Ne întrebăm adesea de ce este atât de crudă soarta omenirii în care trăim şi dacă ea poate fi schimbată. Încercând să abordăm această temă, vom comenta primul capitol – „Criza actuală a omenirii” – din lucrarea „Soarta omenirii” de Martinus, scriitor şi filosof danez (1890-1981), creator al „analizelor cosmice” cunoscute şi sub denumirea de „Cosmologia lui Martinus”. Fără îndoială, citirea operelor lui Martinus are o importanţă deosebită pentru cei aplecaţi asupra studiului cosmologiei, în general, şi a problemelor existenţiale.
Lucrarea amintită cuprinde 47 de capitole, din care vom comenta pe cel introductiv, care prezintă situaţia actuală a omenirii cu toate relele ei:
“În timpul nostru, soarta omenirii se manifestă ca o criză mondială, şi sub formă de şomaj, sărăcie, boală, revoluţie, avortare, omoruri, sinucideri, vicii, perversiuni, căsătorii nefericite, nereligiozitate şi nebunie ea se simte ca o jenă atât de crescătoare, încât cu timpul niciun om aparte nu poate rămâne fără a fi atins de ea”, ceea ce ni se pare foarte adevărat, după cum o arată faptele.
Autorul se întreabă, pe bună dreptate, dacă există o analiză justă asupra acestei situaţii globale: “De aceea o supraprivire absolută asupra a ceea ce se întâmplă efectiv nu este numai actuală, dar este chiar o necesitate absolută să fie pe de-a întregul posibil a face să înceteze această criză. Dar oare omenirea nu are o asemenea supraprivire?”. El ne sugerează că omenirea posedă totuşi mijloacele necesare pentru a schimba situaţia: “Fără îndoială, ea posedă ştiinţa. Ea are grandioase universităţi, şcoli şi locuri de instruire pentru a determina dezvoltarea inteligenţei. Ea dispune de laboratoare pentru analizarea substanţelor. Ea are observatoare pentru studierea relaţiei pământului cu spaţiul cosmic”, numai că aceste mijloace nu sunt folosite în mod raţional, comportamentul ei părând anormal:
. .
“– Da, aceasta este total corect, dar cu toate acestea, după principalele trăsături, omenirea este absolut fără de cunoaştere despre ceea ce se întâmplă înaintea ochilor ei. Deoarece, dacă ea ar avea cu adevărat o supraprivire efectivă, din cauza comportamentului ei ea ar trebui neapărat să fie considerată ca anormală, ca nebună. Ea dispune de nesfârşite bogăţii, dar trăieşte în sărăcie. Ea are izvoare de hrană inepuizabile, dar suferă de foame. Ea dispune de extraordinare posibilităţi de producere de căldură, dar tremură de frig. Ea are cele mai bune condiţii pentru sănătate, dar suferă de o mulţime de boli. Ea posedă o mulţime de “cai-putere” sau mijloace pentru a face elementele să lucreze pentru sine, dar încă îşi mănâncă pâinea în sudoarea feţei sale. Ea are guverne, miniştri, preşedinţi, regi şi dictatori, dar trăieşte în haos şi întuneric. Ea are biserici, temple, profeţi şi mântuitori, prin intermediul cărora marile porunci: “Iubiţi-vă unul pe celălalt”, “Cel care ridică sabia, de sabie va pieri” sunt predicate de milenii drept calea către viaţă, şi cu toate acestea ea reprezintă o genialitate în privinţa producerii de instrumente de ucidere sau instrumente de război. Deci, dacă omenirea ar poseda o supraprivire absolută asupra propriei puteri, psihoanaliza ei ar arăta că ea este complet anormală”.
Prezentând faptele de mai sus, Martinus are şi o explicaţie logică asupra cauzei: “– Dar din fericire nu este aşa. Omenirea este total normală. Ea capătă experienţe şi le exploatează. Ea face descoperiri şi ajunge la soluţii noi. Ea îşi însuşeşte cunoştinţe, şi cu ajutorul lor ea primeşte putere. Ea se află într-o evoluţie ascendentă. Ea posedă o putere mult mai mare şi o forţă de creaţie mult mai mare decât înainte doar cu un secol. Dar cauza că ea încă n-a reuşit să-şi aservească pământul este că ea încă n-a recoltat destule experienţe şi deci încă nu este capabilă să se stăpânească pe ea însăşi atât cât este necesar pentru a evita dizarmoniile în care ea există”.
Acest lucru ne duce la concluzia că până la urmă soarta omenirii este o problemă de evoluţie şi că, în timp, pe măsură ce omenirea acumulează experienţă din cele trăite, ea îşi va găsi calea spre un nivel de viaţă superior, în care mare parte din lipsurile şi relele actuale vor dispărea şi oamenii vor trăi mai fericiţi şi probabil mai mult.
Cititorilor interesaţi în a găsi mai multe detalii, le recomandăm lecturarea cărţii în întregime, ea fiind tradusă în limba română de către autorul acestui articol.
Mihai Trifoi
