Un echipaj de poliţie din Sf. Gheorghe a surprins în flagrant doi bărbaţi în timp ce încercau să sustragă deşeuri de fier.

Evenimentul s-a petrecut duminică, 6 mai, la ora 14:00. O patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Sf. Gheorghe i-a surprins în flagrant pe F. Gheorghe, de 28 de ani, domiciliat în oraşul Tuşnad, judeţul Harghita, şi pe D. J., de 16 ani, domiciliat în Sf. Gheorghe, în timp ce încercau să dezmembreze o ramă metalică de la o fereastră a centralei termice  dezafectate de pe str. Gabor Aron, din spatele Bibliotecii Judeţene.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu suspecţii în stare de libertate.

IPJ Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail