Pentru mulți cititori probabil că titlul acestui material publicistic ar putea părea ciudat, însă scopul nostru este de a face cunoscut sensul celor două expresii sau sintagme, care între ele nu au o legătură directă, ci una subtilă, ele fiind într-o oarecare măsură antagonice.
Autorul acestor rânduri se întreba, ca orice om curios, cu ce intrăm în anul 2019 în domeniul științei și tehnologiei? Și cum „cel care caută găsește”, chiar a găsit la un chioșc ultimul număr al revistei ”Știință și tehnică”, decembrie 2018 – ianuarie 2019, care cuprinde multe informații interesante despre „descoperiri, invenții și evenimente științifice ale anului 2018”. Astfel, la pagina 18, cei interesați de temă pot descoperi articolul „Un veac de sonicitate”, în care reputatul om de știință Alexandru Mironov explică, printr-un exemplu pe înțelesul tuturor, ce înseamnă difracția socială. Ideea este că unii termeni referitori la știință pot fi aplicați și vieții sociale, căci știința este „premergătoare”.
NDULR explică termenul „difracție” ca fiind o deviere a razei de lumină, a undei sonore etc. când trece prin deschideri înguste sau pe lângă marginea unor obiecte opace. O lege a Fizicii, numită „difracția luminii” explică difracția ca pe un fenomen natural produs „când o rază de lumină întâlnește un obstacol, fotonii se desprind, raza se „despletește”, apoi, obstacolul trecut, fotonii se reașază, raza se recompune”, după cum ne spune autorul articolului citat, afirmând că „legile Creativității, Invenției, Inovației trec prin același fenomen” atunci când apare un obstacol, cum ar fi mințile oamenilor, fenomenele naturii ori „creatorul care vrea să schimbe lumea”, dar după aceea „societatea se reașază în drumul său, preluând – sau nu – tentativa de schimbare”. Cu alte cuvinte, referitor la societate, odată depășit obstacolul, viața colectivității „se recompune” și merge înainte. Să luăm ca exemplu evenimentul nefericit din 10 august 2018, un moment critic pentru societatea română, dar depășit, cel puțin pe moment. Aceleași lucruri se întâmplă la o scară mai mare, evenimente încă aflate în desfășurare, cum ar fi protestele din Budapesta ori cele ale „vestelor galbene” din Franța. Ba chiar mai mult, la nivelul UE, oare Brexit-ul nu reprezintă o „difracție socială”, un obstacol după care, odată trecut, societatea europeană își va reveni și-și va continua drumul, am zice noi, cu mai multă lumină. Și s-ar putea continua cu multe exemple asemănătoare… În cele 80 de pagini ale revistei, cititorii interesați pot găsi multe articole excelente pentru a le reține atenția.
Sintagma imperativul energetic am descoperit-o într-o altă revistă, în limba esperanto, „Israela Esperantisto” Nr. 166, din 2018, într-un articol cu titlul „En ombro de Wallenberg” (În umbra lui Wallenberg) de Jefim Zaidman. Conținutul articolului se referă la anii 1944-1945 în Budapesta, când locuitorii se aflau încă sub teroarea fascistă. Un grup de luptători antifasciști acționa pentru a salva viața oamenilor. Printre ei se afla și un avocat, Teodor Schwarz, care, pentru a evita planurile represive ale fasciștilor, se ascunde sub masca unui nobil și creștin sub numele Soros Tivadar, putând astfel salva viața multor oameni prin acțiunile pe care le făcea împreună cu alți luptători antifasciști. Fiind înclinat spre filantropie, Soros Tivadar, se ghida după principiul „imperativul energetic” a laureatului premiului Nobel pentru fizică și chimie Wilhelm Ostwald aplicat la relațiile interumane: „Poartă-te în așa fel, încât energia originară să se transforme într-o formă de energie mai înaltă cu pierderi minime.”
Vedem deci, ca și în primul caz, cum unele principii sau legi din domeniul științei pot fi aplicate și în domeniul social. Se înțelege că totul e bine cât timp lucrurile nu scapă de sub control. Se mai spune că Soros Tivadar avea doi fii: Paul și George, pe care i-a educat în acest sens, să se orienteze spre fapte caritabile. Nu știm ce s-a întâmplat cu Paul, dar despre miliardarul George Soros a auzit toată lumea și nimeni nu contestă faptul că el a făcut multe fapte caritabile, extinzându-și activitatea filantropică în multe țări, sprijinind diverse organizații. Dar probabil, căzând în beția puterii, unele din acțiunile sale de mai târziu n-au fost chiar lipsite de anumite interese politice, așa cum s-a auzit și în țara noastră referitor la unele ONG-uri finanțate de Soros în scop politic. Cât o fi adevăr și cât falsitate nu putem spune, ci doar putem spera că zvonurile despre Soros sunt false și el chiar este un filantrop la nivel mondial.
Conform Enciclopediei libere Wikipedia, filantropia este „o formă de comportare și convingere care se manifestă prin credința în bunătatea oamenilor, persoanele filantropice își închină viața și avutul în mod altruist pentru a servi celor nevoiași”, așa cum a făcut-o, de exemplu, Maica Tereza. Desigur, astăzi nimeni nu pretinde cuiva să-și dea tot avutul nevoiașilor, însă conform unui alt principiu, biblic, se spune că o parte din ceea ce-ți dăruiește Dumnezeu s-o dai înapoi lui Dumnezeu, adică oamenilor, căci Dumnezeu îi vorbește omului prin oameni, deci faptele noastre caritabile reprezintă un mod de a mulțumi divinității pentru că noi avem mai mult decât alții și tocmai de aceea trebuie să ne gândim și la cei sărmani și neajutorați. Din fericire, există și în țara noastră mulți oameni cu suflet care sunt gata oricând să sară în ajutorul altora și să întindă o mână ocrotitoare celor care suferă. De fapt, termenul „filantropie”, apărut în sec. al XVII-lea, înseamnă „prietenie sau dragoste față de oameni” (Wikipedia).
Concluzionând, putem spune că Știința este „antemergătoare” progresului umanității în aproape toate domeniile, și tocmai de aceea ea trebuie popularizată, așa cum afirmă Alexandru Mironov în articolul introductiv din ”Știință & Tehnică”, „Homo Faber, la zi și în Centenar”. Arătând că Guvernul României alocă fonduri insuficiente pentru Cercetare și că realizările științifice sunt prea puțin popularizate, Domnia sa propune: „Înființarea unui Birou de presă pentru știință, care să funcționeze într-una dintre încăperile Casei Henri Coandă și din care să facă parte ziariști membri ai Asociației Jurnaliștilor de Știință din România (AJSR). Pentru mediatizarea rezultatelor cercetării se propune un proiect în trei etape. Nu intrăm în detalii, ci doar dorim să subliniem motivația cerinței, așa cum o vede Echipa Știință &Tehnică condusă de Alexandru Mironov: „Și în condițiile în care țările civilizate au zeci, sute de emisiuni Radio-TV și reviste de popularizare a științei AJSR numără 28 de membri; pentru comparație, Finlanda are 1.100 de jurnaliști de știință”, și dacă ne gândim că Finlanda de-abia are peste 5 milioane de locuitori, trebuie să-i dăm dreptate lui Mironov. Să sperăm că viitorul va aduce schimbări benefice și în acest sector și vom reuși să reducem handicapul față de alte țări, iar bucla aceasta temporală în care trăim să fie doar o mică „difracție socială”.
Mihai Trifoi
