• Hoinărind prin Orientul Îndepărtat (4)
Macao, capitala asiatică a jocurilor de noroc
Dar ce se înţelege prin noţiunea vagă de „Orient Îndepărtat”, evocată în noul serial de călătorie? Practic, avem de-a face cu o suprafaţă enormă, ce cuprinde statele grupate sub denumirea Asia de Sud-Est, la care se adaugă ţinuturile costiere ale Chinei; dar şi Japonia, cele două Coreei. Şi cu toate că pare plasată cumva forţat, „peste mână”, să nu uităm nici de Nord-Estul Extrem al… Rusiei.
În special, termenul generic Asia de Sud-Est, atât de des întâlnit în anii din urmă, de când regiunea s-a dezvoltat spectaculos, se referă la teritorii aflate la Est de India, la Sud de China şi la Nord de Australia, apelativul apărând în timpul perioadei coloniale. Sunt înglobate Indochina (Cambodgia, Laos,Vietnam), Thailanda, dar şi Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore, Timorul de Est, Brunei. Suprafața: 4.523.000 km². Populația: 568.300.000 de locuitori.
Cifre de-a dreptul impresionante.
Câte ceva despre „tigrii asiatici”
Farmecul „Orientului Îndepărtat” constă în exotismul său. Acolo găseşti cu totul altceva decât întâlneşti în Europa sau America. Este interesant că Australia și Noua Zeelandă, deși sunt poziţionate şi mai la Răsărit decât China, nu fac parte, totuşi, din acest solid concept economico-geografic, întrucât au cultura diferită de Asia, fiind mai apropiată de cea a „bătrânului continent”.
Aţi auzit, desigur, de sintagma „tigrii asiatici”. Expresia se referă în mod plastic la dezvoltarea explozivă, dinamică a economiilor unor state din regiune, la exporturile lor masive, scăderea şomajului şi creşterea rapidă a nivelului de trai. Există şi prin alte părţi ale Terrei variante de „tigrii”: precum cei „latino-americani” (Brazilia, Chile), „baltici” (Polonia, Estonia) „celtici” (Irlandele) ori „marele dragon” (China).
Cele mai redutabile „feline tărcate” din Extremul Orient se numesc Hong Kong, Taiwan, Coreea de Sud, Singapore, Thailanda, Indonezia și Malaezia.
În urmă cu trei decenii unele dintre aceste entităţi făceau parte din „Lumea a treia”, cu un nivel de dezvoltare redus, apropiat țărilor africane. Nici vorbă de… „tigrii”, poate nişte… „pisici” jigărite!
Numai că în vreme ce majoritatea statelor de pe continentul negru au rămas la acelaşi stadiu modest de evoluţie, locuitorii trăind mai departe în sărăcie, aşa-numiţii ”tigrii asiatici” au sărit… pârleazul, vânând poziţii tot mai înalte în ierarhia mondială.
În plus, câteva state şi teritorii autonome, ca Singapore, Hong Kong, Macao, Thailanda, Malaezia au devenit noua casă a expatriaţilor din multe zone ale Planetei – se arată în Raportul pe 2012 al celebrei Băncii HSBC. Acest exod al forţei de muncă s-a datorat veniturilor sigure şi standardului onorabil de trai din regiune.
Explicaţii sincere
Mulţi dintre cetăţenii care au plecat din Europa de Est şi Orientul Mijlociu spre un trai mai bun în Asia de Sud-Est nu regretă pasul făcut. Mi-a spus-o franc un… moldovean de peste Prut: un bărbat dezgheţat, de până în 30 de ani, pe care l-am întâlnit întâmplător în Macao. E vorba de acel mic teritoriu situat pe o peninsulă din Pacific, ce a devenit capitala asiatică a jocurilor de noroc.
Amicul de care vă povestesc se numeşte Vitalie Cojocariu. A studiat pe la Iaşi şi a ajuns în Asia de vreo patru ani, pentru a se realiza material.
Cum l-am cunoscut? Vitalie trecea pe lângă noi la intrarea într-un cazinou şi ne-a auzit vorbind româneşte. Eu tocmai ce mă lipisem de un mic grup de conaţionali ce venise din China, pentru a vizita împreună vestitul “loc al pierzaniei”.
A rămas şocat! Nu-i venea a crede. S-a bucurat ca un copil, ne-a oprit, strângându-ne mâna fiecăruia, fiindcă demult n-a mai pronunţat vreun cuvânt în dulcele grai de acasă. Ceilalţi s-au împrăştiat care, încotro, nefiind interesaţi de poveştile lui. Doar reporterul l-a însoţit la o cafea, întrucât un asemenea interlocutor este o adevărată “pleaşcă”, ca să-l citez pe simapticul gânditor Theodor Paleologu.
– Vrasăzică, piedici am avut multe, şi-a început confesiunea simpaticul basarabean. La început, cu graiul. Cel mai greu m-am obişnuit însă cu viaţa de aici, cu obiceiurile, mâncarea, căldura, umiditatea. Pentru un european există mari probleme cu acomodarea. Întâi am muncit pe apucare în Singapore, apoi niţel prin Malaezia şi acum m-am stabilit aici: „undi se audi bini di tăt” zornăitul banilor de la jocuri. Însă nu ştiu cât mai rămân. Să-mi fac mai întâi suma. Trudesc ca un robot. Încerc să mă integrez. Mi-am găsit şi o prietenă asiatică. Câştig bine, dar m-am săturat de atâta… orez! Mi-e dor de casă, de ai mei de la Soroca, de tradiţiile de Crăciun. Aici e numai cu… Buddha am de-a face. Sigur nu mă apucă… pensia aici. Ti pup şi drum bun spre casă” (…)
Paradisul „gambler”-ilor
Venisem în Macao pentru… „Cel mai mare cazino din lume”, ce abia se inaugurase. Însă nu doar pentru asta. Eram curios să vizitez micul teritoriu asiatic unde încă se vorbeşte…portugheza, alături de cantoneză şi engleză. Doream, totodată, să fac comparaţie cu celelalte oraşe celebre ale pariurilor, ruletei, jocurilor mecanice şi poker-ului, precum Las Vegas, Atlantic City, Monaco.
Jurnalistul Horia C. Deliu în Macao
Fostă colonie portugheză timp de patru secole, „Macau” – cum este cunoscută în lumea întreagă – a devenit din 1999 Regiunea administrativă specială (Àomén) a Republicii Populare Chineze. La origine fusese insulă, dar cu timpul bancurile de nisip şi mareele puternice au legat-o uşor-uşor de ţărm, devenind peninsulă, aflându-se la 70 km de Hong Kong.
…Ca să ajungi să-ţi satisfaci viciul de a te juca cu “Fortuna” (sinonimă cu norocul) ai la dispoziţie nişte poduri superbe, cu design futurist, dar şi legături rapide cu ferry 24 de ore din 24. Ceea ce e normal, fiindcă „gambler”-ii nu vor să-şi irosească timpul preţios pe drum.
Noile stabilimente de distracţie sunt opulente, luxoase, copiindu-le pe cele americane, lăsându-i cu gura căscată pe cei neumblaţi prin lume. Amintesc de “MGM Grand”, “Sands”, “Venetian”, “Wynn Resort”, toate având ataşat la sfârşit numele “Macau”. Iar dintre toate perimetrul “Cotai Strip” este cel mai spectaculos.
Larmă, înghionteli şi foarte mulţi… bani
În fiecare cazino este o aglomeraţie de nedescris. Larmă. Exclamaţii de surpriză. Ţipete de bucurie sau de dezamăgire. Râsete icnite. Înghionteli. Abia m-am putut apropia de o masă de joc, doar ca să mă… uit. De jur împrejur câteva zeci de gură-cască îmi obturau privirea. Noroc că fiind pigmei, vedeam peste ei. Frenezie în joc, agitaţie, de ziceai că se dădeau bani de…pomană, nu că majoritatea îi pierdeau, ducându-se pe apa sâmbetei. Asiaticii sunt jucători fanatici, pătimaşi, deşi în restul timpului par nepăsători, chiar flegmatici.
Ca o concluzie lucidă, vreau să precizez că n-am găsit, totuşi, atmosfera relaxată şi relaxantă specifică în adevărata capitală a jocurilor de noroc – Las Vegas. Cred că în pofida sumelor enorme cheltuite de patronii macanezi, ca şi a „advertising”-ului agresiv din media internaţională în dorinţa arzătoare de a propulsa Macao drept locaţia nr. 1 din lume în domeniu, cazinourile de aici mi-au părut,totuşi, ca nişte cópii la indigo ale suratelor vestite din State.
Întrebarea este dacă poate fi duplicatul mai valoros ca originalul?
Celebra faţadă a Catedralei Sf. Paul din Macao
Pe lângă cazinourile strălucitoare, am întâlnit în “Macau” şi relicve ale civilizaţiei din perioada colonială. Cea mai importantă este Catedrala Sf. Paul (de fapt, a mai rămas numai… faţada din ea!), care în perioada edificării la începutul secolului XVII, a reprezentat una dintre cele mai mari biserici catolice din Asia. Ba mai mult, atunci când i s-a fixat în anul 1644 crucea pe cupolă, se spune că era lăcaşul cel mai impozant al creştinătăţii din Orientul Îndepărtat.
Faţada Catedralei St. Paul din Macao
Numai că în anul 1835, în timpul unui uragan a izbucnit un incendiu, ce a distrus cea mai mare parte a construcţiei, scăpând numai o latură – partea dinspre Sud. Nu ştim cum or fi arătat celelalte părţi, cert este că suprafaţă rămasă în picioare te impresionează. Cică s-ar fi lucrat la ea nu mai puţin de şapte ani, conţinând finalmente un melanj de simboluri sculptate europene şi orientale.
Deşi vechea bijuterie arhitectonică s-a năruit într-o proporţie covârşitoare, ce a rămas sfidează timpul, atrăgând valuri de vizitatori. Ca atare, a fost inclusă în anul 2005 pe lista UNESCO a vestigiilor universale protejate. Pe bună dreptate.
Impresionantul monument religios a mai purtat în perioada sa de glorie şi numele de “Mater Dei”, literele săpate în piatră putând fi văzute clar şi acum.
Vis sau realitate?
…Scriind aceste rânduri rememorez momente foarte plăcute. Acum vreo trei ani (pe când politica dâmboviţeană nu era atât de aprig dezbătută la TV) o televiziune centrală difuza la ore fixe, înaintea principalelor grupaje de ştiri un original buletin meteo. Era preluat de la un vestit canal media de peste Ocean, arătându-ni-se imagini “live” din diferite puncte de pe Glob, cu temperaturile locale din acel moment. Ceva foarte interesant.
Nici azi nu-mi explic de ce, dar cel mai mult îmi plăceau imaginile din… Macao. Nu fusesem acolo. Diferenţa mare de fus orar (cred că de opt ore), plus oamenii aceia mulţi ce forfoteau până la 2-3 noaptea (!) pe treptele Catedralei – echipaţi în tricouri şi pantaloni scurţi, pe când la noi era… iarnă – mă fascinau. Parcă se aflau, undeva, pe o altă planetă! Nici prin cap nu-mi trecea atunci, că voi pune vreodată piciorul acolo.
Când am ajuns exact în locul cu pricina, am privit siderat minute întregi panorama: celebra faţadă a bisericii, stepenele de piatră, grupurile de turişti ce flanau. Şi instantaneu mi-au apărut în faţa ochilor vechile secvenţe atât de plăcute de la televizor.
Visam? Era aievea? (Va urma)
Horia C. Deliu
