. . 
La obişnuita emisiune TV de dimineaţă „Ce se întâmplă doctore?” ascultătorii s-au mirat să audă informaţia că unul dintre cele mai perfecţionate sisteme de comunicare naturală este cel folosit de bacterii, care pătrunzând şi locuind în corpul uman sau în alte corpuri vii formează adevărate „societăţi” ai căror indivizi comunică între ei, învaţă să se adapteze la noile condiţii şi să se apere atunci când sunt atacaţi de „anticorpii” produşi de organismul gazdă ori de pericolele venite din exterior sub formă de antibiotice. Nu-i aşa că Natura ne uimeşte şi ne învaţă mereu?
De fapt, situaţia prezentată mai sus se încadrează în ceea ce numim „lupta pentru existenţă”, o luptă mai mult sau mai puţin surdă, purtată pe toate fronturile şi constând în faze repetate de „atac” şi „apărare”, iar această luptă permanentă se desfăşoară pe scara evoluţiei, având ca rezultat o perfecţionare continuă, dar o perfecţionare care cere sacrificii.
În orice regiune a vieţii am privi, lupta pentru supravieţuire este aceeaşi, chiar dacă ea îmbracă forme foarte diferite. De pildă, să considerăm acum că Uniunea Europeană este un „organism social”, şi să presupunem că „statele componente” sunt „indivizii” care alcătuiesc organismul. Şi dacă acest „organism” este „atacat” ce se întâmplă?! Organismul percepe intruşii ca pe nişte „bacterii” şi va crea „anticorpi”, încercând să se protejeze. Este exact situaţia de acum, când miile de „refugiaţi” care încearcă (şi chiar reuşesc) să pătrundă în „corpul Europei” sunt percepuţi ca „bacterii”, împotriva cărora organismul trebuie să producă „anticorpi” (poliţie, armată, garduri de sârmă, tunuri cu apă, gaze lacrimogene etc.) şi să se apere, iar dacă acest lucru nu este posibil, căci „intruşii” au invadat organismul, atunci ei trebuie „trataţi” (să citim „integraţi”) prin alte procedee mai paşnice. Şi aşa se întâmplă în întreg universul, pentru că Viaţa se desfăşoară după aceleaşi legi.
Pământul, ca planetă şi ca fiinţă vie, dar pe altă treaptă evolutivă decât cea percepută de om în mod obişnuit, urmează aceeaşi cale şi aceeaşi luptă surdă împotriva „bacteriilor” care o locuiesc sau a altor fenomene; atunci când acestea îi fac rău, el creează „anticorpi” pentru a se apăra, ca apoi după un timp totul să reintre în normal. Pe scara evoluţiei, aşa cum afirmă Martinus în opera sa „Cartea Vieţii”, există o diversitate infinită de organisme şi forme de manifestare a vieţii:
„…în viaţă există un număr incalculabil de stadii, pe care fiinţele vii trebuie să le străbată, dar acele stadii nu sunt străbătute de către toate fiinţele în acelaşi timp. De aceea noi vedem printre fiinţe deviaţii, din punct de vedere al perfecţiunii, deoarece unele dintre ele tocmai acum se află în stadii în care altele vor intra numai mult mai târziu, la fel cum, fără îndoială, există şi alte fiinţe care s-au aflat în stadiile menţionate într-un trecut de mult dispărut. Faptul că fiinţele deviază unele faţă de celelalte după caracter, după modul de a gândi şi acţiona, astfel încât unele au aşa-numitul caracter bun, altele rău, unele apar ca aşa-numiţii „criminali”, altele ca „sfinţi”, sau dacă noi privim viaţa într-un format mai mare şi prin aceasta vedem că unele fiinţe apar ca aparţinând „regnului vegetal”, altele „regnului animal”, iar altele „regnului uman”, deci cauza acestui fapt este numai că toate fiinţele vii se află unele după altele în acel proces de transformare etern …”.
Comentariu: Noi, ca oameni, nu trăim singuri în „oceanul vieţii”, ci convieţuim, atât în interiorul cât şi în exteriorul nostru, cu nenumărate alte fiinţe văzute şi nevăzute. Îl vom lăsa tot pe filozoful Martinus să ilustreze această idee în capitolul 8 „Evoluţie” din „Cartea Vieţii 1”, paragraful 272, cu titlul: Toate sunt un semn de viaţă. Pentru căutătorul adevărului se arată cu necesitate nevoia de a ajunge la o supraprivire despre relaţia cu, şi despre locul lui însuşi şi al celor din jur în evoluţie, sau eterna migrare a fiinţelor către lumină:
„Aşa cum am început să vedem aici, propria noastră formă de viaţă este înconjurată de cele mai curioase alte forme de viaţă, fiinţe în a căror cultură corporală noi înşine suntem organe, şi fiinţe care în continuare sunt organele noastre, şi cu ajutorul cărora noi tocmai vedem că, după cele mai înalte analize ale sale, viaţa înseamnă organe în interiorul unor organe sau fiinţe în interiorul unor fiinţe, şi că există doar viaţa.
Astfel, toate formele de viaţă existente în univers se află pe aceeaşi scară ca şi omul pământean şi, fără excepţie, toate fiinţele sunt supuse aceluiaşi etern proces de transformare sau evoluţie menţionat anterior, şi în plus sunt mari factori neapărat necesari în trăirea de fiecare zi a vieţii a unuia pentru celălalt pe baza acelui loc, pe care fiecare dintre ei îl are pe scara evoluţiei, şi care va fi explicat în analizele ce vor urma. De aceea este necesar pentru acea fiinţă care tinde spre forme de viaţă mai înalte să-şi însuşească o privire de ansamblu asupra propriilor sale relaţii şi loc şi asupra celor ale convieţuitorilor săi în acea mişcare etern ascendentă, şi de aceea în simbolurile următoare noi vom avea o privire de ansamblu asupra acelor realităţi, care în formă de evoluţie poartă acea migrare eternă a fiinţelor către lumină.”
Comentariu: Chiar dacă unora dintre cititori li se va părea ciudat să revenim brusc de la „cele cosmice” la „cele terestre”, noi nu facem decât să explică şi să ilustrăm o idee şi să privim mai atent la viaţa obişnuită care ne înconjoară şi la fenomenele care se petrec în clipa prezentă şi care direct sau indirect ne afectează şi pe noi.
Aşadar, cât de frumos s-a exprimat filozoful amintit: „…realităţi, care în formă de evoluţie poartă acea migrare eternă a fiinţelor către lumină”. Şi iată, revenind la subiectul zilei, chiar în aceste clipe noi trăim nişte realităţi excepţionale, parcă izvorâte din cărţile de istorie, şi suntem prezenţi la „migrarea fiinţelor către lumină”. De ce „refugiaţii moderni”, pe care îi numim „imigranţi”, se îndreaptă în valuri spre Europa?! Pentru că ei caută „lumina”, ei caută lumina bunăstării, lumina unei vieţi paşnice şi liniştite, ei tind spre o treaptă de evoluţie superioară faţă de cea pe care se află în prezent. Şi nu este interesant, că deşi statul român a început să pregătească adăposturi pentru aceşti oameni înfometaţi şi obosiţi de drumul lung şi epuizant, ei nu se înghesuie să ne calce ţara sau să rămână aici?! De ce oare, deşi avem o ţară atât de frumoasă?! Pentru că noi înşine încă nu am găsit acea lumină, pentru că aproape 5 milioane de români au „migrat” la rându-le în alte ţări ale globului în căutarea „luminii” şi suntem încă prea săraci pentru a prezenta interes. Noi încă n-am reuşit să ieşim din „zona întunecată” a sărăciei, a mizeriei umane şi a degradării morale, şi deci încă nu stăpânim „lumina” care să atragă. Atât timp cât o mamă îşi abandonează la spitale cele trei fiice gemene nou-născute, pe motiv că mai are acasă patru suflete de întreţinut şi nu face faţă situaţiei, şi atât timp cât alte mii de mame îşi părăsesc copiii pentru a „migra” în ţări străine în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit care să le asigure bunăstarea, atât timp cât violurile, prostituţia, scandalurile, crimele, fraudele, invidia, ura şi alte asemenea rele încă macină societatea românească, nu putem vorbi despre lumină. Noi înşine mai trebuie să evoluăm, să ajungem la lumină, ca la rându-ne s-o putem oferi şi altora. Dumnezeu ne-a oferit Calea, dar noi încă rătăcim în pustiu…
În concluzie am spune că oricât de mulţi şi oricât de diferiţi am fi, există loc destul pe acest pământ şi destule resurse pentru a adăposti şi hrăni întreaga populaţie a globului, însă omenirea în ansamblul ei încă n-a ajuns în acel stadiu de evoluţie în care să aibă capacitatea de a se organiza în aşa fel încât „la masa cu bucate a lui Dumnezeu” să poată sta cu toţii fără „a se mânca unii pe alţii”… Lumina păcii şi înţelegerii cadă asupra tuturor!
Mihai Trifoi
