Fiecare dintre noi are o anumită concepție despre lume, despre universul înconjurător, și în funcție de aceasta noi ne desfășurăm viața și acționăm pentru realizarea anumitor scopuri, dar pentru că nu toate concepțiile sunt la fel, nici faptele noastre nu pot fi la fel, deoarece ele sunt rezultatul gândirii și voinței noastre. Unii trăiesc ca să trăiască, alții mai curioși își pun întrebări și caută răspunsuri, iar o altă parte a omenirii cercetează, iar cercetarea duce la descoperiri incitante care ajută omenirea, în întregul ei, să progreseze. Dar ce anume cercetează? Fără îndoială, să afle misterele universului și ale vieții.
Unul dintre acești gânditori este și scriitorul filozof danez Marinus, care în capodopera sa „Livets Bog” (Cartea vieții) în șapte volume, suplimentată de „Imaginea lumii eterne”, șase volume, plus cărțile „Logică”, „Înhumarea” și alte peste 30 de lucrări mai mici, însumând în total circa 6000 de pagini, își exprimă teoria sa despre lume, viață și Univers.
Pentru curiozitatea cititorului am ales azi câteva pagini din Cartea nr. 16B, de Martinus (sursa: articol din revista KOSMOS, nr, 2/2025):
„Galaxiile universului
Capitolul 1
Spațiul fizic cosmic
Ce fel de cunoștințe avem noi despre cerul nesfârșit de stele, când îl vedem în nopțile fără nori arcuindu-se deasupra capetelor noastre? Știința materialistă a reușit să ne arate că acel cer este deasupra a tot ceea ce se poate măsura după mărime, distanță, timp și spațiu. Știința nu poate folosi exprimările zilnice obișnuite când este vorba despre distanțele în spațiul ceresc. Ele sunt atât de gigantice, încât era nevoie a crea o nouă unitate de măsură pentru a gândi după astfel de perspective, și acelei unități i s-a dat numele „an-lumină”.
În acest fel, se poate măsura distanța către sistemele solare și galactice îndepărtate, observabile prin lunete și telescoape, și situate de sute de mii de ori mai departe de pâmânt decât acel spațiu pe care lumina îl parcurge cu o viteză de 300.000 de mii de kilometri pe secundă într-un an. Dar în mod real acest lucru înseamnă că cu cât mai îndepărtat încercăm noi să privim în univers, cu atât mai mult privim în trecut. Când noi vedem, cu ajutorul aparatelor optice, figuri stelare sau galaxii la sute de mii de ori mai departe în univers, noi nu vedem cum sunt ele astăzi, ci cum erau acestea în urmă cu mai multe sute de mii de ani. Faptul că acele figuri stelare sau sisteme galactice sunt impetuoase oceane de foc și sori arzători de diverse grade de căldură ne oferă o rezolvare adevărată a acelei enigme sau mister, în care ele sunt învăluite pentru oamenii obișnuiți.
Știința fizică face o muncă mare și neapreciabilă cântărind și măsurând și apreciind vitezele, dar misterul universului nu se poate rezolva doar prin acele metode. Ele oferă perspective, în care gândul poate lucra, dar gândirea în acest domeniu de cercetare, la fel ca peste tot în viață, trebuie să găsească rezultate de exprimări de viață și nu numai rezultate de măsurare și cântărire.
Capitolul 2
Macrocosmos și microcosmos
Deci ce ne arată nouă acele nemăsurabile sisteme solare din univers? Și ce scop pot îndeplini ele? Oare acele oceane stelare de milioane de ani există numai pentru a se arăta locuitorilor pământului ca mici puncte luminoase pe cerul întunecat al nopții, după cum se credea în trecut? Nu, în mod sigur astăzi aproape nimeni nu poate crede acest lucru. Se știe că pământul nu este centrul universului, în sensul în care s-a conceput acest lucru în vechile imagini ale lumii religios-dogmatice. Se știe că acele galaxii și sisteme solare sunt de dimensiuni atât de gigantice și globul pământesc atât de mic în comparație cu ele, încât ar fi o risipă ciudată de forțe ale naturii, dacă acei aștri ar exista doar pentru pământ sau mai ales pentru omenire. Natura nu-și risipește forțele, ci dimpotrivă, toate sunt folosite și în manieră proprie folosec întregului. Aici pe pământ nicăieri nu se poate constata că se pierde ceva în stăpânirea naturii. Oare nu vedem că frunzișul veștejit al toamnei se asimilează în ciclurile naturale, că din deșeuri se face îngrășământ folositor, și că grămada de îngrășământ contribuie la creșterea grâului pentru pâine? Chiar și o picătură de apă este din abundență plină de viață, ființe extrem de mici, pe care noi le putem vedea cu ajutorul microscoapelor, și a căror exprimare de viață este absolut necesară în marea interconexiune a vieții.
Desfășurarea vieții lasă urme peste tot până la lumea atomilor și electronilor, pe care știința, desigur, chiar îi vede ca pe niște sisteme solare microscopice. Oare lumea ar putea exista fără forța atomilor? Ea n-ar putea. N-ar exista oamenii, pământul, sistemul solar, nici sistemul galaxiilor, dacă n-ar exista acele sisteme atomice, din care totul este construit. Nici una, chiar cea mai mică particulă din microcosmos nu există fără un folos pentru întregime. Prin ce argument logic noi deci putem presupune că marile particule din univers, pe care noi le numim planete, sisteme solare și sisteme galactice n-ar fi supuse acelorași legi și principii desfășurate după o scală mai mare. Multe din acele figuri stelare și aștri nu sunt planete în sensul obișnuit, ci uriașe oceane de îngrămădiri arzătoare, metale clocotind care reprezintă mișcare și dezvoltare de forță, care nu sunt măsurabile după exprimările de forță obișnuite. Aici nu este vorba despre sute sau mii de cai-putere, ci despre milioane, chiar miliarde și miliarde de cai-putere în desfășurare. A crede că toate acele desfășurări de forță, care se influențează una pe alta, ar fi numai o exprimare de hazard, și că giganticele corpuri cerești și-ar urma orbitele cu regularitate sau ciclurile în univers de-a lungul unor timpuri nemăsurabile prin distanțe gigantice pentru nimic altceva decât pentru a fi privite de pământul nostru, este o exprimare numai de naivitate și îngustime sufletească. Micuțul nostru pământ este numai cât un fir de praf în comparație cu aștri gigantici și sistemele galactice, și noi înșine suntem, în comparație cu acei giganți de forță, la fel de microscopici precum electronii acelor atomi care alcătuiesc carnea și sângele nostru sunt microscopici în comparație cu întregul nostru organism.
Capitolul 3
Conștiința haotică și conștiința cosmică
Concepția materialistă despre lume a timpului nostru, care este bazată pe cercetări de corpuri, organe și particule, și pe măsurare de mișcări în timp, spațiu și substanță, este cu adevărat mai potrivită percepției morții decât percepției vieții. Ea cultează moartea în locul vieții și trăiește după o nerealitate în loc de realitate. Rezultatele de măsurare și cântărire devin o exprimare despre ceva numai local și relativ, dacă cineva nu cunoaște și nu recunoaște acel „ceva” viu, care se exprimă, creează și trăiește prin toate acele mișcări și cicluri, pe care cineva le poate măsura, și încă altele, pe care omul nu le poate măsura. Bineînțeles că aceasta nu este o critică a științei și a metodelor ei, care sunt foarte utile omenirii, și mai ales vor fi astfel când omul va descoperi cum să le folosească într-un grad mai înalt în slujba păcii și a iubirii pentru aproapele. Aceasta este numai o analiză a situației omenirii într-o lume în care forțele se îndreaptă către război, haos, explozii și contacte greșite, indiferent dacă este vorba de relațiile dintre oameni individuali sau despre interconexiunea popoarelor.
Omul pe pământ creează o stare haotică în relația dintre sine și împrejurimile sale, din cauză că el încă are o conștiință haotică. Cineva folosește aceeași conștiință și pentru a cerceta enigme ale vieții și de aceea se înțelege că și acolo cineva înclină să găsească legături haotice. Lucrul văzut depinde de ochii care privesc, după cum se spune, și de acesta e chiar corect, dacă prin intermediul ochilor cineva înțelege acea conștiință care îi folosește. Haosul totuși nu există în univers, ci în omul însuși. Dar începând a cunoaște structura și legile cosmice ale universului ca exprimări de viață în nivelurile macro-, mezo- și microcosmice, omul are o șansă, dacă el încearcă să trăiască în conformitate cu acele legi, să schimbe conștința sa în conștiință cosmică.
Capitolul 4
„Omul după chipul lui Dumnezeu” este creat
Știința spirituală are sarcina de a echipa omul căutător cu înțelegere a influenței reciproce dintre propriile sale voință și conștiință și forțele cosmice, care se dezvoltă în microcosmos și macrocosmos, astfel că printr-o gândire logică el poate ajunge să cunoască propriile sale posibilități și să colaboreze conștient la propria sa evoluție continuă. Este suficient a studia exprimările de viață pe propria noastră planetă pentru a ajunge la cunoașterea că enorme forțe cosmice sau forțe universale timp de milioane de ani au lucrat pentru aceasta, ca ea să se prezinte în această formă potrivită și stare pe care ea o are astăzi. De ce este ea rotundă, de ce se rotește în jurul axei sale și orbitează în jurul soarelui, de ce pe ea există minerale, plante, animale și oameni, și de ce se află în om dorința ca pământul să devină o lume a păcii, unde se va crea ceva frumos și util pentru binele tuturor? Oare aceasta este o reflectare a unor combinări de materie întâmplătoare, care la fel de ușor s-ar putea întâmpla total în alt fel? Nu, este un rezultat al unei gândiri și creări logice, o desfășurare a acelei conștiințe care există în spatele întregului univers, și pe care omul o numește Dumnezeu. Fiind un ocean de foc, globul pământesc prin perioade de timp incomensurabile s-a transformat într-o planetă locuibilă pentru viață animală și într-un cămin pentru viitorul „om după chipul lui Dumnezeu”. Acel numit om deja se află pe planetă într-un fel de stare embrională. El încă nu este complet creat, așa cum planeta în mare măsură este; el este în formare, cunoscându-se pe sine însuși, la fel cum el începe să cunoască lumea în care trăiește. El se numește pe sine „om”, pentru că el se simte situat deasupra celorlalte animale ale planetei, dar de fapt el încă este în parte om și în parte animal. Totuși acum planeta și omul se află într-o evoluție forțată, și în timpul a relativ câtorva milenii va exista pe această planetă o desfășurare de viață, care foarte mult va fi superioară viselor oamenilor despre ”o singură lume” sau ”statele unite ale lumii”.
Capitolul 5
Necesitatea perspectivelor spirituale
Rezolvarea misterului vieții nu se va afla privind fix în universul figurilor stelare și galaxiilor, și nici descoperind elementele atomului. Acele perspective fizice totuși sunt foarte valoroase ca parte a percepției despre lume și viață, dar este necesar a continua acestea cu ajutorul perspectivelor spirituale, pentru ca omul să poată percepe acea realitate, în care el este un factor colaborator și conviețuitor. Structura vieții este atât de înțelept construită, încât nimic nu poate rămâne mereu un mister pentru ființele vii. Structura vieții există în toate mărimile sau formatele, astfel că întotdeauna va exista un format pentru fiecare simț intelectual. Tocmai prin acel format al structurii vieții, care este convenabil simțurilor noastre, noi vom putea reuși să găsim rezolvarea misterului vieții. A privi în univers înseamnă a privi într-un format prea mare, și nucleul atomic este prea mic.
Noi avem misterul universului concentrat într-un format, care este mult mai convenabil simțurilor noastre, și anume în propriul nostru organism. El conține o combinație de sisteme asemănătoare universului din afara noastră.
Noi deja știm că materia de orice fel se prezintă în formă de atomi sau mici microsisteme, care sunt total asemănătoare sistemelor solare și galaxiilor. În microunivers, atomii sunt mici centre de forță, care în jurul lor au planete mici sau sateliți, așa-numiții electroni. Aceasta înseamnă că organismul nostru nu este un fenomen pasiv, este alcătuit din mici particule, între care există un spațiu gol mult mai mare decât particulele. Aceasta, la rândul său, înseamnă că, dacă noi ne imaginăm un organism uman atât de mărit încât el ar fi analog cu cerul nostru de stele, noi nu l-am vedea ca organism, ci ca total un nou cer înstelat cu figurile stelare și sistemele specifice lui. Prin cercetări mai precise, noi am învăța să distingem între diversele sisteme. Noi am vedea că stomacul este alcătuit din cerul său de stele, mușchii pe al său, regiunile inimii și plămânilor ar fi un sistem solar aparte, regiunea creierului și nervilor alta, la fel cum și organele sexuale ar alcătui un sistem aparte.
Capitolul 6
„Spațiul gol” nu este gol
Ar descoperi, dacă cineva ar fi o ființă inițiată, că spațiul gol dintre toate stelele sau particulele doar fizic este un lucru gol, și că el în realitate este plin de propria ființă adevărată și nucleul existenței acesteia, un câmp uriaș, un sistem central gigantic de materie înalt psihică. De acolo s-ar putea vedea că se scurg forțe psihice mai puțin înalte către sistemele planetare centrale psihice mai puțin înalte, aceasta fiind microparticulele sistemelor organice psihice ale oamenilor măriți sau corpurilor spirituale. Prin spațiul gol cineva la rândul său ar vedea că uriașe curgeri de forță și impulsuri se degajă între microparticule și că fiecare dintre ele găsește un drum către sorii și planetele respective din sistem.
Privitorul inițiat ar vedea că din așa-numitul spațiu gol în realitate este stăpânit și creat întregul sistem. De acolo sunt organizate și controlate viteza și rotația. Noi planete fizice și lumi iau naștere, evoluează și se îndreaptă către pieirea lor fiind înlocuite de altele. De asemenea, ar fi posibil de văzut pentru cel inițiat că impulsuri și forțe de viață vin către particulele fizice, sau sori și planete, dintr-un sistem din acea galaxie, și anume organele conștiinței, creierul și nervii, și cum acele impulsuri mentale creează reacție în microsisteme.
Capitolul 7
Omul și cosmosul
Impulsurile mentale sunt alcătuite, cum este analizat în Livets Bog (Cartea vieții), din șase energii fundamentale, și cineva ar putea vedea în ce fel acele energii au fiecare propriul său sistem fizic în marele sistem galactic, în a cărui spațiu gol ele sunt forța de viață dominantă. În spațiul gol dintre microparticulele regiunii stomacale gravitația sau energia ucigașă are căminul său natural. Între particulele regiunilor inimii, plămânilor și sângelui, energia senzitivă este într-un grad aparte forța conducătoare. În spațiul gol dintre particulele și microsistemele creierelui și sistemului nervos, energia intelectuală își are locul dominant ca forță vitală, în timp ce intuiția se prezintă ca forță a vieții în organele sexuale. Cristalizările energiei memoriei sau beatitudinii creează particulele fizice ale scheletului, și energia instinctuală este forța dominantă în regiunile unde se nasc particule fizice care, din punct de vedere mezocosmic, sunt mușchii și pielea. Impulsurile de viață sau forțele gândirii creează o transformare continuă, naștere de lumi și pieire de lumi între acei sori și planete, și totul este reglat din marele sistem planetar central, din care radiază toate impulsurile și forțele mentale, ceea ce în analizele mele este numită supraconștiința, peste care există acel eu, care este punctul fix al acelui sistem nemăsurabil, prin a cărui forță și capacitate de manifestare s-a revelat întregul. Acele particule care formează materie fizică, în realitate sunt numai cristalizări ale energiilor mentale, un rezultat provizoriu al conștiinței și puterii creației a ființei vii. Fiecare mișcare în acest univers este gând, și reședința vieții adevărate este spațiul gol dintre particule.
Străbătând această trăire de lumi, noi revenim la mărimea noastră naturală și, privind viața din mezocosmos, vedem deasupra noastră din nou cerul negru al nopții, bine cunoscut, cu miile de stele sclipitoare ale lui. Acum este mai ușor a înțelege că acelea sunt impulsuri de viață, exprimări de conștiință, gând și voință, și ce am presupus noi mai înainte a fi haos și hazard acum noi vedem ca exprimare cicluri ale unor ființe vii în interiorul unor ființe vii, care alcătuiesc universuri și materii una pentru alta. Și noi putem să cunoaștem adevărul din copilăreasca noastră învățătură despre eterna Divinitate: „În El noi trăim, ne mișcăm și existăm”.
Din Cartea nr.16B – de Martinus. Traducere din daneză în esperanto: Jens Stengaard Larsen.
Comentariul introductiv și traducerea în limba română: Mihai TRIFOI
