine, în Constituţia muntenegreană este stipulat în mod expres încă din primele articole respectivul concept, care face din micul stat dalmaţian unul singular pe Planetă!
Paradis al vacanţelor
Din câte mi-am dat seama în zilele ce au urmat, localnicii se străduiesc să respecte acest blazon onorant şi să facă din ţara lor un Paradis al vacanţelor. Ca atare, ocrotesc natura, ţin la ordine şi curăţenie, potejează mediul înconjurător. Oraşele sunt cochete, staţiunile îngrijite, plaje bine întreţinute. La tot pasul întâlneşti flori, palmieri, verdeaţă, deşi termometrul bate şi aici spre 35 de grade. De n-ar fi udată, bibilită, această minunăţie verde s-ar ofili imediat.
Muntele şi marea îşi fac concurenţă întru frumuseţe. Şoselele (bune, dar înguste) sunt tăiate în stâncă, oferind imagini de ilustrată. Pe aici şofatul nu-i “a piece of cake”, cum cred teribiliştii. Este trafic intens, însă nu am văzut accidente rutiere.
Există în Muntenegru câteva atracţii majore, ce aduc o mulţime de vizitatori occidentali şi, fireşte, se putea altfel?, mulţi ruşi. Zic fireşte, întrucât compatrioţii lui “Ivan şi ai Nataşei” mişună oriunde mergi în lumea largă. Chiar mă miram şi cu alte prilejuri, de unde au atâta valută ruşii, majoritatea tineri, de-şi permit să se plimbe pretutindeni şi să stea numai în hoteluri elegante?
Minunăţii fel de fel
Dar să revin la Muntenegru. Notez deocamdată fugitiv câteva dintre obiectivele ce trebuie neapărtat vizitate. Încep cu vechea Capitală istorică, Cetinje, situată în creierii munţilor, în care se află și reședința oficială a președintelui republicii. Nu trebuie omis nici popasul în actuala Capitală administrativă – oraşul Podgorica. În prim plan se află, de asemenea, Parcul Naţional Durmitor, ce include trei canioane gigantice, dintre care unul este… cel mai mare din Europa şi al doilea din lume, după cel din America? Aţi ştiut? De pe malurile cheilor sălbatice priveşti uluit la 1300 metri dedesupt cum şerpuieşte năvalnicul Râu Tara, imagine care îţi taie răsuflarea.
Staţiunea maritimă Budva, perla Muntenegrului
Amintesc de o altă atracţie naturală – Golful Kotor. O splendoare, ca şi Marea Adriatică. Pe litoral există o mulţime de aşezări superbe de vacanţă. Celebră este Budva (perla Muntenegrului, unde se află cea mai spaţioasă discotecă în aer liber din Europa, frecventată chiar şi de tinerii americani, care vin aici de la mii de kilometri cu chartere ca să se distreze). Nu sunt de neglijat nici staţiunile Ulcinij, Bečići, Bar. Dar despre Paradisul vacanţelor muntenegrene voi relata pe larg într-un alt episod.
Între diziderat şi realitate
Nu vreau să fiu cârcotaş, ci doar obiectiv, atunci când scriu că între nobilul deziderat al oficialităţilor de a avea o ţară ecologică, super-curată, nepoluată, şi ceea ce găseşti în realitate, există încă hiatusuri. Fără să vreau am observat pe ici pe colo şi urme ale necivilizaţiei.
Poate era doar opera unor “turişti” balcanici, nărăviţi în asemenea isprăvi: peturi dosite prin tufe, pachete goale de ţigări aruncate pe jos, mucuri, doze de bere îndoite ce zăceau pe lângă coşurile de gunoi pline. E drept că asemenea mostre ale neglijenţei se văd doar prin unele parcări sau în zonele mărginaşe ale unor staţiuni. Dar există şi ochiul vigilent al reporterului nu le-a putut ignora.
“No offence!”
Nu chiar ca în… Elveţia!
…A, deci nu e totul perfect? Ecologie, ecologie, însă nu arată totul ca în Elveţia, mi-am şoptit în barbă. Şi brusc mi-am adus aminte cu nostalgie de Românica mea dragă, pe care abia o părăsisem pentru un lung voiaj prin ţări aşa-zis “necunoscute”… (Va urma)
Horia C. Deliu
