Revoluţia română din decembrie 1989 a fost primul pas spre reîntoarcerea românilor şi a României în Europa, a declarat luni, în plenul PE, Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi, în timp ce eurodeputatul Traian Băsescu a spus că în decembrie 1989 românii au spus un „nu” hotărât comunismului cu sacrificiul vieţii lor şi au revenit în familia europeană.
„Sunt onorată să fiu aici când comemorăm acest eveniment atât de important pentru România şi toată Europa”, a spus Vălean, care a reprezentat Comisia Europeană la această dezbatere.
„Pe 16 decembrie 1989 revoluţia română a început la Timişoara. Acesta a fost primul pas spre reîntoarcerea României şi a românilor în Europa. Revoluţia română a fost cel din urmă act al mişcărilor de revoltă din Europa de Est şi cel mai sângeros. În acea iarnă românii au luptat pentru libertate, drepturi fundamentale şi democraţie”, a adăugat Adina Vălean.
Traian Băsescu, eurodeputat PMP, a spus că luni, 16 decembrie, se împlinesc 30 de ani de la momentul în care „Timişoara a răbufnit”.
„Este un moment în care românii au spus un ‘Nu’ hotărât, cu sacrificiul vieţii lor, comunismului şi au revenit în familia europeană. UE nu este numai despre pace în Europa, ci şi despre interdicţia dictaturilor pe teritoriul UE”, a subliniat Traian Băsescu în plenul PE.
Eurodeputatul PSD Cristian Terheş, care a vorbit din partea grupului S&D, a spus că revoluţia din 1989 a pus capăt unui „regim totalitar şi odios”.
„Spre deosebire de alte ţări, în România trecerea de la comunism la democraţie a avut loc prin jertfe umane”, a mai spus eurodeputatul PSD.
„Revoluţia din 1989 a fost apogeul luptei pentru reinstaurarea libertăţii şi democraţiei în România dusă de peste 40 de ani. Ne bucură faptul că toţi reprezentanţii României în acest Parlament îşi dau mâna pentru a duce aceste valori mai departe”, a mai spus el.
Dacian Cioloş, liderul grupului Renew Europe, a spus că pe 16 decembrie 1989, se aprindea la Timişoara scânteia revoluţiei române. „Azi, în Parlamentul European omagiem curajul acestor oameni. Curajul lor este ceea ce a făcut posibilă revenirea României la valorile democraţiei, pluralismului, statului de drept, a libertăţii, este ceea ce ne-a readus pe harta Europei libere, democratice şi unite”, a subliniat el în plenul PE.
„În acele zile, oameni obişnuiţi au devenit eroi”, a mai afirmat Cioloş
„Noi trebuie să luptăm pentru ca niciodată oamenii să nu iasă în stradă şi să moară pentru libertatea lor, nici acum şi nici în generaţiile viitoare”, a spus Cioloş în încheiere.
Reinhard Butikofer, din partea grupului Verzilor, a afirmat că „pentru cei care s-au jertfit în revoluţia română, pentru familiile victimelor, nu putem avea decât o plecăciune şi respect”. El a criticat însă practica de a adopta rezoluţii pentru a se stabili adevărul despre anumite evenimente. „Nu este sarcina unui parlament ca prin majoritate să decidă adevărul despre fapte istorice”, a spus Butikofer.
Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a afirmat că în urmă cu exact 30 de ani, mii de români au ieşit în stradă şi sute de mii i-au urmat în zilele următoare.
„România şi poporul român şi-au câştigat prin sacrificiile din zilele revoluţiei locul în Europa”, a mai spus Mureşan, care este vicepreşedinte al grupului PPE din PE.
El a reamintit, ca şi Traian Băsescu, numărul morţilor în Revoluţie, 1142, şi a spus că cuvântul zilei trebuie să fie „comemorare”.
„Tinerii au luptat pentru democraţie, libertatea de exprimare, libertate şi astăzi trebuie să ne gândim la ei”, a mai spus el.
„Noi, toţi cei 715 membri ai PE din toate cele 28 de state membre ale UE, avem datoria să apărăm valorile pentru care românii şi-au pierdut viaţa în decembrie 1989: democraţie, libertate, libertate de exprimare, dreptate şi să facem toate eforturile pentru continuarea procesului de integrare europeană şi pentru convieţuirea paşnică a tuturor naţiunilor în interiorul UE”, a afirmat Mureşan.
Eurodeputatul PSD, Tudor Ciuhodaru, a spus că în plenul PE că fiica sa are vârsta revoluţiei. „A crescut văzând cum am intrat în Europa şi în NATO şi avem datoria să facem să cadă şi celelalte ziduri”, a declarat Ciuhodaru în cadrul dezbaterii.
„Onorată Comisie, vă reamintesc că îndeplinim toate condiţiile şi să vă cer să intrăm în spaţiul Schengen”, a mai spus el, deşi Comisia Europeană a reiterat în mai multe rânduri că România îndeplineşte condiţiile de aderare la spaţiul Schengen.
Colega sa din acelaşi grup politic, Maria Grapini, a spus că vine de la Timişoara şi că acum 30 de ani se afla în stradă.
„Aveţi datoria să respectaţi poporul român, poporul român este proeuropean. Acum, la 30 de ani de la Revoluţie, vă cer să respectaţi drepturile românilor”, a mai spus Grapini în plenul PE, părând că se referă la aderarea la spaţiul Schengen şi ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, două dintre solicitările adresate de mai multe ori de eurodeputaţii români Comisiei şi Consiliului.
Eurodeputatul UDMR Vincze Lorant a ţinut să spună în plenul PE că, indiferent de modul în care a evoluat cariera sa politică ulterior, Laszlo Tokes rămâne un simbol al revoluţiei române şi nu merita să-i fie retrasă decoraţia de către preşedintele României.
La rândul ei, eurodeputata britanică Julie Ward, din grupul S&D, a afirmat că este din Nord-Estul Angliei, unde există o comunitate foarte mare de români, dintre care pe mulţi îi poate numi prieteni.
Ea a afirmat că Brexitul reprezintă un viitor sumbru pentru diaspora română, dar şi pentru Marea Britanie.
„Mulţi români din ţara mea, care au trăit în dictatură nu se mai simt bine în casa lor adoptivă, au existat atacuri asupra lor, copiii nu se mai pot juca afară”, a mai spus Julie Ward.
În urma dezbaterii de luni seară va fi adoptată o rezoluţie care va fi supusă la vot joi în Parlamentul European, la 13:00 ora României.
Dezbaterea şi rezoluţia privind comemorarea a 30 de ani de la revoluţia română din 1989 au fost introduse pe ordinea de zi a ultimei sesiuni PE din acest an la propunerea grupului Partidului Popular European (PPE). AGERPRES