La un veac de la declanşarea primei confruntări mondiale, numită atunci „războiul civilizaţiiunii”, aducem un pios omagiu bravilor noştri eroi, ca şi celor care în spatele teatrelor de bătălie au îndurat nenumărate suferinţe. La sărbătoarea naţională cinstim memoria tuturor eroilor noştri din vechime până azi.
Glonţul ucigaş de la Sarajevo de acum 100 de ani, a aprins lumea în Primul Război Mondial (1914-1918) şi a provocat moartea a peste 20 de milioane de oameni.
România a ales neutralitatea iniţial, fiindcă interesul naţional nu era de a merge în război alături de aliaţii ei. A intrat în război în 1916, pentru Reîntregirea gliei stămoşeşti, pentru eliberarea a milioane de români aflaţi sub stăpâniri străine. Pentru libertatea fraţilor şi reîntregirea ţării, armata română a reînviat legendarul nostru eroism cu mari jertfe, la trecătorile Carpaţilor, Turtucaia, Mărăşeşti şi în ale zone.
Românii din Imperiul Austro-Ungar, trimişi pe front în vara anului 1914, împotriva voinţei şi intereslui lor, plecau la război cu ,,cocardă tricolor” sub tunică, sperând că în curând se vor bate pentru izbânda Tricolorului şi a revenirii lor la sânul patriei mame.
Locuitorii satelor din Buzăul Ardelean, zonă de graniţă cu Regatul României, erau aspru supravegheaţi ca să nu întreţină legături cu românii şi erau expuşi la multe suferinţe în timpul războiului. Bărbaţii valizi erau plecaţi pe front, iar familiile lor erau supuse la multe represalii de către autorităţile statului din monarhia bicefală. Cei mai vizaţi erau intelectualii satelor cunoscuţi ca fruntaşi ai luptei naţionale, şi suspectaţi de legături cu fraţii din România. Pentru compromiterea lor şi anihilarea acţiunilor antimaghiare, autorităţile au făcut o înscenare de spionaj în folosul armatei române, reţea în care au fost atraşi fruntaşii românilor. Din dorinţa fierbinte de libertate, pentru a uşura intrarea trupelor române prin trecători în Transilvania, preoţii Ioan Modroiu, din Vama Buzăului, George Neagovici-Negoescu din Întorsura Buzăului şi Ioan Coman din Sita Buzăului, au intrat în reţeaua de spionaj deşi cunoşteau riscurile. Au fost arestaţi în 22 octombrie 1915 şi condamnaţi pentru înaltă trădare, de Tribunalul Militar din Cluj în martie 1917, la spânzurătoare, pedeapsă comutată apoi la temniţă grea pe viaţă, în martie 1918. În noiembrie 1918 au scăpat din temniţă şi s-au întors acasă.
. .
Starea de spirit a locuitorilor din satele buzăiene era ostilă stăpânirii. Unii tinerii fugeau peste graniţă pentru a nu fi încorporaţi în armată, ca Gheorghe A. Bobeş cu sora lui Susana, care au trecut cu căruţa în România şi au ajutat pe bucureşteni în aprovizionarea cu alimente din împrejurimi, în timpul ocupaţiei germane.
Unii tineri se automutilau, provocându-şi unele invalidităţi pentru a nu fi încorporaţi.
Soldaţii buzăieni trimişi pe front nutreau dorinţa de sabotare a războiului, de aceea cei veniţi acasă la refacere îşi provocau diverse suferinţe pentru a nu se mai întoarce la unităţile lor. De exemplu, tânărul Ioan N. Bobeş din Crivina Mică, care şi-a întreţinut rana de la picior, căpătată pe frontal Italian, cu care venise de la spitalul din Viena, la venirea armatei române s-a refugiat cu familia în România, la Pârscov.
Răniţii cu probleme mai mari, cu spitalizări îndelungate, au fost susţinuţi moral şi de familiile de acasă. Soldatul Iancu Popica din Crivina Mare /Întorsura Buzăului, rănit grav la un picior pe frontul din Galiţia, a stat câteva luni la spital în Viena, unde a fost vizitat de soţie. (foto 1, de la prof Ciprian Popica, nepotul rănitului). Fotografia prezentă arată interiorul unui salon de spital militar în anul 1915 din Viena. Rănitul Iancu Popica are în spatele patului pe sotia Ortenzia. (cea cu basma neagră). După spitalizarea îndelungată, s-a întors acasă invalid de acel picior.
Soldaţii buzăieni au fost trimişi pe fronturile mai îndepartate de hotarele româneşti, în Galiţia şi apoi în Italia.
Dorinţa de sabotare a războiului şi de prăbuşire a edificiului care veşnicea oprimarea lor era atât de vie, încât buzăienii ardeleni îşi riscau viaţa dezertând din armata imperială. Este binecunoscut grupul dezertorilor din Vama Buzăului conduşi de sergentul Nicolae Drăgan. Aceştia dezertează din armata imperială şi, apăraţi de Dumnezeu, reuşesc să treacă în Ţară şi intră voluntari în armată luptând la Turtucaia şi Mărăşeşti pentru dezrobirea Ardealului. Scrisoarea –Jurnal, a dezertorului Nicolae Drăgan, după Marea Unire, redă starea de spirit, motivarea curajului lor de a dezerta, după exemplul preotului din comuna lui, Ioan Modroiu. Scrie dezertorul ,,.…Cum puteam să mă mai bat pentru stăpâni când popa nostru (I. M) suferea în lanţuri cu ştreangul la cap pentru noi toţi…. Şi el s-a pus cu moartea, când i-a spionat pă unguri, nu s-a temut” .
Cutezanţa fruntaşilor românilor a dat roade în comunităţile româneşti, i-a îmbărbătat pe săteni în lupta pentru libertate.
Toată suflarea din comunele buzăiene trăiau fierbinte nădejdea în mântuirea de sub oprimarea străină, încât aveau curajul să înfrunte represaliile autorităţilor, ştiind că vor suferi agresiuni mari. Bărbaţii fiind duşi la război, flacăra rezistenţei o duceau femeile, care erau supuse atât la corvezi şi diverse silnicii, dar care cu mult curaj făceau fapte de bravură. Au ieşit în întâmpinarea armatei române cu daruri, au strigat TRAIASCĂ ROMÂNIA MARE !
În noaptea de 15/16 august 1916 au fost arestaţi toţi preoţii, învaţătorii, tinerii de la 16 ani şi alţi suspecţi, cu ameninţarea că vor fi executaţi. Doar intrarea armatei române în acea zi i-a salvat de execuţie, dar au fost duşi la temniţele din interiorul Transilvaniei.
Apoi, la retragerea armatei române în octombrie 1916 şi revenirea administraţiei maghiare, cei care au colaborat cu cea română au fost aspru pedepsiţi. Pentru că au ajutat soldaţi români sau chiar i-au ascuns, multe femei au fost arestate şi duse la temniţele din Braşov şi Cluj, pentru 2 ani, 1916-1918.
Biserica din Întorsura a fost încuiată plină cu credincioşi, ţinuţi trei zile nemâncaţi şi ameninţaţi de către jandarmii unguri că dau foc bisericii, dacă nu trec la catolicism. Valeria Munteanu, (n. Sporea) din Scrădoasa /Întorsura Buzăului, a furat cheia când santinelele au mers la masă, a descuiat biserica şi i-a eliberat pe cei închişi, cărora le dusese şi mâncare. Pentru bravura ei a fost arestată şi închisă la temniţă în Cluj. A fost torturată, i-au rupt un picior, a rămas şchioapă şi aşa s-a întors acasă în anul 1918. ( consemnare din documentele vremii şi măturia fiului ei Păr.Arhimandrit Pantelimon Munteanu-Mânăstirea Turnu Prahova, 20 noiembrie 2014).
Mulţi nu s-au mai întors după arestările din 1916, ca Neculai Croială din Vama Buzăului, mort în temniţă la Cluj, iar Sofron Buzea, eliberat din închisoarea din Cluj, în 1918, venind pe jos, la Zizin a căzut mort de epuizare, la doar 15 km de casă.
Prăbuşirea Imperiului bicefal a provocat o efervescenţă fierbinte în satele din Buzăul Ardelean, în împlinirea actului de la 1Decembrie 1918, pentru făurirea României Mari.
Vijelia istoriei, abătută după 20 de ani asupra ţării, a făcut iar eroi din vrednicii locuitori din valea Buzăului.
Intrarea României în Al Doilea Război Mondial a sporit numărul eroilor neamului, atât pe frontul de est cât şi pe cel din vest.
Despărţământul ASTRA aprinde candele recunoştiintei tuturor eroilor neamului, care s-au jertfit pentru Ţară. Din cei peste două sute de martiri din satele noastre, în acest război, amintim azi pe eroul GHEORGHE BORICEANU, din Sita Buzăului, căzut la datorie pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei, pe 25 septembrie 1941, înmormântat la Timoşeni, la est de Nipru.
Informaţii despre acest erou le avem mulţumită prof, Radu Iosif, din Sita Buzăului, eroul fiind bunicul soţiei care a păstrat Scrisoarea primită de văduva acestuia, Victoria, de la ofiţerul prezent la tragicul aveniment: Let.Maj. Rujan Ştefan, Bat. 2. V. Munte…….. (foto. 2). Tânărul ofiţer o îmbărbătează pe soţia îndoliată cu datoria noastră de a ne jertfi pentru o cauză sfântă ,, ….Câţi din frumoşii şi bunii mei camarazi n-au semănat cu trupurile lor Blestemata Rusie. Dar Dumnezeu şi ţara trebuia ascultată. Ne-aţi fi blestemat, ne-ar fi blestemat şi urmaşii dacă nu ne-am fi luptat aşa cum a luptat soţul tău. …..Această scrisoare să le-o spui copiilor că tatăl lor a murit pentru Ţara frumoasă ca un măr domnesc. A murit ca un erou, ca toţi camarazii lui”.
Acesta, împreună cu camarazi, formează cununa de lauri a neamului. Tânarul ofiţer cu multă delicateţe caută să oţelească sufletele îndoliate ale văduvei şi copiilor, să fie mândri de sacrificiul eroic al oşteanului.
Bravii noştrii oşteni, în toate timpurile s-au sacrificat pentru glia strămoşească, îngrăşând cu sângele lor câmpurile Europei.
La sărbătoarea naţională a României aducem un respectos omagiu eroilor neamului, care s-au jertfit pentru libertatea, dreptatea şi unitatea poporului român.
Preşedinte Despărţământ – ASTRA Buzăul Ardelean
Prof. Corina Bărăgan
