În organizarea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, a Centrului European de Studii Covasna-Harghita (CESCH), a Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sf. Gheorghe și a societății Ștefadina Comserv SRL București, are loc o nouă ediție a activității „Primăvara culturală la Sfântu Gheorghe”
Potrivit biroului de presă al CESCH, programul ediției din acest an cuprinde o serie de manifestări cultural-științifice și civice, precum: dezbateri, conferințe, simpozioane, întâlniri duhovnicești etc. Nu vor lipsi manifestările tradiționale dedicate Basarabiei și înmânarea titlului de „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe”.
Manifestările se vor desfășura după următorul program:
Marți, 25 martie 2025, ora 9.00 – Participarea dr. Ioan Lăcătușu, cu intervenția „Pagini din istoria Poliției Covăsnene”, la Ziua Poliţiei Române care va fi marcată la Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna.
Joi, 27 martie 2025
La dezvelirea statuii Reginei Maria din Chișinău participă Vlad Cubreacov și drd. Dragoș Burghelea, cercetători ai Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române
Vineri, 28 martie 2025 – Universitatea de Stat din Moldova, Aula „Regina Maria”, Chișinău
Simpozionul Regina Maria – Regina Marii Uniri, participă Vlad Cobreacov și drd. Dragoș Burghelea, cercetători ai Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române
Joi, 3 aprilie 2025, ora 14 – Centru Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”
Conferințe prezentate de drd. Dragoș Burghelea, președintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș:
– Structura etnică a învățământului preuniversitar din județele Covasna, Harghita și Mureș;
– Analiză privind aspecte demografice actuale ale comunității românești din județele Covasna, Harghita și Mureș.
Luni, 7 aprilie 2025, ora 18.30 – Biserica „Sfântul Gheorghe” din Deal
Conferința „Creștinul de azi la 100 de ani de Patriarhat românesc”, prezintă Pr. Macarie Coliban, cu participarea Asociației „Tinerii Ortodocși”
Miercuri, 9 aprilie 2025, ora 14 – Centru Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”
Date privind continuarea proiectului de scanare a arhivei CEDMNC, dr. Mihai Nicolae, director general al SC Ștefadina Comserv SRL, ing. Ciprian Hugianu și Erich-Mihail Broanăr
Lansări de carte:
– Ioan Lăcătușu (coord.), Mass-media, despre dăinuirea românească, în inima țării, ediție îngrijită de prof. univ. dr. Corneliu-Mihail Lungu, dr. Mihai Nicolae, dr. Magdalena Albu, Erich-Mihail Broanăr, Editura Eurocarpatica, Editura Stefadina, 2025 – prezintă drd. Tatiana Scurtu și dr. Magdalena Albu
– Dialoguri pentru Istorie, volum îngrijit de dr. Mihai Nicolae și dr. Magdalena Albu, Editura Stefadina, 2025 – prezintă dr. Ioan Lăcătușu și dr. Magdalena Albu
Miercuri, 23 aprilie 2025, ora 9.00 – Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe – Paraclis Episcopal
Liturghia arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, împreună cu un sobor de preoți, cu ocazia hramului Catedralei
Înmânarea titlului de Cetățean de onoare al comunității românești din Sfântu Gheorghe, ediția 2025.
Activitățile ediției 2025 a „Primăverii culturale la Sfântu Gheorghe” a mai cuprins încă două activități, respectiv:
Participarea la Adunarea Generală a Despărțământului ASTRA Covasna Harghita care a avut loc în data de 15 martie, la Colegiul Național „Octavian Goga” Miercurea-Ciuc, precum și participarea la manifestarea ocazionată de împlinirea a 90 de ani de viață a profesorului, scriitorului și publicistului ILIE ȘANDRU, la care a fost prezent și dr. Ioan Lăcătușu, cu următoarele intervenții: „Dintre sute de mesaje… Implicarea publicistului și liderului civic Ilie Șandru în viața Cetății” și „Prozatorul, istoricul, publicistul Ilie Şandru și cărțile sale.”
M.D.C.
Biroul de presă al CESCH