Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Covasna va organiza săptămâna aceasta o dezbatere publică pe tema construirii unei centrale termice cu cogenerare în incinta controversatei fabrici de cherestea de la Reci, aparţinând concernului austriac Holzindustrie Schweighofer.

Directorul APM Covasna, Gheorghe Neagu, a declarat, pentru AGERPRES, că reprezentanţii companiei au depus documentaţia în vederea emiterii acordului de mediu pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, precizând că este vorba despre o instalaţie cu o putere termică nominală de 60 MW, ce intră sub incidenţa Legii privind emisiile industriale. Centrala va folosi biomasă, în principal coaja de lemn rezultată din procesul tehnologic de debitare şi prelucrare a buştenilor, şi va produce energie electrică şi energie termică. O parte din energia electrică generată va fi folosită de fabrică, iar surplusul va intra în reţeaua publică.
În raportul de mediu depus la APM se menţionează că gazele de ardere vor fi trecute printr-un sistem de filtrare înainte de a fi evacuate în atmosferă, iar utilajele generatoare de zgomot, respectiv turbinele şi pompele vor funcţiona în spaţii închise.
Gheorghe Neagu a menţionat că dezbaterea publică va avea loc miercuri, în localitatea Reci, iar la aceasta poate participa orice persoană interesată.
„Vrem să facem totul corect şi transparent, să nu mai fim atacaţi din toate părţile în legătură cu această investiţie (…) Noi ne-am făcut şi până acum treaba, am respectat procedura de autorizare a fabricii conform legii, nu ne e teamă de niciun fel de control, nu am luat şpagă de la nimeni, totul a fost făcut corect”, a spus Gheorghe Neagu.
Conducerea Holzindustrie Schweighofer a anunţat că va investi circa 150 de milioane de euro în viitoarea fabrică de debitare şi prelucrare a lemnului de la Reci şi va crea aproximativ 650 de noi locuri de muncă. Fabrica se va întinde pe mai mult de 65 de hectare, iar cea mai mare parte din această suprafaţă va fi betonată.
Preconizata investiţie de la Reci a generat în ultimele luni reacţii de protest din partea mai multor organizaţii nonguvernamentale care au afirmat că fabrica va afecta mediul înconjurător, va distruge pădurile din judeţ, va falimenta micii întreprinzători locali din industria lemnului şi va avea efecte dezastruoase asupra turismului din zonă, precum şi asupra Rezervaţiei naturale „Mestecănişul” de la Reci aflată la circa doi kilometri. Printre protestatari s-a numărat şi asociaţia Greenpeace, care a lansat o campanie publică şi a cerut demisia directorului APM Covasna. De asemenea, a solicitat un control al Ministerului Mediului privind autorizarea construirii fabricii, care, potrivit militanţilor ecologişti, ar urma să să proceseze un milion de arbori anual. Proteste au avut loc şi în plan local, printre cele mai vocali opozanţi numărându-se grupul ecologist „Indigo” din Sfântu Gheorghe.
Au fost, însă, şi voci din sfera publică şi civilă care şi-au exprimat deschis sprijinul pentru această investiţie, pe considerentul că va contribui la crearea de noi locuri de muncă. De altfel, compania austriacă a început deja recrutările de personal pentru fabrica pe care o va construi anul acesta la Reci.

Concernul austriac mai are patru fabrici de cherestea în ţara noastră, la Sebeş, Siret, Rădăuţi şi Comăneşti, iar cea mai mare parte din cherestea este exportată pe piaţa asiatică, îndeosebi în Japonia.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail