Până la apariţia  volumului Cronologie istorică – Sfântu Gheorghe  (Sângiorgiu)  – 550 de ani de atestare ca oraş, lucrare colectivă redactată de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Vasile Stancu, cu sprijinul unui colectiv de colaboratori, reluăm prezentarea în serial, în cuprinsul cotidianului Mesagerul de Covasna, pentru început, momente principale  din viaţa publică din Sf. Gheorghe, în perioada interbelică.

Pe baza unei ample documentări, lucarea prezintă date despre o problematică cuprinzătoare, respectiv despre: evoluţia populaţiei, mişcarea naturală şi migratorie a acesteia, structura etnică, socială şi confesională a locuitorilor, administraţia publică locală, viaţa politică, civică, culturală, confesională, instituţiile de învăţământ, cultură, sănătate, mass-media, finanţe, bănci, industrie, prestări servicii, transport, asistenţă socială,  unităţi militare şi de ordine publică, sport  şi timp liber, urbanism şi gospodărirea teritoriului, patrimoniu, monumente de for public, personalităţi, evenimente, dezastre naturale,  fapte diverse etc.

 Sunt redate informaţii despre prezenţa marilor personalităţi ale vieţii publice româneşti şi maghiare, în Sf. Gheorghe, participarea reprezentanţilor oraşului la viaţa naţională românească, dar şi date despre anumite fapte, întâmplări, evenimente, aparent „minore”, dar care au semnificaţia lor pentru reconstituirea vieţii cotidiene, a stări de spirit  şi a mentalităţilor colective, într-o anumită perioadă istorică. Informaţiile sunt prezentate cronologic, de fiecare dată, indicându-se sursa.  Lucrarea constituie o bază de date cu utilizatori multipli, atât pentru specialişti, cât şi pentru toţi iubitorii istoriei  locale.

 

 

1921 martie 12.  S-a născut  Nicolae Moldovan,  profesor, muzeograf şi etnograf, autorul a numeroase studii şi lucrări de specialitate privind istoria, etnografia locală şi convieţuirea interetnică, precum şi a monografiei localităţii Vâlcele. Este Cetăţean de Onoare al municipiului Sfântu Gheorghe (laureat al diplomei Pro Urbe). (Românii din Covasna şi Harghita ….)

1921 martie 8/21. Răspunzând numeroaselor şi insistentelor cereri venite din teritoriul Ardealului revenit la patria mamă, Consiliul Dirigent, prin Resortul Finanţelor, transmite din Sibiu, în 8/21 martie 1919, următoarea comunicare: “Domului Prefect, Sângiorgiu (Sf.Gheorghe, reşedinţa jud. Treiscaune -n.n.). Cu privire la ordonanţa în cauza despăgubirilor de război apărută în nr. 12 al “Gazetei Oficiale”, Vă trimitem două exemplare din “MODELUL” de declaraţie indicat în art. 1. Ar fi bine, să dispuneţi, ca acest MODEL să fie litografiat ori multiplicat în tot formatul prezent şi pus la dispoziţia petenţilor (despăgubiţilor). Vă rog Dle Prefect, să stăruiţi, ca cererile să fie întru toate conform ordonanţei emise. Şef de Secţie”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, Fond Prefectura jud. Treiscaune, dos. 292/1922, f. 18)

1921 mai 26.  Este adoptată Legea asociaţiilor profesionale, lege care stabilea cadrul juridic al organizării sindicatelor. (Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971, p. 322)

1921 iunie 8. Doi jandarmi din Compania de Jandarmi Sf.Gheorghe, plutonierul Ioan Tatu şi sergentul instructor Ioan Grideanu au fost ucişi în timp ce urmăreau un infractor periculos în comuna Aita Mare. Asasinii au fost judecaţi, dar s-au refugiat în Ungaria. Monumentul ridicat în localitate, în perioada interbelică, şi distrus în toamna anului 1940, în timpul ocupaţiei horthyste, a fost refăcut după decembrie 1989, din iniţiativa Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Covasna. (Angvstia nr. 10/2006, p. 230)

1921 iunie 9-11. Prefectura jud. Treiscaune primeşte invitaţia de a participa la serbările centenarului “Tudor Vladimirescu”, manifestări organizate la Tg. Jiu, în zilele de 9-11 iunie 1921”.  (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 123/1921)

1921 iunie 19-24. Automobil Club Regional Cluj adresează Prefectului jud. Treiscaune următoarea scrisoare: „Domnule  Prefect, Între 19 şi 24 iunie va avea loc primul concurs internaţional de automobile în România Mare. În tabloul alăturat veţi vedea zilele şi parcursul automobilelor în judeţul de sub conducerea  D-vs. Vă rugăm să binevoiţi a da întregul D-vs concurs bunei reuşite a acestei mişcări automobilistice prin luarea următoarelor dispoziţiuni: …repararea şoselelor, circulaţia vehicolelor, carelor, copiilor, animalelor, semne de circulaţie, prezenţa poliţiştilor şi janadrmilor”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 22/1922)

1921 iulie 30. Este adoptată Legea pentru definitivarea reformei agrare în Transilvania, Banat, Crişan şi Maramureş. (Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971, p. 324)

1921 iulie 31. Este afişat ordinul referitor la prelungirea termenului de  retragere din circulaţie a coroanelor, rublelor şi biletelor Băncii Generale, până la 31 iulie 1921. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 401/1921)

1921 august 9. În  şedinţa Consistoriului Arhidiecezan din Sibiu s-a hotărât înfiinţarea Protopopiatului Sf.Gheorghe cu sediul în acest oraş (hotărârea a fost validată de Ministerul Cultelor la 3 septembrie 1921). Până în 1924 Protopopiatul a fost administrat de pr. Gheorghe Negoescu, apoi de pr. Aurel Nistor, originar din Araci, unul din liderii de necontestat ai românilor din regiune. (Angvstia nr. 8/2004, p.125) În perioada 1924-2011, documentele consemnează următorii protopopi ai Protopopiatului Sfântu Gheorghe: Pr. Aurel Nistor, între 1924-1940; Pr. Petre Boer, între anii 1945-1953; Pr. Iuliu Cucuiatu, între anii 1953-1958; Pr. Nicodim Belea, între anii 1958-1968; Pr. Pompiliu Dumbravă, în perioada 1968-1983; Pr. Gheorghe Olteanu, din Covasna, în 1983, câteva luni; Pr. Aurel Suciu, între anii 1983-1990; Pr. Ioan Oliviu Hagiu, în 1990, câteva luni; Pr. Gheorghe Răţulea, din Băcel, între anii 1990-2002; Pr. Florin Tohănean, din Sita Buzăului, între anii 2002-2006; Pr. Ioan Bercu, din Zăbala, din 2006, până în prezent. ( Ioan Lăcătuşu, Protopopii ortodocşi ai parohiilor din judeţul Covasna, în Cuvântul Nou, nr. 4832, din 2 martie 2007).

1921 octombrie 5. Secţia de Jandarmi Sf. Gheorghe, raportează că în noaptea de 2-3 octombrie 1921, la ora 1 ½, indivizi necunoscuţi, au intrat pe fereastră la domiciliul baronului Bela Szentkereszty, din comuna Arcuş, furându-i următoarele obiecte: una cheie bronz, una cruce email, una medalie de aur cu fotografia baronului,  Ordinul Steaua României clasa I, primit de la Regele Carol I şi mai multe obiecte, în valoare totală de 9910 lei. Cercetările se fac de către şeful postului Valea Crişului”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune , dos. 912/1920, f. 62)

1921. Referitor la necesitatea învăţării limbii române de către funcţionarii publici din Sf. Gheorghe, Prefectura a primit următoarea solicitare:  „Domnule Secretar General, Suntem în deplină cunoştinţă că noi funcţionarii de naţionalitate maghiară ai statului român avem datoria de a învăţa limba statului (…) De aceea Vă rog, Domnule Secretar general, să binevoiţi a înfiinţa în Sf. Gheorghe şi Tg. Secuiesc, sau cel puţin într-unul  din aceste oraşe, cursuri gratuite de limbă română, pentru a ajuta astfel materialiceşte pe cursanţi, ca apoi aceştia la rândul lor să-şi poată îndeplini îndatoririle, cu atât mai intensiv şi mai uşor”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos.  61/1921)

1921. În circulară trimisă de ministrul C. Argentoianu, prefecţilor din Transilvania referitoare la relaţiile funcţionale dintre administraţia locală şi  unităţile din teritoriu a Poliţiei de stat şi a Siguranţei Generale, se menţionează: ”Una dintre cauzele pentru care administraţia se face în condiţiuni grele, este lipsa de acord între administraţie pe de o parte şi poliţia de stat şi serviciile de siguranţă de alta.”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos.  72/1921)

1921. Este afişat anunţul alegerilor Biroului electoral central al judeţului Treiscaune referitor la rezultatul alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României: “Se aduce la cunoştinţă publică, că rezultatul alegerilor generale pentru Senat este următorul: în circumscripţia Sf. Gheorghe a fost ales cu aclamaţiune de senator Vasile Mosora, iar în circumscripţia Tg. Secuiesc, Dr. Herepei Ivan. Rezultatul alegerilor generale pentru Cameră este următorul: în circumscripţia Sf. Gheorghe a fost ales cu aclamaţiune de deputat Dr. Candid David, în circumscripţia Tg. Secuiesc, Dr. Fekete Andraş, în circumscripţia Covasna, Morvay Endre, în circumsripţia Aita Mare, Aurel Nistor. Sf. Gheorghe, 5 noiembrie 1919, preşedinte Dr. Victor Roman”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 801/1921)

1921. Este afişată circulara privind activitatea de asistenţă socială. “Răspândirea cunoştinţelor de asistenţă socială în toate staturile sociale este una din preocupările de căpetenie ale Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale. Pentru a se putea obţine rezultatele favorabile în această privinţă este însă nevoie de concursul tuturor factorilor în legătură cu masa populaţiei. Institutorii şi învăţătorii sunt unul din aceşti factori”. Problema principală  pentru care se cerea concursul acestora era “higiena populaţiei”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 129/1921)

1921. Se aduce la cunoştinţa publică circulara privind „redeschiderea şi permiterea funcţionării organizaţiilor muncitoreşti”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 138/1921)

1921. Răspunzând unei solicitări privind comunicarea datelor referitoare la şcolile de muzică din judeţul Treiscaune,  Prefectura  “raportează că până în prezent pe teritoriul judeţului Treiscaune nu se află nicio şcoală de muzică specială”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 143/1921)

1921. Medicii Kristof Fogolyan şi Samuel Csulak dela Spitalul din Sf. Gheorghe, figurau în evidenţele militare ca ofiţeri în rezervă ai Armatei române. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 147/1921)

1921. A fost adus la cunoştinţă publică ordinul circular privind extinderea sistemului metric de măsuri şi greutăţi din vechiul Regat, în toate „provinciile alipite”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 151/1921)

1921. Ministerul Muncii şi Ocrotirii Sociale a transmis Prefecturii jud. Treiscaune următoarea adresă: „Domnule Prefect, Ca rezultat al adresei D-voastră No. 1654/1921, avem onoarea a vă face cunoscut, că autorizăm să se colecteze sume de bani de către Parohia Greco-Orientală Română din comuna Sf. Gheorghe, în scopul de a renova biserica din localitate. Se va putea colecta numai în cuprinsul judeţelor din Ardeal, întrucât în restul ţării circulă multe alte colecte pentru biserici şi localuri devastate şi distruse în timpul războiului. Modul de colectare se va stabili de D-voastră de acord cu Eparhia respectivă, luând dispoziţiuni “cu condicile pantahuze a souche” sau listele de subscripţie să fie vizate de acea Prefectură, eliberând câte o carte de legitimaţie, persoanelor cărora li se va încredinţa spre colectare. Numărul listelor sau condicilor pantahuze să fie determinate de D-voastră, fixând totdeodată şi timpul până când se va putea colecta. La îndeplinirea termenului se va constata printr-un delegat al D-vostră totalul sumelor strânse, încheindu-se un proces verbal, după care o copie se va înainta acestui Minister. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos.  191/1921)

1921. Este afişată cererea de sponsorizare adresată prefectului de către Uniunea Centrală a Sindicatelor morilor mici şi a proprietarilor de maşini agricole din  România. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 216/1921)

1921. Primăria avizează cererea Fabricii de Ţesături HENRY KLINGER, din Sf. Gheorghe, prin care se solicită obţinerea a patru vagoane  pentru aprovizionare cu materie primă din oraşele Orşova, Brăila şi Giurgiu. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 234/1921)

1921. A fost adoptată decizia Primăriei privind înfiinţarea Fondului pentru cultură publică, artă şi muzică orăşenească. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 240/1921).

1921. A fost afişată circulara privind modalităţile de avizare a “stabilimentelor industriale”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos.  259/1921)

1921. Prin decizia Consiliului orăşenesc a fost delimitat perimetrul noului cimitir comun din Sf. Gheorghe. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 269/1921)

1921. Au fost afişate prevederile legale privind acordarea permiselor de port armă şi avizarea vânătorilor. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos.  280/1921)

1921. A fost adusă la cunoştinţă publică oferta Primăriei Odobeşti  de a asigura locuri de muncă pentru podgoria din localitate. „Pot veni cât de mulţi lucrători, unde vor găsi imediat de lucru cu plată bună şi hrană. Trasportul se face pe calea ferată. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos.  285/1921)

1921. Primarul a decis acordarea “adaosului de scumpete”, tuturor funcţionarilor din Sf. Gheorghe. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos.  290/1921)

1921. A fost afişată circulara referitoare la înfiinţarea Societăţii  Generale Comerciale Române de Comerţ Exterior, cu sediul la Cluj-Napoca. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 292/1921)

1921. În oferta pentru abonarea la revista Curierul Administrativ se menţionează: ”După cum cunoaşteţi, revista “Curierul Adminsitrativ”, publicaţie lunară de administraţie şi poliţie, care a intrat în al 14-lea an al existenţei sale, pe lângă că este o revistă folositoare, din punct de vedere administrativ, dar în paginile sale sunt înserate lucrări şi furniture diverse…(ANC, Fond  Prefectura Treiscaune, dos. 293/1921)

1921. Este afişată oferta pentru achiziţionarea volumului “Dicţionarul juridic”, român-maghiar şi maghiar-român, de dr. Trăian Pop, profesor la Universitatea din Cluj. “Fiecare funcţionar transilvănean- se menţionează în documentul amintit- a simţit lipsa unei terminologii juridice româneşti. La autorităţile superioare unde ajungeau lucrările autorităţilor inferioare se vedea zinic câtă muncă, trudă şi spargere de cap le-a cauzat conceperea unei sentinţe, unei hotărâri sau altor lucrări. Se foloseau pentru acelaşi  lucru câte 2,3,4 poate mai multe noţiuni, care aveau toate diferite înţelesuri şi în definitiv nici una nu era corespunzătoare. Funcţionarul supraîncărcat de lucru se izbea la tot pasul de acestea mari greutăţi pierzându-şi timpul în căutarea termenelor corespunzătoare”. (ANC, Fond  Prefectura Treiscaune, dos. 294/1921)

1921. Prefectura primeşte oferta pentru abonarea la revista „Sănătatea publică”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 301/1921) (Va urma)

 

Dr Ioan Lăcătuşu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail