Până la apariţia volumului Cronologie istorică – Sfântu Gheorghe (Sângiorgiu) – 550 de ani de atestare ca oraş, lucrare colectivă redactată de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Vasile Stancu, cu sprijinul unui colectiv de colaboratori, reluăm prezentarea în serial, în cuprinsul cotidianului Mesagerul de Covasna, pentru început, momente principale din viaţa publică din Sf. Gheorghe, în perioada interbelică.
Pe baza unei ample documentări, lucarea prezintă date despre o problematică cuprinzătoare, respectiv despre: evoluţia populaţiei, mişcarea naturală şi migratorie a acesteia, structura etnică, socială şi confesională a locuitorilor, administraţia publică locală, viaţa politică, civică, culturală, confesională, instituţiile de învăţământ, cultură, sănătate, mass-media, finanţe, bănci, industrie, prestări servicii, transport, asistenţă socială, unităţi militare şi de ordine publică, sport şi timp liber, urbanism şi gospodărirea teritoriului, patrimoniu, monumente de for public, personalităţi, evenimente, dezastre naturale, fapte diverse etc.
Sunt redate informaţii despre prezenţa marilor personalităţi ale vieţii publice româneşti şi maghiare, în Sf. Gheorghe, participarea reprezentanţilor oraşului la viaţa naţională românească, dar şi date despre anumite fapte, întâmplări, evenimente, aparent „minore”, dar care au semnificaţia lor pentru reconstituirea vieţii cotidiene, a stări de spirit şi a mentalităţilor colective, într-o anumită perioadă istorică. Informaţiile sunt prezentate cronologic, de fiecare dată, indicându-se sursa. Lucrarea constituie o bază de date cu utilizatori multipli, atât pentru specialişti, cât şi pentru toţi iubitorii istoriei locale.
1944 septembrie 23. Erau probleme foarte grave în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei şi participanţilor la luptele din războiul mondial. Situaţia era dramatică deoarece, dintr-o adresă trimisă primarului, în 23 septembrie rezultă că „spitalul a fost evacuat complect, rămânând numai mobilierul şi paturile cu saltelele goale. Totodată au rămas 10 bolnavi şi 3 personal. Din rămășițele adunate s-a complectat cu mare greutate 40 de paturi gata pentru primirea bolnavilor. Dar între timp circulaţia bolnavilor s-a ridicat în aşa măsură că azi avem 119 bolnavi şi 12 personal”. În această situaţie, printr-o Publicaţie din 29 septembrie 1944, primarul oraşului este nevoit să facă următorul apel către populaţie: „ … pentru a se putea interna răniţii şi bolnavii, sosiţi în acest oraş, fiecare familie este obligată să aducă urgent şi să predea administratorului spitalului nou, un pat, una saltea, un cerceaf, una perină, precum şi una pătură. Pentru predarea acestora va primi o dovadă pe baza căreia se va restitui toate obiectele predate, când bolnavii vor pleca din spital”. Se mai solicita şi aducerea de veselă, tacâmuri şi materiale de curăţenie. Numai în aceeaşi zi, de 29 septembrie 1944, din dispoziţia maiorului Brătescu, comandantul Legiunii de Jandarmi Ciuc, „sergentul major Neagu Ioan a însoţit și predat la Sf. Gheorghe, spitalului public un număr de 185 de prizonieri germani şi 30 de căruţe”. Prizonerii germani urmau să fie predaţi „lagărului de prizoneri din Braşov, iar „căruţele împreună cu proprietarii lor au voie să se ducă acasă la Ciuc”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 191/1944)
1944 septembrie 25. Eliberarea oraşului Sfântu Gheorghe, la 8 septembrie 1944, de ziua Naşterii Maicii Domnului (Sfântu Gheorghe fiind primul oraş românesc eliberat din Ardealul ocupat), de către Armata Română, a fost un simbol al libertăţii redobândite pentru toţi românii, şi pentru cei puţini rămaşi pe loc, dar şi pentru cei care se întorceau în zonă, după patru ani de refugiu. O stare de bucurie evidentă, revelatoare şi plină de semnificaţie este circulara, trimisă în ziua de 25 septembrie 1944 de I.P.S. Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului. Intitulată sugestiv „Dezrobirea regiunii secuizate”, se spune: Acum patru ani, o hotărâre nedreaptă a duşmanilor poporului românesc v-a pus din nou sub jugul maghiar, pe care strămoşii noştri l-au îndurat înainte vreme îndelungată. Grele au fost chinurile şi prigonirile de care aţi avut parte în răstimpul celor patru ani. Aţi fost batjocoriţi, loviţi, ucişi, avutul vostru jefuit, bisericile în multe locuri v-au fost dărâmate, arse sau închise, preoţii voştri au fost alungaţi şi sufletul vostru a fost oprit de a-şi mai arăta credinţa strămoşească şi dragostea de neam. Cu mare durere primeam veştile despre suferinţele voastre şi în tot acest timp nu am încetat a înălţa rugăciuni către Dumnezeu să scurteze vremea aceasta de încercare şi să vă aducă iarăşi la sânul Patriei româneşti, ca să puteţi trăi în libertate, după voia sufletului vostru. (…) Ştim iubiţii mei, că pe mulţi dintre voi asupritorii maghiari v-au silit cu ameninţări de moarte să treceţi la bisericile lor, ca să va facă mai uşor unguri. Dar sufletele voastre nu s-au lepădat în adâncul lor de credinţa strămoşească. Ştim cei mai mulţi dintre voi aţi îndurat toate batjocurile şi suferinţele, dar nu v-aţi lepădat de legea părinţilor voştri. Laud această alipire a voastră către Biserica noastră. (…) Să ştiţi că de data aceasta eliberarea voastră de sub jugul maghiar este pentru totdeauna. În curând vă voi trimite preoţi de ai noştri să vă întărească în credinţă. (…) Vremuri mai bune se deschid de aici înainte pentru oricine e român. Bisericile vor fi rezidite şi redeschise. Starea voastră se va îmbunătăţi, ca să nu mai fie umiliţi de unguri. Dacă bunul Dumnezeu îmi va ajuta, nu peste mult timp voi veni să vă văd la faţă şi eu, să vă aduc cuvânt de mângâiere, să vă cunosc rănile și lipsurile, ca să ştiu ce măsuri trebuie luate pentru îndreptarea lor (…). Circulara Mitropolitului Nicolae Bălan este o aducere aminte şi totodată, un îndemn de credinţă înspre schimbarea lucrurilor. O circulară care, în esenţa sa, este un mesaj al suferinţei şi biruinţei pentru cei patru ani cât patru veacuri, cum atât de bine a spus Nicolae Colan, Episcopul Clujului. (Ioan Lăcătuşu, Preocuparea Mitropolitului Nicolae Bălan privind situaţia românilor ortodocşi din ţinutul Harghitei şi Covasnei, în „Revista Teologică”, Serie Nouă, Anul XV (87), nr. 3, iul. – sept. 2005, p. 133)
1944 septembrie 26. Printr-o publicaţie a Primăriei oraşului, din 26 septembrie 1944, „se aduce la cunoştinţa publicului că, începând cu data de 27 septembrie 1944, s-a pus în circulaţie una pereche trenuri personale pe distanţa Braşov-Sf. Gheorghe, cu plecări din Sf. Gheorghe la orelele: 7,15, 9,00 şi 16,48”; de la Sf. Gheorghe, până la Braşov, trenul făcea atunci cca. 3 ore. Pentru a soluţiona problema lipsei personalului din sistemul CFR, cu aprobarea Inspectoratului Braşov, la Sf. Gheorghe s-a deschis o „şcoală de frânari temporari”, cu durata de o lună de zile. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 104/1944)
1944 septembrie 26. Prefectul judeţului Treiscaune solicită primăriilor din judeţ să înainteze rapoarte referitoare la starea comunelor. Pe baza chestionareleor trimise, rapoartele cuprind date privind: „Starea în care se găseşte comuna; numărul populaţiei rămase, numărul vehicolelor pe categorii, numărul animalelor pe categorii, situaţia drumurilor şi podurilor, situaţia bisericilor şi şcolilor, situaţia localului primăriei şi a imobilelor, precum şi a actelor de satre civilă, situaţia agricolă, industrială, a depozitelor de materiale, funcţionarilor comunali, a dispensarelor şi medicilor umani şi veterinari, mijloacele existente în comună pentru asigurarea populaţiei şi starea de spirit a populaţiei. (ANC, Fond Prefectura jud. Treiscaune, Inv. Nr. 17, Cabinetul Prefectului, nr. 60/1944)
1944 septembrie 26. Încep şi primele manifestări ale noilor forţe politice. Primarul oraşului, în 29 septembrie 1944, primeşte din partea „Partidului Comunist din România, Regiunea Sf. Gheorghe, preşedinte Fr. Racz, o cerere prin care acesta este rugat să binevoiască „a pune la dispoziţia partidului sala Cinematografului Comunei Sf. Gheorghe, pentru ţinerea unei adunări populare, la data de 1 octombrie 1944”. Acelaşi Francisc Racz, în calitate de preşedinte al Uniunii Populare din Sf. Gheorghe, solicită primăriei localul în care a funcţionat organizaţia „ Magyar Dolgozok Hivatasszervezete”, motivând că U.P.M „este succesorul de drept al organizaţiei amintite”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 258/1944)
1944 septembrie 29. Primarul oraşului Sf. Gheorghe, Eugen Sibianu, solicită Comandantului Sectorului IV Etape, permisiunea de a lua obiecte de mobilier de la Firma „Depner”, deoarece, „din cercetările făcute până acum, am constatat că întreg mobilierul Despărţământului „Astra” Treiscaune a fost distrus”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 184/1944)
1944 septembrie. Începe „rechiziţionarea de vite, cereale şi alte alimente pentru aprovizionarea armatei ruseşti/ sovietice”. Sunt adresate mai multe cereri de scutire, din partea persoanelor în vârstă şi bolnave”. Primarul acordă scutiri de la munca obştească, pe baza tabelelor prezentate de conducerea unor unităţi precum: Manufactura de Tutun, Fabrica Textilă, Uzina Electrică a oraşului. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 131 şi 220/1944)
1944 septembrie 26. A fost susţinută reinstalarea autorităţilor româneşti administrative, fapt confirmat prin mai multe adrese de mulţumire din partea acestora. Tot prin adrese de mulţumire ale diferitelor autorităţi se confirma faptul că voluntarii lucraseră, fără plată, la restabilirea căilor ferate din judeţele Trei Scaune şi Ciuc, la înlăturarea efectelor luptelor asupra unor clădiri publice, pentru a face posibilă reluarea activităţii organismelor ce funcţionau în ele: gară, Prefectură, Primărie, Banca Naţională, Poşta, spitalele. Tot voluntarii au înfiinţat şi primul ziar românesc din Sfântu Gheorghe, de după eliberare – „Dezrobirea”. Cea mai explicită recunoaştere a rolului voluntarilor în restabilirea ordinii în regiunile devastate de trecerea frontului o găsim în adresa primarului din Sfântu Gheorghe: „Voluntarii au dat tot concursul (…), fără de care concurs nu aş fi putut frâna abuzurile şi atacurile populaţiei secuieşti din acest oraş şi judeţ. Plecarea lor a avut loc în ziua de 26 septembrie 1944, cu direcţia Miercurea Ciuc, din care cauză nu s-a putut prelua administraţia din Târgu Secuiesc, care şi astăzi nu s-a preluat”. (Petre Ţurlea, „Români şi unguri”, Editura Karta-Graphic, Ploieşti, 2011, p. 202)
1944 septembrie 27. Populaţia este mobilizată la refacerea drumurilor, podurilor şi a celorlalte lucrări de infrastructură. „Din ordinul Comandantului militar rus, în ziua de mâine, 27 septembrie 1944 orele 5 dimineaţa, toţi bărbaţii de la 15-60 de ani să fie prezenţi în faţa primăriei aducând cu ei lopeţi şi, ciocane şi topoare. De asemenea vor fi prezenţi cei care au care cu cai sau boi, pentru a fi repartizați la lucrările de interes militar de pe teritoriul acestui judeţ, podurile de la Olteni, Bodoc şi Malnaş”. În baza acestui ordin în 1 noiembrie 1944, s-au prezentat 572 persoane, iar femeile lucrau la spitatlul nou”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 104/1944)
1944 septembrie 29. În condiţiile retragerii administraţiei maghiare şi reinstaurării „din mers” a administraţiei româneşti, printre primele măsuri luate de primarul oraşului s-au aflat cele referitoare la evitarea furturilor şi distrugerilor bunurilor rămase fără stăpân, ale „absentiştilor”. Astfel, prin „Deciziunea nr. 126/1944, Primarul oraşului Sf. Gheorghe, Eugen Sibianu, reglementează situaţia bunurilor şi imobilelor părăsite. În document se spune: „Noi, primarul oraşului Sf. Gheorghe, Având în vedere că, în urma dezrobirii oraşului Sft. Gheorghe de către trupele române şi aliate, o parte din bunurile imobiliare sau mobiliare ale supuşilor unguri se găsesc părăsite de proprietari, aceştia plecând odată cu respingerea armatei maghiare, …decide: Se creează pe lângă serviciul financiar un birou pentru inventarierea şi administrarea acestor bunuri…trecute în patrimoniul statului…. Luarea în posesie şi folosinţă a acestor bunuri se face la cererea celor îndreptăţiţi, pe baza aprobăriii noastre şi prin semnarea de primire a procesului verbal”. nr. 126/1944 În 29 septembrie 1994, primarul Eugen Sibianu, solicită şefului Poliţiei Sf. Gheorghe, „de a da dispoziţii ca, organele poliţieneşti din subordine, să supravegheze îndeaproape toate bunurile părăsite de supuşii unguri, aflate în raza oraşului Sf. Gheorghe, pentru a nu ajunge în posesia particularilor fără autorizaţie”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 164/1944)
1944 septembrie-octombrie. Începe să se reîntoarcă populaţia românească şi maghiară a oraşului Sf. Gheorghe. Din multitudinea solicitărilor adresate primăriei, în acest sens, redăm doar câteva cazuri: văduva Mariana M. Tomescu, cere autorizaţie ptr. deschiderea unui magazin alimentar. Aceeaşi autorizaţie primeşte şi văduva Elena Coman, pentru „a prelua prăvălia de alimente a fiului Dvs. decedat pe front” (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. nr. 40/1944). „Subsemnatul Ioan Stoenac, învăţător refugiat din Bicsad şi sinistrat din cauza bombardamentelor ce s-au efectuat asupra oraşului Bucureşti, unde am domiciliat, vă rog să binevoiţi a dispune să mi se dea o locunţă din cele disponibile, care să fie cât mai aproape de şcoala primară din Sf. Gheorghe, deoarece mă voi stabili în acest oraş şi voi funcţiona la şcoala primară împreună cu soţia, care este tot învăţătoare” (nr.250/2 X.1944). „Subsemnatul Balea Valeriu Ioan, Şef de Poliţie cu gradaţie în Direcţiunea Generală a Poliţiei, transferat şi însărcinat cu conducerea poliţiei oraşului Sf. Gheorghe, cu onoare vă rog să binevoiţi a dispune aprobarea unui apartament compus din două camere, bucătărie, baie şi restul de accesorii, situat în imobilul proprietatea Dr. Cristof Fogoian, din piaţa Regina Maria nr. 6”. (nr. 160/29 sept. 1944).
Cereri asemănătoare au mai făcut numeroşi cetăţeni români, printre care: Constantin Săcuiu, funcţionar, Marcel Budescu, directorul Căminului de ucenici, Potcoavă Voinea, secretarul oraşului, cpt. Ardeleanu Nicolae, Constantin Motoaşcă, invalid de război din Hăghig (care a solicitat şi deschiderea unui „debit de tutun”), Oancea Ioan, proprietar de maşini de treierat, Ioan Alexe Boriceanu, agricultor din Barcani, Vlădăreanu Bicicoi Nicolae, din Vâlcele, solicita reprimirea ca „pădurar al oraşului”, Bucşa Gheorghe, din Vâlcele, ca paznic de vânătoare, Radu Ioan, din Vâlcele, ca vizitiu, Burcoi Magdalena, din Lunca Calnicului, care fusese evacuată din Basarabia, mai mulţi cetăţeni evacuaţi din Bucovina şi Basarabia.
Solicitând reîncadrarea la Primăria oraşului, Nema Vasile, arăta: „Am intrat în serviciu când Ţara avea neapărat nevoie de braţe de muncă ostășească (1 noiembrie 1918), precum şi azi, când solicit reprimirea în funcțiune, ca unul conştient de îndatoriri şi dornic de a sprijini acţiunea Naţională”. Nr. 142/1944 Radu Iulian, fost funcţionar la Primăria oraşului până la cedare, „după patru ani de refugiu şi pribegie”, solicita angajarea într-un post de funcţionar la Prefectura judeţului. Pentru susţinerea cererii mele -se artă în documentul menţionat- amintesc că dintr-o eroare după refugiere, în cei patru ani de refugiu am fost lăsat fără serviciu, îndurând cea mai neagră mizerie. Deasemenea amintesc că am suferit de la unguri cele mai groaznice chinuri, fiind purtat şi maltratat prin cele mai blestemate închisori ale Ungariei… Sunt originar din acest judeţ, lipsit de orice mijloc de existenţă şi vorbesc patru limbi străine”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. nr. 245/1944)
Se întorc şi cetăţenii maghiari din oraş. În 26 septembrie 1944, primarul oraşului primea cererea adresată de „Malnaşi Geza locuitor în Sf. Gheorghe, str. Regina Elisabeta 24”, prin care „cu onoare” se raporta că a sosit acasă din Băile Uzonca şi a ocupat locuinţa. „N-am putut să viu mai curând acasă -se menţionează în scrisoare- întrucât de la 25 august curent nici un vehicol nu era. Având în vedere vârsta mea înaintată (73 de ani) şi boala de care sufăr de mult, cu greutate extremă am putut să mă întorc la locuinţa mea. Eu n-am fugit de aici, nicăieri” nr.138/1944. Asemenea cereri au adresat, printre alţi, Vass Bela şi soţia, Haromszeki Iuliu Zoltan, Szekely Margareta, învăţătoare şi multe alte asemenea cazuri. nr. 49/1944. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 49/1944)
1944 septembrie, În septembrie 1944, preotul Alexandru Petruţ a fost împuşcat în picior pentru că nu s-a lăsat arestat de Poliţia maghiară. Din scrisoarea trimisă de pr. Alexandru Petruţ de la Sfântu Gheorghe, Arhiepiscopiei Sibiului, rezultă că pr. Ioan Rafiroiu jr. „a fost condamnat de către pleava oraşului Tg. Secuiesc la un an şi trei luni închisoare, pe simplul motiv că este român şi stă în parohie”. Suferinţa îndurată este relatată de însuşi pr. Rafiroiu, după cea de-a doua arestare a sa: „În ziua de 31 martie 1945, am fost eliberat din închisoarea de la Sfântu Gheorghe, după ce am stat 70 de zile în celulă, singur ca şi cel mai mare criminal cu un regim special (…), Nu mi s-a permis nici măcar de sfintele sărbători spovedania şi împărtăşania pe care o doream cu cea mai mare nerăbdare, ba, în ziua de Florii am fost pus să spăl celula şi să frec pe jos. Aceasta mi-a fost răsplata pentru curajul pe care l-am avut de a apăra interesele mele în secuime şi ale credincioşilor. Azi sunt bolnav şi deprimat sufleteşte, averea cheltuită, dator, şi mi s-a comunicat că sunt trecut pe tablou la Tg. Secuiesc, dar cu cea mai mare durere trebuie să renunţ”. (Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, Români din Covasna şi Harghita …., pp.71-92) (Va urma)
Dr. Ioan Lăcătuşu
