Până la apariţia volumului Cronologie istorică – Sfântu Gheorghe (Sângiorgiu) – 550 de ani de atestare ca oraş, lucrare colectivă redactată de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Vasile Stancu, cu sprijinul unui colectiv de colaboratori, reluăm prezentarea în serial, în cuprinsul cotidianului Mesagerul de Covasna, pentru început, momente principale din viaţa publică din Sf. Gheorghe, în perioada interbelică.
Pe baza unei ample documentări, lucarea prezintă date despre o problematică cuprinzătoare, respectiv despre: evoluţia populaţiei, mişcarea naturală şi migratorie a acesteia, structura etnică, socială şi confesională a locuitorilor, administraţia publică locală, viaţa politică, civică, culturală, confesională, instituţiile de învăţământ, cultură, sănătate, mass-media, finanţe, bănci, industrie, prestări servicii, transport, asistenţă socială, unităţi militare şi de ordine publică, sport şi timp liber, urbanism şi gospodărirea teritoriului, patrimoniu, monumente de for public, personalităţi, evenimente, dezastre naturale, fapte diverse etc.
Sunt redate informaţii despre prezenţa marilor personalităţi ale vieţii publice româneşti şi maghiare, în Sf. Gheorghe, participarea reprezentanţilor oraşului la viaţa naţională românească, dar şi date despre anumite fapte, întâmplări, evenimente, aparent „minore”, dar care au semnificaţia lor pentru reconstituirea vieţii cotidiene, a stări de spirit şi a mentalităţilor colective, într-o anumită perioadă istorică. Informaţiile sunt prezentate cronologic, de fiecare dată, indicându-se sursa. Lucrarea constituie o bază de date cu utilizatori multipli, atât pentru specialişti, cât şi pentru toţi iubitorii istoriei locale.
1932. În circulara Ministerului de Interne, în legătură cu înfiinţarea Şcolii de conducători de maşini, se precizează: „…Avem onoarea a vă face cunoscut, spre ştiinţă, că s-a înfiinţat în Bucureşti, calea Victorie nr. 116, şcoala de conducători de vehicole cu tracţiune mecanică”. În adresă se arată că şcoala asigură cazare gratuită şi masă la cantină, contra cost. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 467/1932)
1932. Prin ordinul Prefecturii judeţului Treiscaune, cu privire la interzicerea încasării taxelor după horele ţărăneşti, se precizează: „Având în vedere, că horele ţărăneşti sunt supuse la plata drepturilor de autor, vă rugăm ca în viitor pentru horele ţărăneşti să nu se mai încaseze aceste taxe”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 541/1932)
1932. Printr-o circulară semnată de pr. Potopop Aurel Nistor, se aduce la cunoştinţa publică acordarea de către Camera de Agricultură a jud. Treiscaune a unei burse de câte 4000 lei, pentru trei elevi din jud. Treiscaune, pentru a urma cursurile Şcolii Inferioare de Agricultură. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 637/1932)
1932. Decizia de înaintare în grad a funcţionarilor Primăriei Sf. Gheorghe, avea la bază rezultatele obţinute de către fiecare funcţionar, rezultate consemnate în „Foaia calificativă pe anul 1931, care cuprindea nota generală (calificativul-n.n), rezultată în urma notării următoarelor aspecte: cunoştinţele profesionale, calităţile personale, zelul şi conştiinciozitatea în serviciu, purtarea în serviciu faţă de funcţionari şi faţă de public. Fiecare din aceste criterii primea „notarea şefului serviciului” şi „notarea şefilor ierarhici”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 643/1932)
1932. Corespondenţă, proiecte, situaţii, informări, decizii, oferte, publicaţii, licitaţii privind executarea lucrărilor de canalizare a oraşului. „Consiliul oraşului Sf. Gheorghe, ca organ suplinitor al reprezentanţei comunale hotărăşte canalizarea oraşului deocamdată numai în centrul şi anume în următoare străzi: Ştefan cel Mare, Cuza Vodă, Regele Carol I, General Averescu, Avram Iancu, Nicolae Iorga, Războieni şi Regele Ferdinand, pînă la Şcoala de Tragere a Infanteriei.” Învestiţia era motivată astfel: „Începerea canalizării oraşului este absolut indispensabilă, deoarece situaţia actuală periclitează salubritatea publică şi prin urmare nu se mai poate tolera… Şi din punct de vedere estetic este necesară canalizarea oraşului.” (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 649/1932)
1932. Prefectura jud. Treiscaune transmite primăriei oraşului Sf. Gheorghe, Ordinul Ministerului de Interne, referitor la interzicerea întrebuinţării automobilelor oficiale în interes particular. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 681/1932)
1932. În adresa de înaintare a Ordinului Ministerului de Interne, referitor la purtarea politicoasă şi omenoasă a funcţionarilor faţă de public, se menţionează: „Domnule Primar, Faţă de reclamaţiunile ce primim, direct sau prin presă, ţinem să facem cunoscut tuturor funcţionarilor dependinţi de Ministerul de Interne cele mai de jos: Funcţionarul este expresia concretă a aparatului care asigură mersul normal al organizaţiei de stat. Cu conştiinţa acestui rol, el trebuie să inspire încredere, respect şi autoritate cetăţenilor ţării. Funcţionarul trebue să-şi dea seama, în acelaş timp, că el este şi servul ţării. Încrederea, respectul şi autoritatea de care trebue să se bucure, atârnă şi de însuşirile personale, dar şi de felul cum îşi îndeplineşte obligaţiile sale faţă de public. Înainte de toate se cere tuturor funcţionarilor ce depend de Ministerul de Interne să se poarte omenos şi politicos cu publicul, ori de ce condiţie socială, religie sau origine etnică ar fi el. Un cuvânt bun, o informaţie prietenoasă, o îndrumare politicoasă, onorează şi pe cel mic şi pe cel mare. Cuvintele ofensatoare şi gesturile brutale vor fi aspru pedepsite şi publicul este îndemnat să le semnaleze şefilor, iar în caz de lipsă de măsuri la timp, să reclame în scris direct Ministerului. În deosebi va fi aspru pedepsită bătaia. Şi va fi pedepsit şi şeful ierarhic care n-a luat măsuri din proprie iniţiativă la timp. Cât despre actele care degradează pe reprezentantul autorităţii publice -mita şi bacşişul- găsesc inutil să insist. Vom fi necruţători. La Cabinetul Ministerial va funcţiona în permanenţă un birou de cercetări şi sancţiuni a unor asemenea abuzuri. Facem deasemenea cunoscut că este riguros interzis a se întrebuinţa în servicii particulare: automobilele publice, personalul de serviciu, materialele şi inventarul autorităţilor de stat. (…) Ministru I. Mihalache.” (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 682/1932)
1932. Uzina Electrică comunică Primăriei oraşului Sf. Gheorghe, „numele autorităţilor la care vom tăia firul dacă nu vor achita taxele”. Printre instituţiile aflate în această situaţie se numărau: Spitalul, Poliţia, Inchisoarea, Parchetul, Tribunalul, Administraţia Financiară, Serviciul de Poduri, Prefectura, Cercul de Recrutare, Centrul de Instrucţie, Ocolul Silvic, Azilul de Bătrâni, Judecătoria de Ocol, Legiunea de Jandarmi…” (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 843/1932)
1932. Camera de Agricultură a judeţului Treiscaune, comunică preturilor şi primăriilor de oraşe, condiţiile în care „frigorifele din Bucureşti, primesc fructe spre păstrare sau vânzare”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 854/1932)
1932. Jurământul aleşilor locali, avea următorul conţinut: „Jur credinţă Regelui Carol al II-lea. Jur să respect Constituţiunea şi legile ţării. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi conștiinţă funcţiunea ce-mi este încredinţată şi să păstrez secretul de serviciu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 887/1932)
1932. Primăria oraşului Sf. Gheorghe transmite către Prefectura Judeţului Treiscaune, un raport în legătură cu timbrarea pâinii de către brutari. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 929/1932)
1932. Din tabelele privind conscrierea animalelor domestice, existente în oraşul Sf. Gheorghe, în anul 1932, rezultă ca la sfârşitul anului menţionat, populaţia oraşului deţinea: 338 de cai, 471 vite cornute, 135 oi, 233 porci, 93 iepuri de casă, 3 183 păsări (faţă de 6518, în anul 1931), 7 stupi de albine (faţă de 56, în anul precedent) şi 181 de câini, din care 170 de pază, 3 ciobăneşti şi 8 de vânătoare”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 312/1933)
1932. Primarul dispune achitarea facturii emise de Tipografia „Jokai” privind cheltuielile reprezentând costul anunţurilor Primăriei apărute în publicaţia „Szekely Nep”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 146/B/1932)
1932. Încheierea Tribunalului Treiscaune privind „declararea în stare de faliment a Fabricii de clei din Sf. Gheorghe”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 189/1932)
1932. Prefectura transmite ordinul referitor la respectarea prevederilor legale cu privire la consemnarea menţiunilor privind desfacerea căsătoriilor, în registrul de stare civilă (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 218/1932)
1932. Primăria primește solicitarea privind trimiterea planurilor grădinilor publice din oraş, către Institutul Urbanistic Român din Bucureşti. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 223/1932)
1932. Primăria primește solicitarea de înaintare a unui chestionar, primit de la Gheorghe P. Ignaţ, pentru redactarea monografiei oraşului, în vederea tipăririi „Dicţionarului enciclopedic al României”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 359/1932)
1932. Directorul Şcolii de Ucenici prezintă Raportul privind activitatea şcolii în anul şcolar 1931/1932 (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 503/1932)
1932. Uzina Electrică înaintează Primăriei propuneri „referitoare la amplificarea reţelei şi a iluminatului public.” (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 529/1932)
1932. Ordin circular referitor la ridicarea unui monument pentru eroii voluntarilor români ardeleni care au luptat în Armata Română. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 554/1932)
1932. Pe baza ordinului primit, primarul înaintează Ministerului de Interne, monografia oraşului Sf. Gheorghe.(ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 640/1932)
1932. Prefectura transmite ordinul circular „referitor la admiterea ca funcţionarii comerciali mozaici, să nu lucreze în zilele de 1,2,10 octombrie 1932.(ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 696/1932)
1932. Prefectura transmite telegrama cu privire la demisia guvernului şi la formarea noului guvern sub preşedenţia Dr. Maniu Iuliu. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 792/1932)
1932. Primăria aprobă „introducerea apaductului la Fabrica de sifoane a lui Sajgo Carol”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 821/1932)
1932. Primăria oraşului Sf. Gheorghe, cere o companie de soldaţi de la Centrul de Instrucţie, în caz de nevoie, la eventuale inundaţii. În cerere se spun: „Domnule Comandant, În urma zăpezii mari ce a căzut în iarna aceasta, oraşul nostru este ameninţat cu inundaţia Oltului, în timpul când se va topi zăpada. Cum oraşul nu dispune de personal suficient pentru a putea lua toate măsurile de apărare în timpul inundaţiei, cu onoare Vă rugăm să binevoiţi a dispune să fim ajutaţi, la timpul oportun, de o companie de soldaţi din trupa Dvoastră de specialităţi.” Primar Dr. I. Popa”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 303/1932)
1933 ianuarie 1. Prefectura judeţului Treiscaune a transmis primăriei oraşului Sf. Gheorghe, „ordinul circular cu privire la asistarea la Serviciul divin oficiat la Biserica ortodoxă, în data de 1 ianuarie 1933, orele 11, a.m”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 951/1932)
1933 ianuarie 1. Sfântu Gheorghe – Gazeta „La noi în judeţul Treiscaune” publică o ştire potrivit căreia „Se proiectează reducerea judeţelor cu 15, în scop de a se face economii”.
1933 ianuarie 4. În invitaţia Prefecturii jud. Treiscaune, transmisă autorităţilor publice locale, se spune: „Domnii şefi ai Autorităţilor şi Instituţiunilor mai jos menţionate sunt rugaţi să binevoiască a asista împreună cu o delegaţie a subalternilor Dlor, la serviciul divin ce se va oficia în biserica ortodoxă din localitate, în ziua de 6 ianuarie 1933 orele 11 a.m., Botezul domnului. După Te-deum va avea loc procesiune în Piaţa Unirii, unde se va oficia sfinţirea apei, botezul trupei şi al publicului”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 34/1933)
1933 ianuarie 16. Bucureşti – Ziarul „Universul” publică un fragment din memoriile generalului C. Dragu, intitulat Recunoştinţă ungurească, un episod din timpul campaniei româneşti în Ungaria anului 1919. Bravul general descrie cum în primăvara anului 1919, Armata Română a zdrobit rezistenţa ungară din defileurile Munţilor Apuseni şi a înaintat pe teritoriul Ungariei. Armata ungară, „comunistă şi bolşevică”, al cărei comandant era Bela Khun, se retrăgea în dezordine, devastând şi jefuind peste tot, spânzurând în special pe fruntaşii români. În zona Nyiregyhaza era terorizată „întreaga populaţiune maghiară şi chiar evreiască”. În continuare descrie sadismul bolşevicilor faţă de populaţie. „Iar în Tisza-Dob – unde erau domeniile contelui Andrassy şi un castel – au distrus cea mai scumpă şi mai vestită galerie particulară de tablouri, tăind pânzele cu toporul”. Văzând această pierdere, un francez, administrator al domeniului, plângea. Deşi abia sosită în Debreţin, Brigada 41 Infanterie, cu Regimentele 81 şi 82, au primit ordin să elibereze Nyiregyhaza, ceea ce s-a şi executat. Populaţia maghiară a primit cu flori brava Armată Română, pe placarde scria „Trăiască Armata Română, salvatoarea neamului unguresc”. S-a sărbătorit în Nyiregyhaza ziua de 10 mai. Alături de regimentele ardelene sus-amintite, au sărbătorit şi regimentele 5 şi 10 Roşiori şi Artilerie. Generalul scrie că a avut ordin să numească un prefect peste Nyiregyhaza şi comitele i-a recomandat pe un fost prefect din timpul fostului prim ministru Tisza. Acesta a venit foarte întristat şi a zis că acceptă funcţia „chiar dacă am fi ocupaţi de chinezi, nu numai de români”. Motivul întristării sale a fost că sadicii bolşevici au maltratat şi siluit pe soţia şi pe fiicele sale. Trupele române au înaintat apoi spre Rakomaz şi Tokay.
După ce au ocupat localitatea Rakomaz, a venit o delegaţie din partea oraşului Tokay şi a rugat pe români să ocupe şi oraşul lor, terorizat crunt de comuniştii lui Bela Khun. Când înaintară românii în oraş, „Vestitul Tokay, cu vinurile sale de un renume mondial, era cel mai devastat din câte văzusem. Păraie de vin, coniac, drojdie etc. au curs pe străzi din pivniţele devastate”, scrie în continuare generalul. La intrarea trupelor române, populaţia plângea de bucurie. I-a mulţumit comandantului trupelor române o delegaţie în frunte cu primarul oraşului, care i-a adus în dar comandantului un pachet cu coroane (bancnote maghiare). Comandantul i-a răspuns demn că românii nu pentru bani au eliberat oraşul, ci „ca o veche tradiţie a neamului nostru, pentru a răspunde civilizaţiei universale şi spiritului de umanitate, de multe ori s-a jertfit neamul nostru pentru a salva creştinismul şi pe unguri în special. Deci luaţi-vă banii înapoi, noi nu mânjim faptele noastre de umanitate şi bunătate”, i-a răspuns demn generalul. Peste două săptămâni, fruntaşii oraşului Tokay au avut ocazia să-şi exprime mulţumirea şi faţă de o delegaţie românească sosită în urbea lor în frunte cu dr. Teodor Mihaly cu soţia, generalul Traian Moşoiu, generalul Hanzu, generalul Petain, pe atunci ataşatul militar francez pe lângă Armata Română ş.a. Mai târziu, când trupele române din Tokay s-au retras pentru a sprijini armata cehoslovacă, atacată puternic de bandele lui Bela Khun, populaţia din satele care au fost salvate de comunişti a atacat Armata Română. Generalul încheie cu amărăciune faţă de această „recunoştinţă” ungurească şi atrage atenţia că românii trebuie să fie la datorie împotriva celor ce doresc revizuirea tratatelor. (Va urma)
Dr. Ioan Lăcătuşu
