Consumul de droguri, fumatul în exces și alcoolismul pot fi taxate ca „boli sociale” provocate de dependența de produsele consumate. Într-o anumită proporție, ele îi macină și-i ruinează pe cei care, dintr-o cauză sau alta, au pornit-o pe acest drum. În același timp, „practicarea” acestor vicii are efect negativ și asupra societății sau mediului în care trăiesc indivizii respectivi, deoarece comportamentul lor poate avea consecințe extrem de grave.
În fiecare zi auzim tot felul de grozăvii cauzate de alcoolism: violențe în familie, divorțuri, violuri, scandaluri, accidente, răniri și crime, tot felul de fapte abominabile și distrugeri de vieți provocate de cei care au ajuns în patima alcoolului și nu mai pot raționa normal, căzând pradă instinctelor animalice.
Ca orice produs, și alcoolul își are rostul său; el poate fi aliment, medicament sau drog, adică otravă consumată cu bună știință de către destui semeni de-ai noștri. Bineînțeles, consumat cu măsură, alcoolul de bună calitate poate avea și proprietăți benefice, cum ar fi: stimulent pentru apetit, dezinfectant, sursă de inspirație, factor socializator, în organizarea de protocoale, nunți, petreceri etc. Dar consumul acestui produs comercial trebuie să fie cu decență și până la o limită care nu produce neplăceri. Necazul este că, în timp ce unii oameni consumă alcool doar ocazional sau în cantități mici, alții depășesc măsura zi de zi și devin dependenți de această substanță-drog, iar de aici și până la fapte necugetate nu mai e decât un pas.
Dar mai bine să vedem ce spune un literat înclinat spre filozofie despre această patimă.
Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani, Jack London (1876-1916), trecând printr-o viață zbuciumată și plină de aventuri, și adunând o bogată experiență de viață, s-a remarcat prin romanele și nuvelele sale (Chemarea străbunilor, Copiii înghețului, Colț Alb, Lupul de mare, romanul autobiografic Martin Eden) – care au încântat copilăria și tinerețea multor cititori. În afară de acestea, el este și autorul unui tratat autobiografic despre alcoolism, John Barleycom, și al romanului Valea lunii (sursa: Enciclopedia înțelepciunii).
Jack London afirmă că „Alcoolismul – acest produs al barbariei – ține legată omenirea de trecutul cărunt și sălbatic, și cere acesteia un tribut monstruos, devorând tineretul, subminând puterile, copleșind energiile, ruinând floarea rasei umane”.
Aici trebuie să remarcăm că afirmația scriitorului american în mare parte este valabilă și în zilele noastre. Și, desigur, chiar și societatea are o parte de vină. În goana după profit, industria alimentară aruncă pe piață tot felul de băuturi alcoolice, ambalate în recipiente care de care mai ademenitoare, la care se adaugă și „piața neagră” a micilor producători și a inconștienților care contrafac băuturile adăugând felurite substanțe nocive. Să nu mai vorbim despre bufete, cârciumi, baruri și restaurante întâlnite la tot pasul, și care ademenesc trecătorul dornic de un popas. Dar, ce să-i facem, oameni suntem și trebuie să le încercăm pe toate, căci vorba lui Jack London: „Alcoolul ne întinde întotdeauna mâna, când avem vreun insucces, când suntem istoviți…”, și cum unii sunt „istoviți” mereu, trec agale pe lângă locuri ademenitoare și mai adastă un pic, minunându-se „Cine-o pus cârciuma-n drum?” – ca apoi, când se-nchid „porțile raiului” și sunt trimiși la ale lor, se îndreaptă „pe trei cărări” spre casă, dacă o mai recunosc…
În multe situații însă cei care beau peste măsură și își pierd controlul aproape că nu-și dau seama de faptele lor, căci precum o spune aventurierul american London: „Un bețiv este în stare să facă ce nu ar fi făcut intenționat dacă nu s-ar fi îmbătat”. Din păcate, și în zilele noastre întâlnim nenumărate astfel de exemple deloc lăudabile.
Dar cum ajung oamenii în asemenea situații? Ne-o spune tot Jack London, că doar nu și-o fi scris tratatul despre alcoolism degeaba, ci ca să luăm aminte și noi: „Începutul drumului – un păhărel, mijlocul – o societate de tovarăși la beție, o băutură ușoară, vreo două păhărele la masă. Sfârșitul – în închisoare pentru crimă în stare de ebrietate, pentru delapidare; într-un spital psihiatric, într-un mormânt, din cauza unei boli ușoare întâmplătoare. Mulți oameni surmenați de munca intelectuală și muncitori, căzând în eroare, pășesc pe calea pe care alcoolul îi duce la moarte.”
În finalul comentariului nostru trebuie să atragem atenția cititorilor că cele scrise nu se adresează dumneavoastră, ci tocmai celor care nu le citesc, dar probabil că-i veți înștiința și pe ei, dacă-i întâlniți. Și să nu uităm vorba din bătrâni: toate cu măsură…
Mihai Trifoi
