. . În accepţiunea dicţionarului, primul sens al termenului „evoluţie” este: „transformare succesivă a lumii naturale, a societăţii sau a civilizaţiei”. În Prefaţă la lucrarea sa în 7 volume „Cartea Vieţii”, paragraful 5 „Lupta pentru existenţă. Evoluţie”, filozoful danez Martinus oferă o explicaţie mai detaliată acesei noţiuni:
„O privire asupra lumii ne arată că manifestarea fiinţelor vii, sau aşa-numita „luptă pentru existenţă” este identică chiar cu nici mai mult nici mai puţin decât străduinţa de a învinge tot ce este neplăcut. Când construim case, când purtăm haine, deci noi facem acest lucru numai pentru ca în acest fel să învingem acele energii ale universului, care altfel, sub formă de climat nepotrivit, ar submina trăirea vieţii noastre. Acelaşi lucru este valabil când în societăţile civilizate se află şcoli, spitale, întreprinderi filantropice, poliţie, brigăzi de pompieri, aranjamente guvernamentale şi administrative, biserici, secte sau societăţi religioase etc. Fără de excepţie, fiecare în parte dintre toate aceste realităţi se identifică cu efecte vizibile ale acelei lupte a fiinţelor împotriva unor realităţi din energiile universului, care au o natură nepotrivită pentru crearea unei sorţi fericite pentru individ. Această „luptă pentru existenţă” sau această mereu crescândă strădanie a individului de a învinge şi stăpâni formele de energie neplăcute din natură în viaţa de fiecare zi este cunoscută ca „evoluţie”.
Comentariu: Pe parcursul acestui proces evolutiv al omenirii, care nu se întâmplă haotic, ci după anumite legi universale, omul în particular şi omenirea în general străbate o cale ascensională continuă, cu perioade alternante de întuneric şi lumină, aşa cum vom vedea în aceeaşi „Cartea a Vieţii”, capitolul I: „Situaţia lumii”, paragraful 31: „Mizeria morală a pământului ca întrebare despre cauză şi efect. O bază stimulatoare pentru o capacitate de acceptare a unor informaţii spirituale noi. O viaţă mai nouă şi mai bună în sfera pământeană”. Aşadar, să-i dăm cuvântul lui Martinus:
„31. Dar aici trebuie să adăugăm că are efect ca circumstanţe justificatoare, după cum se poate vedea în „Cartea Vieţii”, faptul că acel nivel moral actual, relativ primitiv, al globului terestru, cu practicarea lui de ucidere, războaie şi schilodire, se identifică cu activarea unui efect colectiv însumat al manifestării de înclinaţii egoiste sau tendinţe inferioare a fiecărui individ în parte. Din punct de vedere cosmic, adică întreaga omenire este un singur corp plin, în care fiecare fiinţă în parte este o unitate. De aceea manifestarea unui individ singular nu poate în niciun fel să aibă loc fără ca ea să fie un factor coeficient în formarea sorţii omenirii ca întreg.”
Comentariu: Priviţi ce se întâmplă azi în lume, care după o perioadă de lumină acum e nevoită să străbată o zonă de întuneric, în care unii încalcă graniţele cu de la sine putere, alţii taie capetele potrivnicilor, şi mai nou se construiesc garduri de sârmă ghimpantă sau se trimit armate la hotare pentru a se apăra de semenii lor înfometaţi şi furioşi, dar care semeni n-au migrat de bună voie din ţările lor spre zone terestre mai liniştite, ci pentru că undeva, în alt colţ de lume, cineva a decis să le strice „cuibul” în care stăteau. Şi o oală plină cu apă şi pusă pe foc, când apa ajunge la punctul de fierbere, ea dă pe dinafară şi se revarsă peste tot:
„Întregul univers se păstrează pe baza unor legi eterne, care la rândul lor condiţionează o cauză şi un efect, ale căror cele mai extreme urmări devin mai departe plăcut sau neplăcut, care mai departe înseamnă că niciun fel de formă de manifestare nu poate exista fără ca ea să fie factorul activator pentru plăcut sau factorul activator pentru neplăcut, şi de aceea actuala mizerie morală a pământului, cu erupţiile sale de suferinţă ca răspuns, reprezintă efectiv numai o întrebare despre cauză şi efect. Starea actuală a omenirii este deci o exprimare a faptului că în viaţa lor de fiecare zi cei mai mulţi dintre indivizii ei singulari au activat asemenea cauze, ale căror efecte, conform legilor eterne ale vieţii, apar inevitabil, după analiza lor cea mai profundă, ca neplăcute pentru omenirea ca întreg. Aceasta mai înseamnă că dacă în viaţa lor de fiecare zi acele fiinţe menţionate ar fi activat cauze contrare, fără îndoială că viaţa actuală a omenirii ar fi în aceeaşi măsură o formă de trăire a vieţii fericită şi însufleţitoare, tot aşa precum este ea acum nefericită şi subminatoare pentru viaţa de fiecare zi în această societate”.
Comentariu: Deşi observaţiile lui Martinus se referă la atrocităţile petrecute în cele două războaie mondiale, după care s-au instalat în lume o stare de acalmie şi o perioadă mai luminoasă şi de progres, căci omenirea învăţase ceva, ele sunt valabile şi azi şi vor fi valabile încă mult timp în viitor. Privind la ce se întâmplă în zilele noastre în Ucraina, în Siria, în alte regiuni de pe glob, şi mai nou în Europa, căci răul creat într-un loc se extinde rapid spre alte zone, creând astfel o nouă fază de întuneric, şi omenirea va trebui să înveţe din nou din cele petrecute şi să caute din nou soluţii pentru a ieşi la lumină, nu putem să nu-i dăm dreptate acestui filozof, care susţine că omul însuşi, în neştiinţa lui, creează răul şi apoi, trăindu-l, învaţă să-şi îndrepte eforturile pentru crearea binelui, şi în acest sens răul devine un „bine neplăcut” care te învaţă să înţelegi ce este „binele plăcut”, adică şi răul poate fi interpretat ca o „şcoală a vieţii”. Rezultă că individul şi omenirea în general mai au încă multe de învăţat:
„Întunericul moral care s-a manifestat în lume deci nu trebuie să fie considerat ca o „pedeapsă infernală” sau „blestem”, care i-a lovit pe oameni, ci peste tot unde apar ele, aceste exprimări trebuie să fie considerate ca parabole sau simboluri adaptate la o capacitate de concepţie primitivă. Dar dimpotrivă, ceea ce s-a întâmplat este faptul că oamenii au activat în cel mai înalt grad nişte cauze cu efecte, ale căror urmări finale nu le-au cunoscut, dar care acum, după activarea ca fapte reale în lume, formează o bază foarte bună pentru înţelegerea de către individ despre propria sa neştiinţă şi incapacitate spirituală, şi deci o bază stimulatoare foarte puternică pentru capacitatea de acceptare a respectivilor indivizi pentru informaţii spirituale total noi sau înţelepciune. Acest lucru se întâmplă chiar în asemenea măsură, încât mai departe acea înţelepciune poate avea ca rezultat o bază culturală sau o morală a lumii total nouă pentru experienţele, talentele şi capacităţile de concepţie ale oamenilor care trăiesc în prezent, dar şi ale celor din viitor, mult mai perfectă şi adaptată timpului…”.
Comentariu: Şi în mod sigur, trecând prin prezentele momente dramatice, dacă Europa nu va învăţa să se adapteze la noile condiţii, care de fapt au luat-o pe nepregătite, şi care într-o anumită măsură o vor transforma, atunci ea îşi va schimba complet faţa, căci val după val izbind mereu ţărmul, până la urmă îl erodează. Şi se pare că valurile de imigranţi nu încetează să sosească, şi nu-i vor opri nici gardurile de sârmă ghimpată, nici poliţia sau armata, căci aceşti oameni nu vin cu arme, ei vin cu disperarea sorţii şi ţinta călătoriei lor devine o chestiune „de viaţă şi de moarte”. În această situaţie, evident, nu poţi trage cu armele în mulţimi neînarmate, dacă nu vrei să provoci un conflict mondial. Singura soluţie a momentului devine negocierea şi adaptarea la noile împrejurări. Dar soluţia adevărată rămâne încetarea conflictelor pe întregul glob, instalarea unei păci durabile şi progresul întregii populaţii planetare, însă atât timp cât bogaţii lumii vor continua să-şi trateze semenii săraci ca pe nişte sclavi şi să-i pună la muncă în folosul lor, şi atât timp cât omul va fi stăpânit de egoism nemăsurat şi aviditate pentru bani şi putere, acest lucru nu se va întâmpla, aşadar vom căuta mereu cu disperare să găsim binele, iar pe drumul acesta mai avem multe de suferit, de suferit şi de învăţat…
Traducere şi comentarii: Mihai Trifoi
