„Elitiștii” forțelor oculte au inventat un „sens denaturat” pentru „Naționalism” și fac eforturi mari, perseverente, pentru ca acest sens denaturat să fie acreditat.
Anume, susțin că „Naționalismul” ar fi un sentiment negativ, care promovează disprețul, ura și agresivitatea față de alte națiuni, față de cei care aparțin acestora, un sentiment care duce la învrăjbirea națiunilor.
*
Pentru o mai rapidă compromitere au asociat „Naționalismul” cu șovinismul, xenofobia și rasismul. După anul 1989, și la noi s-au afirmat asemenea „elitiști”. Când sunt „decodificați, respectivii „elitiști” se prefac că recunosc că există și un „Naționalism pozitiv”, sau „pozitiv până la un punct”, în opoziție cu unul extremist.
*
„Extremismul”, în cazul „Naționalismului” nu poate depăși limita unei iubiri, prețuiri, afirmări mai puternice, la unii mai pasionale, pentru propriile valori, a unei mari îndârjiri în conservarea și apărarea lor, în condiții de amenințare sau agresiune. Când se depășește această limită și apare un sentiment negativ față de ”celălalt”, față de națiunea aceluia și valorile ei, atunci cel ce comite această depășire, conștient sau nu, nu mai poate fi considerat naționalist, ci șovin, xenofob, rasist.
*
La noi „elitele”-elitele vulpi-cum le spun sociologii-și „caii troieni”ai amintitelor forțe au schimbat și asociat Naționalismul într-o expresie cu „comunismul” și „ceaușismul”, spunând „Naționalism ceaușist”. Cum „ceaușismul” și „comunismul” sunt compromise în ochii oamenilor, această asociere, au gândit cei interesați, va servi, cum nu se poate mai bine, la compromiterea naționalismului. Sensul deturnat al „naționalismului” a fost folosit mult și de regimul comunist, compromițându-l, prin „demagogie” și „limbaj de lemn”.
*
Pentru conservarea și apărarea Statelor naționale, pentru cooperarea lor democratică și reciproc avantajoasă, cea mai adecvată și benefică este „Doctrina Naționalistă”, având la bază sensul real al naționalismului, nu denigrările și calomniile, cu care cei interesați l-au întâmpinat și îl întâmpină peste tot.
Dacă fiecare partid politic își propune să facă ce este bine spre folosul națiunii și al statului național, nu se poate abate de la „Doctrina Naționalistă”. Nuanța care-l individualizează nu poate fi decât subordonatî acestei doctrine. „Doctrina națională” are drept componentă organică „democrația socială”, nu democrația elitelor sau fraților masoni.
*
Un alt front de luptă, împotriva națiunilor și a statelor naționale, implicit asupra Naționalismului, este cel deschis prin așa numita „problemă a minorităților” agitată, cu deosebire, de Forțele oculte, tot după primul război mondial, sprijinite puternic, atunci, de liderii masoni ai Puterilor învingătoare. Atunci, la Conferința de pace de la Paris (1919-1920), „minoritățile”, care trebuiau protejate împotriva monstrului majoritar se reduceau, pentru România, la minoritatea evreiască, nu la cea maghiară, de fapt în joc erau intereselefinanței mondiale evreiești în țara noastră, îndeosebi din SUA. Nu era nevoie de un „Tratat al minorităților”, cu care România a fost șantajată de marii învingători, de vreme ce, prin „decret regal”, România dăduse garanții suficiente pentru rezolvarea problemelor minorităților, în condițiile menținerii suveranității naționale.
*
Problema minorităților a apărut și apare ca o veritabilă „găselniță” politică, în mâna forțelor neoimperialiste pentru destabilizarea și dezintegrarea Statelor Naționale, și o pun în numele „democrației” și a„drepturilor omului”, uitând de drepturile națiunilor.
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
