Până la apariţia volumului Cronologie istorică – Sfântu Gheorghe (Sângiorgiu) – 550 de ani de atestare ca oraş, lucrare colectivă redactată de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Vasile Stancu, cu sprijinul unui colectiv de colaboratori, reluăm prezentarea în serial, în cuprinsul cotidianului Mesagerul de Covasna, pentru început, momente principale din viaţa publică din Sf. Gheorghe, în perioada interbelică.
Pe baza unei ample documentări, lucarea prezintă date despre o problematică cuprinzătoare, respectiv despre: evoluţia populaţiei, mişcarea naturală şi migratorie a acesteia, structura etnică, socială şi confesională a locuitorilor, administraţia publică locală, viaţa politică, civică, culturală, confesională, instituţiile de învăţământ, cultură, sănătate, mass-media, finanţe, bănci, industrie, prestări servicii, transport, asistenţă socială, unităţi militare şi de ordine publică, sport şi timp liber, urbanism şi gospodărirea teritoriului, patrimoniu, monumente de for public, personalităţi, evenimente, dezastre naturale, fapte diverse etc.
Sunt redate informaţii despre prezenţa marilor personalităţi ale vieţii publice româneşti şi maghiare, în Sf. Gheorghe, participarea reprezentanţilor oraşului la viaţa naţională românească, dar şi date despre anumite fapte, întâmplări, evenimente, aparent „minore”, dar care au semnificaţia lor pentru reconstituirea vieţii cotidiene, a stări de spirit şi a mentalităţilor colective, într-o anumită perioadă istorică. Informaţiile sunt prezentate cronologic, de fiecare dată, indicându-se sursa. Lucrarea constituie o bază de date cu utilizatori multipli, atât pentru specialişti, cât şi pentru toţi iubitorii istoriei locale.
1933 ianuarie. Din situaţiile lunare privind numărul şomerilor, transmise către Inspectoratul Muncii Braşov, rezultă că în luna ianuarie 1933, în Sf. Gheorghe erau 61 de şomeri, din care: din industria alimentară -8, ind. textilă -11, construcţii -17, ind. mecanică -7, alte domenii -18. Dintre aceştia, 49 erau muncitori calificaţi, 9 muncitori necalificaţi şi 3 funcţionari. După starea civilă, 23 erau necăsătoriţi, 11 căsătoriţi fără sau cu un copil, 15 căsătoriţi cu 2-3 copii şi 12 căsătoriţi cu 4 sau mai mulţi copii. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 61/1933)
1933 ianuarie. Din informările înaintate Prefecturii judeţene, referitoare la „balurile şi seratele autorizate pe 1932 de către primăria Sf. Gheorghe, rezultă că cele mai multe asemenea manifestări culturale, au fost organizate de următoarele asociaţii şi instituţii: Sindicatul Muncitorilor, Căminul Meseriaşilor, Clubul Sportiv, Şcoala primară romano-catolică, Liceul „Szekely Miko”, Oficiul Parohial romano-catolic, Reuniunea Femeilor Reformate, Societatea Pompierilor Voluntari, Oficiul Parohial Reformat ş.a. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 64/1933)
1933 martie 28. În Ordonanţa Prefecturii jud. Treiscaune, cu privire la fixarea „Săptămânii curăţeniei”, se prevede: „Săptămâna curăţeniei” destinată pentru o radicală curăţenie în toate comunele urbane şi rurale din judeţ, se fixeaxă pe ultima săptămână dinaintea Sfintelor sărbători de Rusalii, în fiecare an. În acest timp se va proceda la o curăţenie radicală a tuturor localurilor publice, comerciale şi industriale…Tot asemenea se va proceda şi cu locuinţele particulare. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 377/1933)
1933 aprilie 2. Gazeta „La noi în judeţul Treiscaune” scrie cu entuziasm despre şezătorile ţinute la Şcoala Normală de Fete din Sfântu Gheorghe. Laudă vrednicia doamnei directoare Natalia Sibechy şi a doamnei B. Liţu, diriginta organizatoare a şezătorilor. „Ambele sunt însufleţitele şi iniţiatoarele acestor cuiburi de cultură, idei şi scopuri sănătoase”. Programul a avut un important rol pedagogic, apreciat de spectatori. Profesorul Constantin Becarian „a dirijat un Quartet de Mozart, compus din elevele clasei a V-a”. Directoarea „şi-a exprimat dorinţa că preferă şezători numai cu muzică”. („La noi în judeţul Treiscaune”, din 2 aprilie 1933.)
1933 aprilie 4. Din procesul verbal încheiat în şedinţa Subcomisiei de Plantare a judeţului Treiscaune, din 4 aprilie 1933, rezultă că s-au discutat probleme precum: propagandă între săteni pentru îngrijirea pomilor, stabilirea soiurilor de pomi care se pretează plantării în zonă, curăţirea pomilor, paza plantaţiilor de pe şosele, plantarea pomilor pe şosele şi înfiinţarea pepinierelor. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 482/1933)
1933 aprilie 22. Sfântu Gheorghe – În Teatrul orăşenesc din Sfântu Gheorghe se desfăşoară un festival muzical-artistic al Astrei din localitate. Festivalul a „început la orele 9 şi jumătate cu bucata „Hai la horă”, de Gh. Dima, executată de corul de sub auspiciile Astrei, care a mai executa şi bucăţile „Vino lele” şi „Andaluza”, de I. Vidu, toate dirijate fiind de directorul şcoalei primare din Ozun, dl. Ştefan Drăgan, care s-a dovedit a fi un bun mânuitor al baghetei. Tot dl. Drăgan, fiind un virtuos muzicant, a executat la vioară două soluri admirabile, acompaniat fiind la pian de d-ra Costa, care au mulţumit publicul, dovedit fiind aceasta prin aplauzele cucerite”. Slt. Ghehan, şeful muzicii militare, a executat bucăţile „De-aş fi rege” şi „O zi de sărbătoare”, mult aplaudate. Şi corul a obţinut aplauze pe merit. A vorbit apoi publicului Vasile Sp. Ştefănescu şi festivalul s-a încheiat cu dans, “într-o atmosferă plăcută şi românească, până la ora patru dimineaţa”. În pauzele dansului, „Vasile Sp. Ştefănescu a cântat două cuplete din revista sa locală intitulată <Mie-mi spui>?”, iar Drăguş a cântat bucata „Butelcuţa mea”. („La noi în judeţul Treiscaune”, din 30 aprilie 1933.)
1933 aprilie 30. Gazeta „La noi în judeţul Treiscaune” publică un articol curajos al lui dr. V. Rauca-Răuceanu intitulat „Lenea decretată oficial”, prilejuit de hotărârea guvernului de a decreta sărbătoare ziua de lucru dintre două sărbători. Autorul arată că „O primă lege imperativă a naturei este ca omul, prin muncă, prin sbucium neastâmpărat, continuu, să frământe material, să fecundeze viaţa întru câştigarea pâinei sale de toate zilele”. Arată că atât indivizii, cât şi popoarele „cari au muncit serios şi sistematic sunt binecuvântaţi prin bunăstare materială, nobleţe sufletească şi intelectuală”. Pune în contrast „splendoarea culturală şi grandoarea materială” a Occidentului cu Orientul. Statul are rol de „a normaliza şi a valorifica munca în raport cu necesităţile omului-cetăţean”. Arată apoi că “atâtea sărbători, atâtea concedii -cu un cuvânt atâtea pretexte oficiale, motivate şi nemotivate, de a ocoli lucrul ca la noi nu există în alte ţări”. Avem noroc cu satul, cu ţăranii, spune autorul.
1933 mai 10. Primăria Sf. Gheorghe aprobă decontarea lucrărilor executate de tâmplarul Nagy Lajos, constând în „construirea, decorarea şi apoi demontarea şi ridicarea tribunei mari, pentru ziua de 10 mai 1933 şi pentru serbarea “Astrei”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 216/1933)
1933 iunie 13. Dimitrie Gusti, ministrul instrucţiunii, a vizitat şcolile din oraş şi pe cele din Dobolii de Jos, Ilieni, Bodoc, Olteni, Malnaş, Micfalău ş.a. (Românii din Covasna şi Harghita)
1933 iulie 3.La Ordinul Prefecturii Treiscaune, prin care se solicită înaintarea situaţiei persoanelor care au împlinit vârsta de 100 de ani, Primăria oraşului Sf. Gheorghe, răspunde că „în oraşul nostru nu este nici o persoană care ar fi trecut vârsta de 100 de ani”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 579/1933)
1933 iulie 8. În urma dispoziţiei Preşedenţiei Consiliului de Miniştri, Prefectura jud. Treiscaune, recomandă unităţilor administrative din subordine, să asigure „oficierea unui parastas pentru odihna sufletului Regelui Ferdinand I, la 8 iulie1933, la împlinirea a şase ani de la trecerea la cele veşnice”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 591/1933)
1933 august 4. În Ordinul Ministerului de Interne, din 4 august 1933, referitor la primirea cu atenţie a oaspeţilor străini, printre altele, se „atrage atenţia asupra îndatoririlor ce le revin autorităţilor locale, de a oferi acestor oaspeţi şi în deosebi acelora care prin rolul şi misiunea ce au la noi, contribuie foarte mult la stabilirea bunului renume al ţării şi al ospitalităţii româneşti -o primire cât mai atentă şi binevoitoare, de pe urma căreia avem numai de cîştigat”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 669/1933)
1933 august 4. Prin ordinul din 4 augsut 1933, Prefectul judeţului Treiscaune anunţă interzicerea organizării „Congresului general al învăţătorilor fără posturi”, ce urma a se desfăşura la Bucureşti, în 25 august 1933. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 682/1933)
1933 august 15. Prefectul jud. Treiscaune invită primarul oraşului Sf. Gheorghe să participe la primirea Seretarului de Stat pentru minorităţi, Mihail Şerban, eveniment care a avut loc în ziua de 15 august 1933, la sediul prefecturii. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 704/1933)
1933 august 26-30. Are loc în Sfântu Gheorghe o „Expoziţie şi târg de agricultură, industrie şi animale”, organizate de „elementul unguresc din Ardeal, Societatea Agrară Ardeleană, în colaborare cu Uniunea Cercurilor de Agricultori şi cu concursul Camerei de Agricultură din jud. Trei Scaune”. A fost o „manifestare economică-culturală, o manifestare a elementului unguresc, având expresia incontestabilă a maximului de prestaţiune naţională”. Au fost de faţă „lume ungurească multă”, tineri ai satelor „în costume naţionale ungureşti, port părăsit înainte de războiu şi reluat, ca făcând parte din <<programul naţionalist unguresc>>”. Expoziţia a prezentat „munca tăcută, îndelungată şi asiduă, ceea ce noi -ca fervenţi adepţi ai muncii reale, a capacităţii de creaţiune şi deci, prin contrast, duşmani neîmpăcaţi ai oricărei mascarade verbale lipsită de muncă reală- recunoaştem şi admirăm, oriunde, la oricine. S-a văzut că s-a muncit şi că cine munceşte şi nu trăieşte din minciuni, produce rezultate”. Autorul articolului are doar câteva obiecţii asupra a ceea ce el numeşte „nuanţa estetică, sub raportul aranjamentului”, care „ar fi lăsat ceva de dorit”. Pune în contrast această reuşită cu expoziţia organizată cu prilejul adunării generale a Astrei, din anii precedenţi, de care se declară complet nemulţumit, fiind organizată de „trândavi frazeologi, obişnuiţi a lucra numai pentru bani (diurne, ciupeli) şi a înlocui munca prin <<tricolor>>”. Aceştia „ne-au prezentat harnicul popor în lumina falsă a sărăciei materiale şi spirituale”. Aceştia „s-au angajat la reprezentarea avuţiei materiale şi spirituale a poporului nostru, cu nimic vinovat pentru blamul îndurat prin acea <<expoziţie>>”. Autoarea (cu semnătura Donna) încheie astfel: „cântecul vechiu: bun popor, răi şi nărăviţi conducători!”. („La Noi”, Sfântu Gheorghe, 3 septembrie 1933).
1933 august. Societatea Sportivă „Tennis Club Sf. Gheorghe” a solicitat eliberarea unei autorizaţii de către Primăria oraşului, pentru „reprezentaţia sportivă, susţinută de campionul mondial de gimnastică, Ştefan Pelle, însoţit de membrii societăţii „Kolping”, din Braşov.” (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 679/1933)
1933 octombrie 4-6. Raportul Inspectorului general, Dr. I. Gherman, redactat pe 25 de pagini, despre controlul efectuat la Primăria Sf. Gheorghe, în perioada 4-6 octombrie 1933, face o analiză detaliată şi riguroasă a activităţii instituţiei, în perioada 1930-1933. Redăm câteva concluzii formulate cu această ocazie: „Primăria nu are Regulament de organizare şi funcţionare a serviciilor; din cauza numărului foarte redus de funcţionari, serviciile lucrează şi sunt conduse în mod mulţumitor, neregulile şi abaterile constatate nefiind prea grave, vor putea fi reparate. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 46/1934)
1933 octombrie. La cererea Preturii Plasei Sf. Gheorghe, Primăria oraşului reşedinţă de judeţ Sf. Gheorghe, eliberează autorizaţia de construcţie pentru clădirea destinată sediului Preturii, respectiv o casă cu etaj, situată “în curtea Prefecturii, din Piaţa Regina Maria”, respectiv clădirea în care azi funcţionează Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.
„Comisia de edificare, cu ocazia deplasării la faţa locului, examinând planurile, terenul unde urmează a se face construcţia a aflat lucrările corespunzătoare cerinţelor tehnice şi de edificare şi propune eliberarea autorizaţiunii cerute cu stipulaţiunea ca să se respecte alinierea fixată la faţa locului. (….) Domnii poliţai şi delegaţi ai pompierilor, declară că din punct de vedere poliţienesc şi al siguranţei contra incendiilor, nu au nicio obiecţiune contra lucrărilor proiectate, deci propun eliberarea autorizaţiei conform dispoziţiilor menţionate. (…) Primăria oraşului reşedinţă de judeţ Sf. Gheorghe, prin decizia nr. 7212, din 24 octombrie 1933, la cererea Preturii Plăşii Sf. Gheorghe, eliberează autorizaţia de construire a unei case cu etaj, în curtea Prefecturii jud. Treiscaune, conform planurilor verificate de serviciul tehnic”. (…) Clădirea autorizată avea “fundaţie din piatră brută, ziduri din cărămidă şi acoperiş din ţiglă, având la parter birouri şi la etaj locuinţă”. Articolul II al deciziei menţionate prevedea: “Cu supravegherea şi controlarea lucrărilor aprobate se însărcinează serviciul tehnic orăşenesc, care va constata dacă toate lucrările se execută conform planurilor verificate şi aprobate, dacă au început lucrările în linia designată, raportând abaterile săvârşite”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 873/1933)
1933 noiembrie 19-decembrie 10. Gazeta „La noi” publică, în serial, sub semnătura lui R.V. Bossy, articolul Recunoaşterea oficială a numelui România, articol datat octombrie 1933, Viena. Aflăm că Poarta Otomană a sancţionat „contopirea administrativă a Moldovei cu Ţara Românească numai pe timpul domniei lui Cuza Vodă”, prin firmanul din 7 decembrie 1861. În intenţia Porţii şi a Puterilor garante era vorba de o „fuziune temporară”. Dar autorităţile române au început să adopte termenul de „România” în loc de „Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti”, termen impus de Convenţia din Paris din 19 august 1858. Turcia şi Austria au făcut demersuri pentru a nu se admite întrebuinţarea denumirii “România”. Ministrul de externe austriac a propus omologului său din Londra, lordului John Russel, un demers colectiv la Bucureşti pentru a aminti „moldo-valahilor” caracterul temporar al unirii lor. Lordul Russel nu s-a raliat acestei propuneri. Austria se temea, pentru că folosindu-se termenul „România” se implicau şi „populaţiile româneşti din Austria la mişcarea care are loc pe malurile Dunării de jos”. Austria a intervenit în acest sens la „Sublima Poartă” pentru a se păstra „principiul separaţiunei celor două provincii, acordând principelui Cuza unirea administrativă şi legislativă numai cu titlu viager”, arătând că se vor ivi dificultăţi „dacă nu se vor pune din timp un zăgaz veleităţilor moldo-valahilor de a se constitui într-un stat sub numele de România”. Lordul Russel a mai refuzat încă o propunere a Austriei pe acest subiect. Autorităţile române s-au folosit însă constant de numele nerecunoscut oficial. În anul 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen este proclamat “Domn al României”. Dar Viena şi chiar Parisul foloseau, în continuare, şi în 1869, termenul „Moldo-Valahia”. Doar Prusia, prin consulul general, i se adresează lui Carol ca „Principe al României”. În 1870, Austria şi Rusia acceptă întrebuinţarea numelui de România, prima putere condiţionând obţinerea asentimentului Porţii. Turcia rămâne intrasigentă şi în 1871, folosind termenul de „Principatele Unite”. Austria, fiind interesată de încheierea unei convenţii privind joncţiunea căilor ferate române şi austriece şi de alte convenţii a fost interesată de recunoaşterea denumirii „România”, însă se opunea, prin cancelarul conte Andrassy ca principele Carol să poarte titlul de „Domn al românilor”, deoarece „Austria, având şi români ca supuşi, nu poate tolera ca suveranul să ia titlu de Domn al românilor”, în caz contrar, „ar face să înceteze numaidecât legăturile amicale care există între Austria şi România”. Guvernul român a renunţat astfel la titlul de „Domn al românilor”. Ca răspuns la opoziţia Turciei, ministrul de externe român, Vasile Boerescu, a rugat pe reprezentantul român în Turcia, Iancu Ghica, „să se folosească cu orice prilej pentru a menţine cât mai des cuvântul <<supuşi români>> la corespondenţa oficială adresată Porţii, ca afirmare permanentă a dreptului nostru„. Mihail Kogălniceanu, ajuns ministru de externe la 11 mai 1876, a cerut din nou Turciei recunoaşterea numelui de România şi trimite un memoriu la 7 iulie 1876, cerând „recunoaşterea individualităţii statului român şi a numelui său istoric”. Din partea Turciei a venit un răspuns sfidător: „Pentru moment Poarta se ocupă de lucruri mai importante”. Kogălniceanu, revoltat, „adresează un mesagiu ameninţător Porţii şi, spre a nu crea dificultăţi prea mari ţării, se retrage din minister”. Românii continuă cu intervenţii energice la Poartă şi obţin şi sprijinul reprezentanţilor puterilor europene, „mai ales concursul activ al lui sir Henry Elliot”. Savfet Paşa promite în 1876 că „faptul va fi îndeplinit în foarte scurt timp”. A venit însă Războiul de Independenţă, care a rezolvat această problemă. Raoul V. Bossy (el însuşi diplomat, era în perioada 1931-1934 consilier la Legaţia Română din Viena) laudă în final „acţiunea diplomatică statornică a României, după cum răsare tot mai luminoasă icoana acelora cari, în scurgerea deceniilor, au stat neclintiţi în slujba ţării”.( Gazeta „La noi”, 19 noiembrie 19 – 10 decembrie 1933) (Va urma)
Dr. Ioan Lăcătuşu
